Istoria umanizată a "Raportului Nicholson"

Raportul Parlamentului European, aflat deocamdată în stadiul de proiect, este doar un document orientativ. Pusă în faţa unor recomandări cu caracter dramatic la numai două luni de la adoptarea unei hotărîri referitoare la aderarea Romîniei, Comisia UE a adoptat o poziţie extrem de practică. Conform declaraţiei purtătorului său de cuvînt, Comisia UE este de părere că România trebuie să continue reformele în ritm accelerat - potrivit recomandării Raportului - pentru a se încadra în calendarul de aderare stabilit - încheierea negocierilor în anul 2004 şi aderarea la Uniunea Europeană în anul 2007 - calendar pe care Comisia este decisă să îl respecte.

Deci, Raportul nu amînă şi nu îngreunează decisiv poziţia României în procesul de aderare. Este important, nu poate fi în nici un caz ignorat, dar nu este decisiv. Uniunea Europeană nu face cotituri neaşteptate în procesul de aderare, aşa cum, de altfel, este normal. Dar oamenii Uniunii Europene - căci UE este alcătuită din oameni - o pot face.

"Raportul Nicholson" exprimă supărarea unor oameni - parlamentari europeni - pe autorităţile române. Cel mai tare i-a supărat pe ei faptul că nu au fost consideraţi destul de importanţi. Această supărare asigură conţinutul unui paragraf special (19b) în care li se atrage atenţia autorităţilor române că Parlamentul European este important şi că nu doar Comisia, ci şi parlamentarii aprobă aderarea la UE.

Şi, pentru a arăta că pot "pedepsi" guvernul român dacă se supără pe el, parlamentarii europeni au amendat Raportul iniţial - destul de paşnic - cu o serie de formulări referitoare la neîndeplinirea de către Ro-mânia a criteriului politic de aderare, la dificultăţile economice pe care le are ţara etc.

Nu este prima dată cînd un politician european se supără pe guvernul român. Preşedintele francez, Jacques Chirac, a avut şi el o răbufnire nervoasă împotriva României atunci cînd România a susţinut politica americană faţă de Irak. Nervozitate care, după o vreme, i-a trecut, realismul politic luînd locul resentimentelor. De data asta, însă, nu ştim ce i-a supărat pe parlamentarii europeni.

Putem ghici din insistenţa asupra a două măsuri luate de guvernul român. Prima constă în a acorda unei firme americane contractul pentru autostrada Braşov-Borş. A doua se referă la adopţiile internaţionale.

Este neîndoilenic că deciziile luate de guvernul român în aceste două chestiuni au afectat interese personale şi de afaceri europene. În cazul autostrăzii, un contract de peste 2,5 miliarde de dolari s-a dus peste ocean, în loc să dea de lucru şi să producă profituri unor firme europene. În cazul adopţiilor internaţionale, unii dintre cetăţenii europeni care voiau să adopte copii români au putut adopta, iar unii nu au putut adopta - cu sau fără moratoriu - pentru că, se pare, nu au avut pila care trebuie. Aceştia din urmă sunt foarte supăraţi, tocmai în anul electoral al Uniunii Europene.

Nu am nici un fel de informaţii suplimentare, dar bunul simţ îmi spune că 2,5 miliarde de dolari mai puţin şi alegători furioşi tocmai în anul electoral sunt motive de supărare chiar şi pentru parlamentarii europeni. Cel puţin pentru cei care se simt personal afectaţi de aceste decizii.

Dar nici autostrada şi nici copiii nu sunt, direct, criterii de aderare. Parlamentarii supăraţi care, teoretic măcar, nu se ocupă nici de autostrăzi, nici de adopţii, au dovedit guvernului că pot lega ambele chestiuni de criteriile de aderare, de care se ocupă.

Au afirmat că acordarea contractului de autostradă fără licitaţie echivalează cu încălcarea regulilor economiei de piaţă. Ceea ce este la fel de adevărat ca şi reproşul lui Jacques Chirac despre politica externă ne-europeană a României.

Apoi au afirmat că adopţiile internaţionale pe care guvernul român le-a aprobat, echivalează cu o încălcare a drepturilor copilului. Aici, parlamentarii europeni au o mică problemă peste care au trecut cu uşurinţă. Căci, în vreme ce în ultimii ani, potrivit datelor Departamentului de Stat al SUA, România, condamnată de doamna Nicholson pentru "exportul" de copii, l-a redus la jumătate, Bulgaria, apreciată de Parlamentul European a nu avea nici un fel de probleme serioase, şi-a dublat "exportul" de copii, făcînd fericiţi o muţime de alegători europeni influenţi, în vreme ce România i-a făcut nefericiţi.

Iată o istorioară mai degrabă balcanică, mutată la Bruxelles. Ceea ce ne convinge că, la urma urmei, nu suntem prea diferiţi de Uniunea Europeană şi merităm integrarea. Iar parlamentarii europeni, care sunt şi ei oameni, nu diferă esenţial de politicienii români care s-au grăbit să folosească "Raportul Nicholson" în campania electorală care tocmai a început.

Important, însă, dincolo de aceste istorioare picante şi cu iz electoral care fac din Raportul Comisiei de politică externă a Parlamentului European un act uman şi de înţeles chiar şi pe malurile Dîmboviţei, rămîn două realităţi exprimate corect de raport care, în praful stîrnit de scandal nu trebuie nici uitate, nici ignorate.

În primul rînd, că avem urgentă nevoie de o reformă a jus-tiţiei şi că întîrzierea ei este complet nejustificată.

În al doilea rînd, că suntem printre cei mai săraci viitori membri ai UE şi că nu avem prioritate mai importantă decît îmbogăţirea deopotrivă a României şi a românilor.