
Nu ştiu celelalte fire albe pe care le am în cap de la ce sunt, dar, mai mult ca sigur, majoritatea zdrobitoare mi se trag de la "sondaje". Acelea cu care vă intoxică şi pe dumneavoastră, în preajma alegerilor mai importante, instituţiile "care este". Au mai rămas doar vreo două, arondate pe la servicii. Nu serviciile din slujba consumatorului, ci acelea din slujba statului. Dar nu asta este problema lor principală, ci aceea că vînd "drept-credincioşilor alegători" pietricele de rîu pe post de mere golden aurii. Nici nu mai are importanţă dacă o fac doar din prostie şi neştiinţă sau cu ştiinţă plus rea-credinţă, cu intenţia de manipulare, nicidecum de informare. Important este că lumea cumpără. Nu chiar toată lumea, dar nici puţină. Evident, nimeni nu poate să muşte din "merele" cu pricina, că îşi rupe dinţii. De aceea unii le înghit pe nemestecate. Ca pe bomboanele mai mici care scapă singure pe gît. Dar, pe cine mai interesează ce faceţi dumneavostră cu marfa, odată ce aţi cumpărat-o? În nici un caz pe cel care v-a scos deja banul din buzunar şi l-a trecut într-al lui! Ceea ce trebuie dumneavoastră să reţineţi, din capul locului, este faptul că, în faţa, la mijlocul, în spatele, deasupra şi dedesubtul acestor "artefacte" nu se află nimic care ar avea ceva de a face cu ştiinţa matematic exactă a măsurării. Nici a opiniilor, nici a "intenţiilor de vot" din rîndul populaţiei electorale a României, nici a galaxiilor din Univers. Ele sunt doar nişte "făcături" care pe alocuri exhibă o prostie monumentală, menite doar să vă scoată ochii cu nişte procente, 30%, 21%, 12%, 1% şi să vă facă să le asociaţi cu nişte nume de candidaţi. Atît şi nimic mai mult!
Doar ca să ne distrăm şi să mai şi rîdem oleacă, cu "Stan şi Bran", vă propun două exemple. Primul: "sondorii" întreabă "poporul alegător" cum se consideră el ideologic!!! Şi oferă variantele de răspuns mirobolante: de stînga, de dreapta şi de centru!!! "Sondorii" noştri, mai mult ca sigur profesori cu patalama la mînă, habar nu au de materia de anul întîi la "ştiinţe politice". Ei cred că stînga, dreapta, centru sunt trei ideologii! Nu, ele sunt doar trei puncte pe o scală născută dintr-o singură ideologie, cea marxistă!!! Alte ideologii configurează spectrul politic după alte criterii. În cazul ideologiei liberale, spre exemplu: regimuri liberale, cvasi-liberale, iliberale, represive, anti-liberale. Din perspectiva ideologiei fasciste, un alt exemplu, nu există decît un singur punct pe scală: partidul fascist. Restul punctelor şi, deci, partidele pe care le-ar putea reprezenta sunt suprimate şi interzise prin lege, deci nu există în realitatea politică şi electorală acaparată de regimurile fasciste! Sau comuniste, după cum ne spune istoria bolşevism-stalinismului moscovit "exportat" cu succes, pe calea armelor, în atîtea alte capitale ale Europei, Asiei şi Americii Latine. Ce crede "Mătuşa Veta" despre poziţionarea ei ideologică, cînd o întreabă la telefon o voce suavă de fătuţă care cîştigă şi ea un ban cinstit să aibă pentru o seară la club, vă las pe dumneavoastră să presupuneţi. Eu cred că e cam aşa: maică, eu sunt cam de centru, că acilea am casa, mai la jumătatea satului!!! Şi apropos, de unde ştim noi cum au înregistrat sondorii telefonici răspunsurile la întrebările lansate? Cu ce grad de eroare/fidelitate? Cum poate fi atestată, de un evaluator independent, concordanţa dintre ceea ce a întregistrat "sondorul" şi ceea ce a spus "cetăţeanul"??? Al doilea exemplu este tot o perlă! După propriile date, sondorii au stabilit că 54% dintre alegători nu s-au hotărît cu cine votează şi doar 45 au deja o opţiune prefigurată. Şi, atunci, ce reprezintă procentele trecute în dreptul candidaţilor, 30% din 45%???? Păi atunci, în dreptul candidatului respectiv ar trebui să stea un alt procent, cel care se referă la totalul alegătorilor. Vreo 13%!! Iar în dreptul celui cu 14% ceva mai puţin de 5%, adică aproape dincolo de marja de eroare!! Sau, te pomeneşti că după ce ne-au spus că nu şi-au prefigurat preferinţa electorală, aceiaşi "sondaţi" au fost îmboldiţi să aleagă totuşi pe unul de pe listă? Ceea ce, în traducere liberă, ar însemna că, deşi nu au o opţiune, cei 45% din potenţialii alegători ştiu cu cine vor vota!!!!!! Din această dilemă, vorba lui Take Farfuridi, nu puteţi ieşi!!
Bun, şi atunci ce facem cu sondajele astea? Răspuns unic şi cîştigător: le lăsăm pe seama comentariilor şi a interpretărilor "experţilor" din clasa "foşti sindicalişti anti-comunişti de primă generaţie" (O tempora o mores!), reciclaţi de politica post-decembristă drept miniştri şi înalţi demnitari parlamentari, iar, mai nou, reşapaţi de mijloacele noastre de prostire publică drept "experţi electorali şi politici". Dumneavoastră vedeţi-vă de grijile şi de treburile pe care le aveţi, iar de votat o să votaţi cu cine aveţi chef şi v-aţi hotărît doar în acel moment unic cînd, înghesuiţi într-o cabină încropită din cîteva surcele şi nişte metri pătraţi de pînză, cu foaia de vot într-o mînă şi ştampila în cealaltă, o să vă întrebaţi pierduţi ce şi cum să faceţi nu ca să fie bine, ci ca să nu fie cel mai rău.