IULIU WINKLER: "TTIP poate accelera procesul de integrare în UE a statelor central şi est europene"

A.S.
Ziarul BURSA #Politică / 9 iulie 2015

Parlamentul European a adoptat, ieri, la Strasbourg, Raportul care conţine recomandările adresate Comisiei Europene privind negocierile Parteneriatului transatlantic pentru comerţ şi investiţii - TTIP.

Negocierile dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii pentru încheierea Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) au dat naştere unor dezbateri aprinse între autorităţi şi societatea civilă.

Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE), vicepreşedintele Comisiei de Comerţ Internaţional (INTA) a Parlamentului European spune că acest acord transatlantic va accelera procesul de integrare în UE a statelor membre din Europa Centrală şi de Est, inclusiv a României. Domnia sa apreciază: "Prevederile concrete ale TTIP, care este un acord comercial şi de investiţii, sunt foarte importante şi trebuie negociate cu atenţie maximă. Imaginea de ansamblu este la fel de importantă ca detaliile tehnice. Deşi nu este o campioană în comerţul bilateral cu SUA, România va avea beneficii directe ca urmare a ratificării TTIP. Iar prin partenerii noştri comerciali şi economici cei mai importanţi, care sunt statele fondatoare ale UE, vom deveni şi în mod indirect beneficiari ai TTIP".

Deputatul european al UDMR a arătat că România are un comerţ bilateral cu SUA relativ modest de circa 2 miliarde USD, dar avantajele indirecte devin evidente dacă se ţine cont de faptul că Germania este primul nostru partener comercial cu o cifră a schimburilor bilaterale de peste 21 miliarde euro. "Acesta este unul dintre motivele care mă determină să susţin negocierile pentru încheierea TTIP şi care m-au determinat să votez, azi (n.r. ieri), raportul cu privire la recomandările PE privind negocierile pentru TTIP".

În opinia sa, un alt argument în favoarea încheierii acordului TTIP, pe care l-a subliniat în declaraţia scrisă înaintată PE cu ocazia dezbaterilor pe marginea adoptării recomandărilor PE, se referă la faptul că SUA în relaţia sa cu UE au un dublu rol pe piaţa globală, de competitor şi de aliat. Domnia sa a menţionat: "Dincolo de soluţionarea multiplelor crize cu care se confruntă, UE este interesată pe termen mediu de consolidarea creşterii economice sustenabile şi crearea de noi locuri de muncă în special pentru tineri. În mod constant, UE este interesată să-şi promoveze valorile fundamentale. Pentru a atinge aceste obiective avem nevoie de aliaţi. Dincolo de divergenţele multiple şi dincolo de faptul evident că SUA sunt şi un competitor al UE, realitatea ne arată că ele sunt şi aliatul natural al Europei în competiţia globală".

Iuliu Winkler s-a mai referit în declaraţia sa la contextul internaţional extrem de tensionat şi complicat, în care economiile emergente din Asia sunt supraevaluate. "Analiştii apreciază creşterea lor economică spectaculoasă, dar este ea sustenabilă? Parteneriatul cu aceste economii este important pentru Europa. Dar oare împărtăşim aceleaşi valori?", a precizat deputatul european al UDMR.

Winkler crede că TTIP este un instrument necesar pentru o Europă care îşi planifică viitorul şi că legăturile dintre UE şi SUA sunt mai importante decât diferenţele: "Cred că analiştii de pe celălalt mal al Atlanticului care ne sfătuiesc zilnic, acum de pildă făcând apologia Grexit -ului, reprezintă interese americane care nu sunt neapărat în armonie cu propriile noastre obiective, dar mai cred că diferenţele dintre noi sunt mai puţin importante decât tot ceea ce ne leagă".

El a mai atras atenţia asupra faptului că negociatorii Comisiei Europene vor trebui să ţină cont de opinia PE, pentru că doar aşa vor avea garanţia că textul final al TTIP va trece de votul deputaţilor europeni.

Există opinii pro şi contra faţă de acest acord de liber-schimb negociat între UE şi SUA, ce vizează desfiinţarea barierelor vamale şi a reglementărilor. Mai multe manifestaţii au avut loc la nivel internaţional, în special în ţări europene, unde mii de persoane au ieşit în stradă să protesteze faţă de aşa-numitul Parteneriat Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), oamenii temându-se că le va fi afectată calitatea alimentelor, a condiţiilor de muncă şi a mediului.

Oponenţii înţelegerii se mai tem şi de faptul că multinaţionalele americane s-ar putea folosi de un mecanism de rezolvare a disputelor investitor-stat (ISDS) pentru a contesta legislaţia UE, invocând că aceasta este restrictivă în privinţa comerţului liber.

George Epurescu, preşedintele ONG-ului "România fără ei", ne-a declarat recent: "Statele vor fi obligate să relaxeze toată legislaţia legată de piaţa muncii, protecţia mediului sau securitatea alimentară pentru că altfel, chiar fără să investească în mod real, companiile pot câştiga sume colosale numai datorită acestui mecanism. Practic, întreaga evoluţie legislativă a Europei va fi ştearsă şi înlocuită aproape în întregime cu regulile «vestului sălbatic». Spun aproape pentru că anumite reglementări vor fi păstrate, dar la nivelul minim existent acum în UE sau SUA. Dacă standardele pe anumite sectoare sunt mai mari în UE faţă de SUA, atunci UE renunţă şi se aliniază la standardele SUA şi invers".

Preşedintele ONG-ului "România fără ei" ne-a precizat că lupta pe marginea TTIP continuă în UE, dar şi în SUA, iar ultimele dezvăluiri de la WikiLeaks arată că SUA îşi extind negocierile şi în zona Pacificului prin TTP.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. E bine pina cind se aplica si atunci vede toata lumea ca au de cistigat numai corporatiile si apoi nu va mai fi bine ci doar incepe lupta.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb