Iranul, pregătit să negocieze cu SUA problema nucleară

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 16 iulie 2019

Donald Trump

Donald Trump

Teheranul condiţionează discuţiile de ridicare a sancţiunilor împotriva sa

Washingtonul îndeamnă UE să condamne fără echivoc acţiunile Iranului

Iranul este dispus să lanseze dis­cuţii cu Statele Unite dacă oficialii de la Washington vor decide să ridice sancţiunile împotriva sa şi dacă vor reveni la acordul nuclear din 2015, conform preşedintelui Hassan Rouhani, citat de Reuters.

Domnia sa a spus recent: "Am crezut mereu în discuţii. (...) Dacă americanii vor ridica sancţiunile, vor opri presiunile economice şi vor reveni la acord, suntem pregătiţi să participăm la discuţii cu SUA, chiar acum, oriunde".

Amintim că Statele Unite s-au retras din acordul nuclear cu Iranul anul trecut, iar în mai anul curent, Teheranul a decis să nu mai respecte limitele prevăzute pentru rezervele sale de uraniu îmbogăţit. În acest context, liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a impus noi sancţiuni, iar Teheranul a anunţat, în iunie, că a început să producă uraniu îmbogăţit la un nivel de cel puţin 4,4% (nivel interzis).

Zilele trecute, secretarul de stat american Mike Pompeo a afirmat, într-un interviu acordat Washington Post, că oferta lui Rouhani "este aceeaşi pe care a făcut-o lui Barack Obama, iar preşedintele Donald Trump va lua decizia finală". În opinia sa, "acesta este un drum pe care a mers administraţia anterioară şi a dus la acordul nuclear pe care actuala administraţie îl consideră un dezastru".

Mai mult, Trump a declarat săptămâna trecută că sancţiunile impuse Iranului "vor fi crescute substanţial", în curând.

Franţa, Marea Britanie şi Germania, ţări semnatare ale acordului nuclear din 2015, au informat că sunt preocupate de escaladarea tensiunilor în Golf şi de riscul ca acordul nuclear să se destrame.

"Credem că este momentul să acţionăm responsabil, să căutăm modalităţi de oprire a escaladării tensiunilor şi să reluăm dialogul", potrivit unui comunicat comun transmis duminică de preşedintele francez Emmanuel Macron.

Miniştrii europeni de externe urmau să se întâlnească ieri, la Bruxelles, ca să găsească soluţii de atenuare a tensiunilor dintre Iran şi Statele Unite, respectiv ca să convingă Iranul să respecte acordul nuclear din 2015.

Însă, Gordon Sondland, ambasadorul SUA la UE, a respins apelul ţărilor din blocul comunitar pentru lansarea de discuţii legate de modalitatea de gestionare a problemei Iranului, insistând că "timpul de gândire s-a încheiat".

Domnia sa a subliniat: "A venit timpul ca UE să acţioneze, iar prin asta înţeleg că europenii ar trebui să se alăture Statelor Unite, respectiv să condamne fără echivoc acţiunile Iranului, nu numai cele din strâmtoarea Hormuz, ci din întreaga lume şi să aducă Teheranul la masa discuţiilor pentru o negociere cuprinzătoare asupra tuturor activităţilor lor".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb