Jerome Powell vrea să învingă inflaţia, dar va eşua!

Jerome Powell, şeful Federal Reserve (Banca Centrală a Statelor Unite), spune că va rezolva problema inflaţiei. În acest moment, aceasta a ajuns la peste 8%, mai precis la maximul ultimilor 40 de ani şi îi deranjează foarte tare pe americani. Situaţia din restul lumii dezvoltate este asemănătoare. Nu sunt prea sigur dacă domnul Powell înţelege ce ar însemna ca inflaţia, prin forţarea dobânzii de politică monetară, să se întoarcă la 2% cât era înainte de pandemie. Acest lucru ar determina o recesiune adâncă, prăbuşirea preţurilor tuturor activelor de risc şi, prin urmare, şomaj foarte ridicat. Oamenii îşi doresc preţuri cât mai accesibile, dar dacă eşti şomer, niciun preţ nu-ţi mai este accesibil. Pe scurt, inflaţia este un rău, dar şomajul este un rău mult mai mare. Acest principiu nu este valabil doar în SUA, ci în întreaga lume.

Acelaşi Jerome Powell spunea în 2021 că inflaţia de după pandemie va fi tranzitorie. Cred că nici atunci nu înţelegea prea bine cum funcţionează inflaţia. Abia prin noiembrie 2021, Fed-ul a început să nu mai spună că ar fi vorba de presiuni inflaţioniste de scurtă durată. Nu vreau să-l învinovăţesc pe domnul Powell. La fel gândesc cam toţi economiştii tradiţionali (mainstream). Cei care nu gândesc după teoriile general acceptate nu se pun şefi la instituţii publice (cum ar fi Federal Reserve), deoarece nu ar putea primi sprijin din partea politicienilor.

În afara acestei majorităţi a economiştilor care în 2020 vedeau doar o inflaţie ceva mai mare, dar tranzitorie, au mai fost şi unii care au avertizat legat de problemele mult mai serioase şi mai de durată, generate de tipărirea de bani din pandemie. Însă aceştia au fost consideraţi nişte bizari. Bizarii de azi ajung să fie, uneori, clasicii de mâine. Şi John Maynard Keynes sau Milton Friedman erau bizarii vremurilor lor în ceea ce priveşte teoriile macroeconomice. Nu cred să-şi mai amintească cineva numele şefilor de bănci centrale din vremea lor, dar numele lui Keynes sau Friedman au rămas în istorie. Însă teoriile monetare actuale, care se bazează pe Keynes şi Friedman, şi-au cam pierdut valabilitatea şi ar avea nevoie de un update, de o revizuire.

În ceea ce priveşte voinţa domnului Powell de a lupta cu inflaţia cu orice preţ, nu cred că-l va ţine foarte mult timp. Perspectiva unei recesiuni adânci va speria băncile centrale, inclusiv Fed-ul, şi vor prefera inflaţia. Dobânzile mai au de crescut, aşa cum se tot anunţă de peste şase luni, dar nu cât crede şi declară domnul Powell. Lumea nu poate face faţă unor dobânzi foarte mari, astfel încât inflaţia să coboare la cifrele de dinainte de anul 2021. Pur şi simplu sunt mult prea multe datorii, care timp de decenii au depins pe dobânzi subvenţionate în vremurile grele. Această dependenţă cronică nu se poate trata cu medicaţie şoc. Orice dependenţă trebuie tratată cu medicaţia potrivită, dar şi cu răbdare. Datoriile acumulate în ultimii ani nu se pot restructura (nominal) fără repercusiuni grave pentru economie şi sistemul financiar. Restructurarea datoriilor care nu pot face faţă dobânzilor mari ar însemna falimentul economiei mondiale. Iar o creştere semnificativă a dobânzilor în următoarele luni ar putea crea probleme serioase nu numai datornicilor privaţi, ci şi multor state, inclusiv României.

În contextul în care datoriile sunt prea mari raportate la PIB, singura soluţia pe termen lung ar fi creşterea PIB-ului în raport cu datoriile. Iar dacă această creştere nu se poate obţine prin creştere economică, ea trebuie creată artificial. De aceea singura modalitate pentru a reduce nivelul datoriilor în lume, într-un mod ordonat, este tocmai inflaţia cea detestată. Astfel, guvernele şi băncile centrale împreună va trebui să continue să tipărească bani. O inflaţie relativ mare pentru câţiva ani ar micşora valoarea datoriilor în raport cu economia, deoarece, prin definiţie, datoriile sunt nominale (adică fixe), în timp ce activele pentru care au fost angajate creditele se apreciază în raport cu monedele în cauză.

Şefii Fed îşi vor da seama - probabil în doar câteva luni după ce vor vedea efectele în pieţele financiare - de inabilitatea lor de a creşte suficient dobânda de politică monetară. Acelaşi lucru s-a mai întâmplat şi la sfârşitul anului 2018, deşi atunci inflaţia era în parametri acceptabili. Acum economia este mult mai fragilă decât atunci. Datoriile acumulate în timpul pandemiei sunt mult prea mari, iar veniturile populaţiei au şanse mici să facă faţă majorării ratelor bancare după scumpirile care deja au avut loc la energie şi bunurile de bază.