Iranul a dezvăluit marţi trei noi tipuri de rachete teleghidate de precizie, care arată că Republica islamică este pregătită să se apere în faţa "perfidiei şi conspiraţiilor" Statelor Unite, afirmă ministrul iranian al Apărării, generalul Amir Hatami, relatează AFP.
Prezentarea acestor rachete este "o nouă importantă reuşită în privinţa puterii şi demnităţii Republice islamice a Iranului", şi-a exprimat satisfacţia ministrul, citat de agenţia iraniană de presă Fars.
"Acest lucru dovedeşte că, în pofida perfidiei şi conspiraţiilor Marelui Satan american şi mercenarilor săi, Ministerul Apărării nu va ezita un moment să apere Republica islamică şi să consolideze securitatea", a declarat el.
Cele trei tipuri de rachetă - denumite "Yassin", "Balaban" şi "Ghaem" - au fost elaborate de către minister şi Sa-Iran, o întreprindere de stat cu legături în sectorul Apărării.
Rachetele Yassin sunt teleghidate şi au aripi care se retrag. Raza lor de acţiune este de până la 50 de kilometri şi pot fi trase de un avion cu sau fără pilot, potrivit Fars.
Balaban sunt ghidate prin GPS şi senzori, au aripi care se retrag şi pot fi instalate sub avioane.
Ghaem sunt rachete cu ghidaj termic, a căror precizie de atac este de aproximativ 50 de centimetri.
Prezentarea acestor noi tipuri de rachete are loc în contextul în care Iranul şi Statele Unite se confruntă cu tensiuni puternice după retragerea uniaterală a Washingtonului, în mai 2018, din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian şi restabilirea unor sancţiuni dure impuse Teheranului.
Tensiunile au crescut în ultimele luni între Washington şi Teheran, în urma sabotării şi unor atacuri vizând nave la Golful Persic, imputate de Statele Unite Iranului, care dezminte, şi distrugerea unui avion fără pilot (dronă) de spionaj american de tip RQ-4 Global Hawk de către Gardienii Revoluţiei, armata ideologică iraniană.