Izolarea şi autoizolarea, coşmarul sportivilor şi al cluburilor

O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 29 mai 2020

Autoizolarea la domiciliu urmată de izolarea în cantonament reprezintă o combinaţie "fatală" pentru psihicul fotbaliştilor şi bugetul cluburilor. După 3 luni de pauză, sportivii sunt cu moralul la pământ înainte de reluarea competiţiei. Preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Non-amatori (AFAN), Emilian Hulubei, a declartat că jucătorii din Liga I nu vor să mai stea în cantonament, echipele fiind izolate pentru a se pregăti în vederea reluării campionatului: "Trebuie rezolvată urgent problema cantonamentelor. Majoritatea jucătorilor nu mai rezistă să stea în cantonament, plus că povara financiară pentru fiecare club până la finalul sezonului dacă se stă în cantonament este destul de mare. Trebuie responsabilizaţi toţi jucătorii şi partea tehnică, dar şi cei angrenaţi în reluarea competiţiei de la magaziner până la femeile de serviciu care se ocupă de igienizarea arenelor sportiv, vestiarelor. Trebuie conştientizaţi că trebuie să stea cât mai departe, cât mai izolaţi pentru a putea limita posibilitatea de infestare cu covid. Deja m-au sunat jucătorii care îşi doresc să iasă din cantonament vinerea asta (n.r. astăzi). Sunt foarte nemulţumiţi că sunt ţinuţi în cantonament o perioadă atât de îndelungată. Pe lângă asta sunt şi neplătiţi la zi, se acumulează problemele. Mesajul lor a fost că < deja am început să ne încăierăm între noi şi nu este ok >. Trebuie gândită această revenire la normal şi jucătorii să aibă posibilitatea să meargă acasă şi să stea în sânul familie după care să gândească un program prin care jucătorul să poată să vină la antrenament de acasă şi să ducă acasă după ce termină antrenamentul". Acesta a precizat că vor fi angajaţi psihologi pentru consilierea jucătorilor care nu vor să mai stea în cantonament, dar care vor fi obligaţi să o facă: "Va trebui noi să intrăm aici şi să căutăm psihologi. Vor fi probleme mari. Va trebui să găsim finanţare pentru un astfel de program. Deja am primit telefoane de la mai mulţi fotbalişti care stau de 14-15 zile în cantonament şi le e din ce în ce mai greu. Am vorbit şi cu cei de la FIFPro pentru un program. Vom contacta nişte psihologi, în cazul în care un jucător are probleme sau dificultăţi de a mai rămâne în cantonament să ia legătura cu psihologul respectiv. Vom vedea de unde vom face rost de bani pentru a plăti aceste servicii. Ne gândim serios şi vom adopta această măsură dacă se decide ca jucătorii să stea în cantomament şi pe perioada derulării competiţiei". FRF şi LPF doresc să reia Liga I la 13-14 iunie, dar pentru acest lucru au nevoie de acordul guvernului. În campionat mai trebuie să aibă loc 72 de meciuri, 24 din play-off şi 48 din play-out. Liga I este înteruptă de la 12 martie, când FRF a decis suspendarea tuturor competiţiilor fotbalistice, din cauza pandemiei de coronavirus.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb