IPP solicită DNA să dea explicaţii privind stadiul dosarului referitor la votul din disapora

Ioana Dogaru
Anticorupţie / 15 februarie 2016

Institutul pentru Politici Publice solicită, luni, conducerii DNA să informeze opinia publică cu privire la stadiul anchetei în cazul obstrucţionării dreptului de vot al românilor din diaspora la alegerile prezidenţiale din 2014, precizând că au trecut 440 de zile de când DNA a preluat cazul.

"IPP solicită DNA să clarifice în mod public care este situaţia acestui dosar şi să comunice măsurile dispuse - fie de începere a urmăririi penale şi, dacă este cazul, trimitere în judecată a celor vinovaţi de obstrucţionarea dreptului la vot, fie de clasare a dosarului", se arată într-un comunicat de presă al IPP, remis Mediafax.

ONG-ul mai susţine ca DNA să investigheze acuzaţiile aduse membrilor Guvernului de la acea vreme cu privire la încălcarea în mod deliberat a dreptului la vot al românilor prin organizarea unui număr prea mic de secţii de votare, în afara graniţelor, în ciuda cererilor de la ambasade şi a situaţiei votului din primul tur.

"Dacă la momentul respectiv am salutat decizia promptă a DNA de a prelua acest dosar de la Parchetul General şi categoric recunoaştem meritele instituţiei în lupta împotriva corupţiei, ale cărei rezultate le putem constata aproape zilnic, apreciem că este cu atât mai bizară completa lipsa de activitate în acest dosar de corupţie politică la nivel înalt, care a avut ca efect încălcarea dreptului fundamental la vot pentru sute de mii de cetăţeni români", se mai arată în comunicat.

Dosarul privind problemele înregistrate la votul din diaspora a fost trimis, la 4 decembie 2014,de procurorii Parchetului instanţei supreme la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru continuarea cercetărilor.

La ambele tururi ale alegerilor prezidenţiale, din 2 şi 16 noiembrie, românii din străinătate au ieşit la vot în număr record, însă în mai multe capitale europene, cozile au fost uriaşe, iar mii de oameni nu au mai putut vota.

Problemele de votul din diaspora au dus la demisia ministrului de Externe, Titus Corlăţean. Înlocuitorul lui, Teodor Meleşcanu, a făcut apel, înaintea turului al doilea, ca românii din diaspora să vină la vot devreme, el menţionând că dacă declaraţiile pe propria răspundere sunt completate din timp şi dacă cei şapte membri ai secţiei sunt prezenţi, numărul celor care vor vota se va dubla.

După scrutin, Meleşcanu şi-a cerut scuze românilor din diaspora care nu au putut vota şi a declarat că trebuie identificate soluţii legislative pentru a asigura condiţiile ca românii să-şi exercite dreptul de vot oriunde s-ar afla în străinătate, aminteşte Mediafax.

La două zile după turul al doilea, şi Meleşcanu a demisionat, el precizând că face acest lucru pentru că nu toţi românii din diaspora au putut vota şi că a luat această decizie ca "om de onoare", "într-o ţară în care nimeni nu prea-şi asumă responsabilităţile".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb