Jeff Bezos a vândut acţiuni Amazon în valoare de 3 miliarde de dolari

A.B.
Internaţional / 6 noiembrie 2020

Jeff Bezos a vândut acţiuni Amazon în valoare de 3 miliarde de dolari

Miliardarul Jeff Bezos a vândut în această săptămână acţiuni Amazon în valoare de peste 3 miliarde de dolari, potrivit documentelor depuse la Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare, obţinute de Openinsider, transmite Reuters şi News.ro.

Bezos a accelerat vânzările de acţiuni Amazon în ultimul an. În luna august, Bezos a scos la vânzare acţiuni Amazon de peste 3,1 miliarde de dolari, după o altă vânzare, de peste 4,1 miliarde de dolari, efectuată în februarie.

Vânzările din această săptămână aduc totalul sumei obţinute de Bezos din aceste tranzacţii la peste 10,2 miliarde de dolari, reprezentând o creştere semnificativă faţă de cea din 2019, în valoare de 2,8 miliarde de dolari.

Chiar şi aşa, Bezos deţine încă peste 53 de milioane de acţiuni Amazon, în valoare de aproape 170 de miliarde de dolari, ceea ce îl face cel mai bogat om din lume.

Tranzacţiile au avut loc în cadrul unui plan prestabilit.

Amazon a refuzat să comenteze vânzarea.

Bezos a declarat anterior că vinde anual acţiuni Amaon în valoare de circa 1 miliard de dolari pentru finanţarea companiei sale spaţiale Blue Origin.

În plus, Bezos, director general al Amazon, a lansat fondul Earth Fund, în valoare de 10 miliarde de dolari, pentru combaterea schimbăriloe climatice, care va acorda granturi cercetătorilor, activiştilor şi organizaţiilor.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. se pregateste mult anuntata retragere?

    ... aaaand the fat lady has sung ...

    am mai zis si o zic: venirea democratilor la putere (cu extra-taxe in tolba) va duce la iesiri de pe piata de capital ... sa nu ziceti....Aaaa, dar nu am stiut ca e posibil sa urmeze corectii bruste pana in Martie 2021 pe burse ...  

    Nu zic ca nu va mai creste, va mai creste acum...dar pe o lichiditate si o participare vai mama ei .... si asteptati-va la corectii de neam prost ca adancime (mini-flash crash-uri de pe o zi pe alta)  

    Dupa cum vedeti smart money-ul deja a inceput sa miste.  

    1. NICI POMENEALA , OAMENI BUNI !!! CE , NU STITI , CA OMUL ASTA , UMBLA DIN ''''''' FLOARE , IN FLOARE ???? ''''''' CINE STIE , CATE ALTE FEMEI , A MAI PUS , CU PICIOARELE IN SUS !!! SI ACUMA , SMECHERELE , PROBABIL , CA L-AU INREGISTRAT , AU RAMAS CU BUNA STIINTA GRAVIDE , SI CER COMPENSATII DE MILIARDE !!! VREI SA DAI , CA FEMEIE , LOVITURA VIETII ??? N-AI DECAT , SA RAMAI GRAVIDA , CU GEFFREY BEZOS !!! DACA REUSESTI !!! INTAI , AL IMBETI BINE DE TOT , DESIGUR !!! SA NU MAI STIE DE EL !!! DUPA AIA , AL TARASTI ACASA , AL TRANTESTI IN PAT , TE URCI PE EL , AL MANGAI , etc , etc , NU TREBUIE SA-I SPUN EU TOT , UNEI FEMEI TAMPITE , CE MAI TREBUIE SA FACA !!! CE , NU STIATI ??? DE EPISODUL CAND MINUNATA LUI NEVASTA , FOSTA NEVASTA , NU MAI STIU CUM O CHEAMA , LA INREGISTRAT PE CAMERE , CAND BARBATELUL EI , ERA CU ALTA FEMEIE , SI L-A TARAT LA JUDECATA , CERANDU-I DIVORTUL , SI '''''' JUMATATE DIN TOT ??? '''''' CRED CA , A DEVENIT , CEA MAI BOGATA FEMEIE DIN SUA !!! FARA SA FACA NIMIC !!! CA , DE AIA ZIC : DACA ESTI FEMEIE , SI VREI SA DAI LOVITURA VIETII , TE URCI IN PAT , CU UN MILIARDAR !!! PE URMA , FACI CRIZE DE ISTIERIE !!! DUPA CE TE ASIGURI CA , AI RAMAS , INTR-ADEVAR , GRAVIDA !!! VEDETI , CINSTITE FEMEI , CA VA VREAU BINELE ??? CE-I AIA : CADERE DE PIATA !!! CA SE PRABUSESTE AMAZONUL !!! AMAZONUL , N-ARE NIMIC !!! LUMEA , O SA CUMPERE MEREU DE LA EI !!! ASTEA-S POVESTI !!! TIPUL , E UN CRAI , SI ASTA , O SA-L COSTE !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb