Jefuirea sistemului privat de pensii nu poate opri declinul Poloniei

De ce are nevoie un miracol economic de confiscarea proprietăţii private? Păi, nu are, decât dacă toată povestea cu miracolul nu a fost decât un miraj.

În ultimii ani am urmărit evoluţia economică a Poloniei pornind de la principiul "dacă un lucru pare prea bun ca să fie adevărat, atunci probabil că nu este adevărat".

Am trecut de la o paralelă între miracolul economic al Poloniei şi o iluzie (n.a. A fost "miracolul" economic din Polonia doar o iluzie?, Bursa, 31 martie 2011) prin "autostrăzile Poloniei care ajung în Grecia" (n.a. Bursa, 30 noiembrie 2011) până la "fluierul final al miracolului economic polonez" (n.a. Bursa, 18 mai 2012) şi decizia de pornire a tiparniţei monetare (n.a. Bursa, 27 august 2013).

Când au apărut ştirile privind o posibilă naţionalizare a fondurilor private de pensii din Polonia, le-am trecut în categoria noii "normalităţi" europene şi aşteptam doar magnitudinea dezastrului, fiind curios să văd justificările autorităţilor.

Nu am fost dezamăgit. În urmă cu câteva zile, guvernul de la Varşovia a anunţat transferul a mai mult din jumătate din activele fondurilor de pensii private către fondul de stat al asigurărilor sociale. Reuters scrie că "reforma transferă obligaţiunile emise de guvern din fondurile private către fondul de stat". Oare de când este confiscarea inclusă în categoria reformelor? Sau tot ceea ce fac guvernele economiilor "emergente" este inclus, automat, în categoria reformelor?

Bursa poloneză s-a prăbuşit în urma anunţului, deoarece "schimbările au depăşit aşteptările pieţelor", după cum mai arată Reuters.

Reacţia investitorilor din Polonia arată că, din păcate, aceştia nu au învăţat nimic din lecţiile anilor de criză. Încă de la prima apariţie în presă a intenţiilor guvernului polonez, aşteptările ar fi trebuit să includă, în scenariul optimist, confiscarea totală a fondurilor private de pensii. Pentru aceasta nu ar fi fost nevoie de calcule complicate, ci doar de o evaluare realistă a acţiunii similare din Ungaria.

Actul legislativ prin care Ungaria a confiscat în totalitate fondurile private de pensii se numeşte "Legea privind libertatea de alegere a unui fond de pensii", autorităţile de la Budapesta ridicând astfel ştacheta pentru limbajul orwellian care a pus stăpânire pe Europa. După mai bine de doi ani de la acest abuz incalificabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că măsura guvernului a fost legală.

Autorităţile poloneze nu s-au lăsat mai prejos. "Sistemul curent s-a dovedit a fi construit parţial pe creşterea datoriei publice, iar costurile sale au fost foarte mari", a declarat premierul Donald Tusk, care a mai precizat că noua decizie guvernamentală "face pensiile mai sigure, pe lângă consecinţele pozitive asupra datoriei publice".

Oare cum se împacă atitudinea şi declaraţiile lui Tusk cu laudele care i-au fost aduse, recent, de revista The Economist? "Donald Tusk este cel mai bun premier al Poloniei de la căderea comunismului. Sub conducerea sa, ţara a devenit steaua în ascensiune a Uniunii Europene", se arată într-un articol al revistei din iulie 2013.

Dintr-un anumit punct de vedere, se poate aprecia că pensiile sunt, într-adevăr, mai sigure. Cum ar putea fi altfel, când grijile cu privire la evoluţia lor au dispărut, prin confiscarea parţială de către guvern?

În opinia asociaţiei fondurilor private de pensii din Polonia această măsură este neconstituţională, deoarece "guvernul le-a preluat activele fără compensaţie", conform unei ştiri Reuters. Îngrijorarea administratorilor fondurilor de pensii private din Polonia este, bineînţeles, nejustificată. Aceştia îşi pot înainta cazul oricând către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru "reperarea onoarei" şi restabilirea drepturilor.

Cum? Instanţa supremă a drepturilor omului justifică jaful instituţionalizat? Ghinion! Poate că, în sfârşit, toată lumea va realiza că "drepturile omului" sunt un animal total diferit de "drepturile cetăţeanului", un animal pe cale de dispariţie, dacă nu cumva a şi dispărut.

Estimările oficiale arată că măsura confiscării a peste jumătate din activele fondurilor de pensii private va reduce ponderea datoriei publice în PIB cu circa opt puncte procentuale, până la 47%. Din păcate euforia, nu va dura prea mult timp, deoarece guvernul îşi asumă, încă, plata obligaţiilor sociale.

Peter Attard Montalto, analist la Nomura, a declarat pentru Reuters că "decimarea fondurilor de pensii private este doar o măsură de deschidere a spaţiului fiscal pentru o viaţă mai uşoară a guvernului", deoarece reducerea ponderii datoriei publice în PIB permite autorităţilor să facă noi împrumuturi substanţiale.

"Guvernul are o definiţie ciudată a proprietăţii private, în condiţiile în care declară că aceasta nu este naţionalizare", a continuat Montalto, dar s-a oprit înainte să acuze direct autorităţile de la Varşovia de ipocrizie.

Deşi presa internaţională pune accentul pe caracterul parţial al naţionalizării pensiilor private din Polonia, viitorul este sumbru. "Reorganizarea sistemului privat de pensii va însemna că participarea populaţiei devine voluntară, iar angajaţii trebuie să-şi exprime clar opţiunea de a continua plata contribuţiilor", scrie Wall Street Journal, care arată că aşteptările de pe piaţă sunt pesimiste din acest punct de vedere.

Dacă aspectele negative sunt evidente, cât de importante sunt aspectele pozitive, în special noul "spaţiu fiscal" de care beneficiază guvernul?

Conform prognozelor publicate pe site-ul ZUS (n.a. instituţia de stat care administrează sistemul asigurărilor sociale din Polonia) în luna mai 2013, deficitul cumulat al sistemului de asigurări sociale va fi de circa 416 miliarde de zloţi în perioada 2015 - 2019 în cazul unui scenariu pesimist, deficit care trebuie acoperit de la bugetul statului. Una dintre soluţiile vehiculate este creşterea contribuţiilor angajaţilor, pe fondul speranţelor privind revenirea la creşterea economică din trecut.

Condiţiile economice actuale şi perspectivele negative ale economiei Poloniei, în condiţiile tendinţei de creştere a costurilor de finanţare, ne fac să credem că varianta realistă este o nouă creştere a vârstei de pensionare şi reducerea pensiilor. Adică şi aspectele pozitive ale confiscării pensiilor private sunt, de fapt, tot negative.

Se poate întâmpla şi la noi ceea ce pare că a devenit o tendinţă în Europa Centrală şi de Est? Bineînţeles că da. Curând? Răspunsul la această întrebare nu mai este aşa de tranşant. Conform datelor de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, activele totale ale fondurilor private de pensii din cadrul Pilonului II erau de 11,96 miliarde de lei la sfârşitul lunii iulie 2013, din care aproape 73% erau plasamentele în obligaţiuni de stat (8,72 miliarde de lei).

Deci ponderea datoriilor statului care reprezintă "active" ale fondurilor de pensii în total datorie publică este încă departe de situaţia din Polonia sau Ungaria. Raportul Ministerului Finanţelor Publice din iunie 2013 privind datoria publică arată că valoarea obligaţiunilor emise pe piaţa internă era de 109,6 miliarde de lei, din care 87,2 miliarde reprezintă valoarea emisiunilor în moneda naţională.

În condiţiile în care raportul dintre plasamentele fondurilor de pensii private în titluri de stat şi valoarea totală a emisiunilor de pe piaţa internă, de circa 8%, este semnificativ, nu există garanţii privind recurgerea la o posibilă naţionalizare, mai ales că noua "dreptate" împărţită de autorităţile europene ridică jefuirea cetăţenilor de către stat la rang de virtute.

Dar jefuirea sistemului privat de pensii nu numai că nu poate opri declinul Poloniei, ci îl va accelera. De ce? Pentru că dezvoltarea economică nu poate avea loc decât pe fondul unui contract social stabil, fără acţiuni arbitrare ale autorităţilor, mai ales în ceea ce priveşte drepturile asupra proprietăţii private.

În absenţa unui astfel de contract social, declaraţiile oficiale nu fac decât să acopere, atât cât se mai poate, regresul civilizaţiei către feudalismul barbar al secolelor demult trecute.