Japonia a devenit, astăzi, prima economie din G7 (grupul celor mai industrializate şapte state ale lumii) care a vândut pentru prima dată obligaţiuni guvernamentale pe zece ani cu randament sub zero, informează Reuters şi Financial Times (FT).
Japonia a vândut bonduri în valoare de 2.400 miliarde de yeni (23,33 miliarde de dolari) la un randament de minus 0,015%. În ianuarie, Banca Centrală a Japoniei (BoJ) a adoptat dobânzi negative, în dorinţa de a stimula creşterea economiei şi creditarea.
Succesul vânzării de obligaţiuni, care a fost acoperită de peste trei ori, arată că în prezent cumpărătorii plătesc Guvernul pentru privilegiul de a-i împrumuta bani.
Analiştii au apreciat că vânzarea obligaţiunilor cu randament sub zero este ultimul indiciu al distorsiunilor inevitabile care au afectat Japonia, a treia economie mondială, care se confruntă cu un nivel ridicat al datoriei, de 250% din PIB, cel mai ridicat procentaj din rândul ţărilor dezvoltate.
Anul trecut, Guvernul de la Tokyo a adoptat un pachet de stimulente în valoare de 3.500 de miliarde de yeni (29,12 miliarde de dolari) destinat să stimuleze economia afectată de majorarea taxei pe vânzări şi de deprecierea yenului, aminteşte Agerpres.