ITALIA: Agravarea crizei politice afectează pieţele bursiere

M.D.
Internaţional / 30 mai 2018

Agravarea crizei politice afectează pieţele bursiere

'Spread'-ul, diferenţa dintre randamentele pentru obligaţiunile guvernamentale italiene şi germane pe zece ani, a depăşit marţi pragul de 300 de puncte de bază, în timp ce bursa de la Milano afişa o scădere de aproape 3%, o dovadă a îngrijorării investitorilor cu privire la situaţia politică din Italia, informează AFP.

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, l-a mandatat oficial luni pe Carlo Cottarelli, fost înalt responsabil al Fondului Monetar Internaţional, cu formarea unui nou Guvern tehnocrat, după o încercare nereuşită a partidelor Mişcarea 5 Stele (M5S) şi Liga de a crea o coaliţie guvernamentală.

"Dacă nu voi obţine votul de încredere, Guvernul va demisiona imediat şi misiunea lui principală va fi să gestioneze problemele curente şi să ghideze ţara spre alegeri după luna august", probabil în septembrie sau în octombrie, a precizat Cottarelli.

În aceste condiţii, marţi dimineaţa, în jurul orei 10.10 (8.10 GMT), 'spread'-ul a ajuns la 300 de puncte de bază în mai puţin de 15 minute, în condiţiile în care, în urmă cu două săptămâni, era de aproximativ 130 de puncte de bază, iar luni seara a ajuns la 235 de puncte, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna noiembrie 2013.

De asemenea, principalul indicele al bursei de la Milano, FTSE Mib, înregistra o scădere de 2,76%, până la 21.324 puncte, după ce anterior a afişat o cădere de 3,3%, ca urmare a evoluţiilor negative înregistrate de acţiunile băncilor. Toate acţiunile incluse în indicele FTSE Mib erau pe minus, în frunte cu titlurile băncilor care înregistrau scăderi de până la 7%.

Moneda euro a coborât şi ea la cea mai scăzută valoare din ultimele şase luni şi jumătate, sub pragul de 1,16 dolari pentru un euro. În raport cu francul elveţian, moneda euro a înregistrat o scădere similară, fiind cotată la 1,1528 franci.

Investitorii se tem că repetarea alegerilor în Italia, cea de-a treia mare economie a zonei euro, ar putea deveni un referendum de facto asupra apartenenţei ţării la zona euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb