Istoria banilor lui Vîntu, Patriciu şi Tăriceanu - revizuită şi adăugită

Spectaculoasa istorie a îmbogăţirii lui Patriciu, a lui Tăriceanu şi a lui Vîntu în primul an după revoluţie - istorie servită duminică, la Antena 3, de Alex Mihai Stoenescu - conţine erori şi inconsistenţe care induc suspiciunea că este integral falsă.

Stoenescu spune că, în 1990, un grup de şmecheri s-a îmbogăţit speculând moneda, după Decretul CFSN de la întâi februarie prin care a stabilit cursul de schimb de un dolar pentru 21 de lei, în vreme ce pe piaţa neagră ar fi fost la 60 de lei iar în luna martie ar fi crescut la 80 de lei.

Informaţia este eronată.

În ianuarie 1990, cursul pe piaţa neagră era de 109 lei pentru un dolar. Într-adevăr, aşa cum a afirmat şi Mihai Stoenes-cu, preţul dolarului a urcat în toamnă la 140 de lei (noiembrie 1990, când s-a dus, în a doua jumătate a lunii la 150 şi apoi la 160 de lei). În decembrie 1990, cursul a atins 170 de lei, ca să coboare la sfârşitul lunii, din nou, la 150 de lei (vezi ziarul "BURSA" din acea perioadă).

Dar, repet, la începutul anului 1990, pe piaţa neagră dolarul făcea 109 lei. Preţul de 60 de lei fusese înregistrat la cumpăna anilor 1987-1988.

Mihai Stoenescu a mai afirmat că firma de arhitectură şi decoraţiuni interioare întemeiată de Dinu Patriciu şi Călin Popescu Tăriceanu ar fi câştigat un milion de dolari, între ziua de 6 februarie şi ziua de 23 martie 1990.

Păstrez mari rezerve faţă de adevărul afirmaţiei. Îmi este greu să imaginez ce clienţi pentru amenajări interioare s-ar fi înghesuit la firma celor doi care erau ocupaţi până peste cap să-l dea jos pe Iliescu de pe tanc, la 12 februarie 1990. Ce clienţi - privaţi sau de stat - vor fi fost suficient de relaxaţi în perioada lui "Nu mai da din mână!", (strigăt al mulţimii împotriva lui Iliescu, care gesticula ca şi Ceauşescu), ca să le verse lui Patriciu şi Tăriceanu câte 22.000 de dolari pe zi, pentru "arhitectură şi amenajări interioare"?!

Din proprie experienţă, ştiu că primele trei luni ale anului 1990 au fost moarte pentru economie - cu toţii ne-am ocupat numai şi numai cu schimbarea şefilor din întreprinderi, ruperea carnetelor PCR şi înscrierea în FSN.

Cum naiba să strângă Patriciu 100 de milioane de dolari până în toamna anului 1990 din afaceri cu "arhitectură şi amenajări interioare"?! Păi, ar fi însemnat că, din martie şi până în noiembrie, să câştige circa 400.000 de dolari pe zi! Săracu", el nu câştigă atât nici măcar astăzi!

Aşa cum îmi amintesc eu istoria, Patriciu a făcut bani buni, dar mult mai lent, din speculaţii cu terenuri şi clădiri. Umbla zvonul c-a luat "ţeapă" cu un teren cumpărat scump, pe lângă Televiziune, unde a descoperit că nu poate construi, că stă pe o ditamai conducta aşa şi că l-a păcălit pe altul, care l-a cumpărat.

Rumorile acreditau că Patriciu ar fi intrat, de asemenea, în tranzacţiile cu certificatele de proprietate, o piaţă împărţită, conform zvonurilor, cu alţi doi rivali - Sorin Ovidiu Vîntu şi... "Felix" (Dan Voiculescu - Crescent).

Se spune că premierul Văcăroiu de aia a şi schimbat certificatele de proprietate cu cupoane de privatizare, pentru că "Felix" ar fi pierdut competiţia, în favoarea liberalului Patriciu. Schimbarea instrumentelor de privatizare se spune că l-ar fi lovit grav financiar pe Patriciu (nu şi pe Vîntu, care fusese lovit de poliţie încă prin 1994, când i-au confiscat certificatele, deşi, atenţie!, comerţul cu ele nu era ilegal, dimpotrivă, era prevăzut în mod expres ca permis, în Legea 52/1994).

Cumpărarea "Rompetrolului" l-a costat relativ ieftin pe Patriciu - câteva sute de mii de dolari, iar montajul preluării "Petromidiei" a implicat finanţare externă. Abia după asta putem vorbi realmente despre "magnatul Patriciu", dar chiar şi atunci, banii pe care-i băga în buzunarul personal, anual, nu săreau de 5-6 milioane de dolari.

Când vorbeşte de suta de milioane, Stoenescu dovedeşte că nu are noţiunea; păi, în anul 2001, profitul uzinelor "Alro" - bijuteria industriei româneşti - se ridica la 58 de milioane de dolari! Adică, cum?, Patriciu şi cu Tăriceanu au surclasat producţia de aluminiu, pe "arhitectură şi amenajări interioare"?! Cu un deceniu înainte?! Dacă ar fi adevărat, atunci Patriciu n-avea niciun rost să se mai facă petrolist, rămânea la arhitectură că tot e arhitect...

Stoenescu ne povesteşte, ulterior, de Sorin Ovidiu Vîntu, cum câştiga el câte 4.000 de dolari pe zi din ziarul "Romanul liber" (cred că nu era vorba despre român, ci despre oraşul Roman).

Cam tot pe atunci am făcut şi noi ziarul "BURSA". Ştiu, de aceea, că, deşi erau frumuşele, câştigurile din presă în vremea aceea nu erau chiar atât de înalte.

Stoenescu zice că Vântu şi-a investit câştigurile în consignaţii, baruri, restaurante şi firme de construcţii. După cum o spune Stoenescu, dă impresia ridicării unui imperiu în câteva luni şi conchide, ulterior, că şi Vîntu ar fi atins suta de milioane de dolari, la sfârşitul lui 1990.

Stoenescu uită, însă, să precizeze că "imperiul" era unul local, într-un orăşel de provincie, care de i-ar fi obligat pe locuitori să-şi aducă ţoalele de prin lăzile de zes-tre şi găinile din ogradă şi tot ce-ar mai fi găsit în gospodării, probabil că tot nu i-ar fi putut face cadou lui Vîntu 100 de milioane de dolari.

Vîntu este marele maestru al certificatelor de proprietate de după 1993, când a câştigat competiţia cu Alexandru de la Gară, surclasându-i pe Gabi Marica şi Siminel şi când s-a certat definitiv cu Dan Fisher, partenerul său.

Ulterior s-a chinuit cu "Sanevit", iar, prin 1996, dădea, încă, atenţie vreunei afaceri de 30.000 de dolari, ceea ce, un om atât de ocupat să-şi construias-că imperiul "Gelsor" cu mii de angajaţi, n-ar fi făcut dacă ar fi dispus de sute de milioane de dolari.

Ceea ce vreau să spun este că, prin indiferent ce metodă, suta de milioane de dolari nu o poţi face în câteva luni, dacă porneşti de la nimic sau de la aproa-pe nimic.

Este motivul pentru care privesc cu foarte mult scepticism topurile celor bogaţi întocmite de presă. Cred că sunt "urechis-te" şi nu exclud să fie manipulate. Pot să cred, în schimb, că "Felix" avea bani.

De aceea, n-am înţeles de ce istoricul Alex Mihai Stoenescu, - fostul purtător de cuvânt al Armatei (1998-1999), cu gradul de locotenent colonel -, ne vinde gogoşi atât de umflate...

Poate ca să ne spună (cum a făcut-o), că Vîntu n-a băgat mâna în oala cu miere de la FNI, ci statul. Şi că Vîntu n-avea nevoie pentru că, oricum, era foarte, foarte bogat.

Dar, domnule colonel, dacă era aşa de bogat, atunci de ce s-o mai fi încurcat să-şi scoată firfiricii de la FNI prin Viorel Popa ca să-şi facă Banca Română de Scont?! Că operaţiunea i-a adus numai necazuri...