Jens Stoltenberg: "Putin a pierdut Ucraina pentru totdeauna"

F.D.
Internaţional / 22 decembrie 2023

Jens Stoltenberg: "Putin a pierdut Ucraina pentru totdeauna"

Rusia a pierdut Ucraina pentru totdeauna ca rezultat al războiului şi nu va fi capabilă să-şi atingă obiectivele militare în pofida unui efort masiv al armatei sale făcut după invadarea Ucrainei în februarie anul trecut, a susţinut vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează DPA.

''Întregul obiectiv al acestei invazii a fost de a împiedica Ucraina să se îndrepte spre NATO şi Uniunea Europeană. Ucraina este acum mai aproape ca oricând de NATO şi de Uniunea Europeană. Aceasta este o mare înfrângere strategică pentru Rusia'', a declarat Jens Stoltenberg într-un interviu acordat agenţiei de presă germane.

''Preşedintele Putin a pierdut Ucraina pentru totdeauna'', a accentuat înalta oficialitate a Alianţei Nord-Atlantice, referindu-se la faptul că timp de decenii Rusia a privit Ucraina ca parte a sferei sale de influenţă.

Fostul premier norvegian s-a declarat convins că Ucraina îşi va atinge în cele din urmă obiectivul de a adera la NATO.

Pe de altă parte, Stoltenberg a remarcat că Rusia plăteşte deja un preţ ridicat pentru războiul lansat contra ţării vecine. ''Rusia a pierdut sute de avioane, mii de tancuri şi 300.000 de militari. Economia rusă a slăbit. Rusia este mai izolată politic. Inflaţia este sus, nivelul de trai e jos'', a spus el.

Totuşi, Jens Stoltenberg a avertizat că războiul va mai dura, adăugând că nu există semnale că Putin îşi va schimba atitudinea, chiar şi după previzibila sa realegere la viitoarele alegeri prezidenţiale ruse din 17 martie 2024.

În acelaşi timp, Ucraina a ''arătat că se poate apăra, poate riposta oricât de mult timp, în special atunci când primeşte arme din Germania şi de la numeroşi alţi aliaţi din NATO''.

Opinia Cititorului ( 18 )

  1. Ceea ce se intimpla intrece orice imaginativ al celui mai dotat scriitor de Science Fiction .Initial ,am crezut ca totul se va rezuma la refacerea Imperiului European si la separarea pentru sute de ani a Europei de Rusia .Planul devine din ce in ce mai interesant .Lasaind in urma pierderile Rusiei ce a pierdut nu numai Ucraina dar si Rep.Moldova si Armenia si care nu mai poate gestiona situatia din Orientul mijlociu si care in curind va pierde si nordul Europei atunci cind Suedia va intra in NATO vedem cum si Orientul Mijlociu incepe sa devina parte a Europei .Acum fortele navale NATO si cele ale aliatilor se pozitioneaza (deocamdata peste 20 de natiuni )in marile ce inconjoara Orientul Mijlociu .O forta navala ce este atit de puternica incit Drumul Matasii nu mai poate fi asigurat decit in masura in care Occidentul doreste sa lase liber drumul .Chiar nu mi-am imaginat cit de mare este Planul .Daca reuseste atunci vom avea in acest areal si in Pacific o mie de ani de pace .Impresionant .Ginditorii din spatele Planului sunt cumva mai puternici decit orisicare figura a Istoriei Omenirii .Genial .Sa nu uitam zona Pacificului acolo unde un NATO 2 deja face mari probleme Rusiei .Cine ar fi crezut , cu putin timp in urma , ca Germania si Japonia se pot inarma fara probleme .

    1. In scoala rusa n-au stiut sa va invete sa folositi punctuatia la orele de limba romana?

    Victorii pe linie ptr. Ucraina :

    - parlamentul din Ucraina a lebalizat cannabisul 

    - Zelenski a afirmat ca cine nu este de acord cu el,sa mearga repede pe front 

    - Oleh Carjov fost parlamentar de opozitie, a fost impuscat,dupa ce regimul 

    Zelenski l-a condamnat la 12 ani puscarie, de serviciile secrete (SBU), 

    a Ucrainei, sustine ziarul american Financial Times.  

    - Darja Dugina,ziarista rusa,a fost ucisa de serviciile secrete (SBU),la Moscova, 

    afirma ziarul american Washington Post, 

    - acum a venit randul actritei Polina Mensih,ucisa pe scena teatrului 

    din orasulKumacsovo (regiunea Donyeck) cu o racheta Himars americana, 

    - au mai reusit sa ucida si pe ziariatul Borisz Makszudov, de la televiziunea  

    Rosszijarea 24, 

    - daca Marea Contraofensiva cu toate armele +banii a 30 de tari NATO e ca si inexistenta, merge si actiunile teroriste,  

    ce mai stat terorist e Ucraina, dar care e asteptat in UE si NATO ??!!

    1. Atît ai înțeles?

      se numeste “epurare” … toti toate o practica in caz de forta majora… si nu prea le plac sa se aduca dovezile actiunilor lor. pe o parte rusi pe o parte ucraina.. pe alta americani… etc..

      s c c r e t 

    Rusia (Putin ) a pierdut in primul rind increderea prin care putea sa isi aduca aproape proprii cetateni de alta etnie decit cea rusa .Daunazi Kirill (patriarhul )face o mare diferenta intre poporul rus si cei care ,popoare fiind vremelnic ,au facut parte din URSS sau din Federatia rusa .Daca tu Rusia ai putut ataca si distruge in mare parte natiunea ucraineana, frate,la ce naiba se pot astepta ceilalti .Rusii nu vor mai putea locui impreuna cu nimeni . In Donbas si Lugansk nimeni, nici o etnie , nu va mai reveni sa locuiasca „ usa in usa” cu rusii .Acolo nimeni nu va mai investi nici macar un cent spre a reface zona .Chiar azi Directoarea Bancii centrale a Rusiei ne arata cum intreg PIB Rusiei este aproape cheltuit in integralitate de catre fortele armate .Singura lor(rusilor) solutie este sa cedeze Chinei din teritoriu spre a fi ajutati dar nici China nu si-a inchipuit vreodata ca un NATO 2 se va dezvolta rapid in Pacific ceea ce opreste China din visul ei expansionist .Tot ceea ce China poate face este sa se extinda spre Rusia neavind alta varianta .Priviti harta.Extraordinara initiativa Occidentului ce nu mai ofera alternative nimanui .Toti joaca cum le cinta J.R.Biden si cancelarul Germaniei .Intelegeti desigur ca Trump nu va fi lasat in veci, de catre intregul Occident, sa cistige sau sa participe in alegerile din 2024 .intelegeti de ce toate popoarele Europei si acum si cele din Orientul mijlociu nu vor asculta decit de vocea Occidentului .Visatorul Orban deBudapesta inca asteapta sa cistige Trump alegerile .Din nefericire natiunea maghiara a pariat pe „ armasarul ” gresit .Acum Orban de Budapesta vrea sa se amestece punctual si in alegerile Prezidentiale din Romania cautind sa insele poporul roman spre al convinge si spre a vota candidatul sustinut de Barna , Orban si Kelemen( ce curiosa asemanare de identitate ) in turul doi al alegerilor chiar pe seful pe fostului Partid aliat cindva in cadrul unei foste Motiuni de Cenzura atunci cind aidoma cazului fantosei cu Enclava numita„Tinut Secuiesc” Iohannis i-a invins pe toti .Din ce in ce mai multe voci Europene identifica Ungaria lui Orban cu inamicul .Lovitura decisiva urmeaza sa o vedem cu totii .Deocamdata doar cafeau neagra si mult prea amara l-au astimparat oleacuta pe Orban cel fugit recent din calea lui Iohannis .

    1. orban poate fi inamicul, car nu inseamna ca ungurii sunt toti raspunzatori pt tot ce face orban. poate unii unguri sunt pro urss, dar cred ca majoritatea sunt pro EU.

      Nici nu am spus altceva . Iubesc natiunea maghiara din evidente motive personale dar cu Orban si veleitatile lui de vedeta nu sunt de acord .Nu poti sa te comporti aidoma unui Dictator si sa nu tii cont de decizia celor 26 de natiuni din Sistemul din care faci parte doar ca sa iti protejezi visul politic si sa te protejezi pe tine ca individ . Este nu numai rusinos dar si pagubos .

      Deocamdata V. Orban este cel mai de seama politician din UE,

      asa de izolat este ca in ultimul timp s-a intalnit cu sefii politici  

      din : Franta,Germania,Arabia Saudita,Turcia,China,Izrael... .... 

      asa ca textele cu "dictatorul/izolatul" este penibil si propagandistic

      Pacat ca Romania nu are un politician patriot ca el. 

    Ne-am liniștit.Situatia sa nu fie de fapt invers.

    1. Invers cum? Est Ucraina izolată politic? A pierdut Ucraina a doua armată a lumii? :

    Eugene Rumer si Andrew Weiss de la Carnegie Endowment for International Peace au publicat in studiu in Wall Street Journalban (WSJ) 16.11.2023. in care arata ca conducatorii occidentali trebuie sa renunte la iluzia "magica" ca Ucraina poate

    invinge Rusia. Eugene B. Rumer este Senior Fellow la Institutul pentru Studii Strategice Naționale, Universitatea Națională de Apărare, Washington DC. Anterior, a lucrat la Departamentul de Stat, în cadrul personalului Consiliului Național de Securitate și la RAND.

    1. Paris Match ce scrie?

      hehe, cacofonistul sovietic iar a intrat în tură. :

    S.F.

    Casa Albă a bifat atât decuplarea Rusiei de Germania (cea mai veche, stabilă și profitabilă colonie americană din Europa) și ocuparea golului rămas pe piața energetică din UE, cât și parafarea unor contracte ”banditești” de vânzări de armament. Înarmarea până-n dinți a statelor europene cu marfă livrată de amicii Pentagonului reprezintă afacerea secolului. De cealaltă parte, Moscova și-a reorientat conductele de energie ieftină către țările asiatice, cu câștiguri chiar mai mari decât înainte de conflict. În plus, Kremlinul a vândut armament în spațiul BRICS+ și va rămâne cu o bună bucată din teritoriul Ucrainei.

    pentru “totdeauna” este un cuvant mare si cuprinde foarte foarte mult “timp” … cam infinit de mult timp.

    deci problema este rezolvata pe “infinit”?! 

    hmmmm 

    s c c r e t 

    1. Pentru cineva care a gustat "LIBERTATEA" singura optiune este "totdeauna":-)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb