Johan Gabriels este noul director general şi preşedinte al Directoratului Băncii Comerciale Carpatica (simbol BCC), potrivit unui raport remis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Domnia sa a fost numit în funcţie de către Consiliul de Supraveghere şi îşi va prelua atribuţiile după ce va fi autorizat de către Banca Naţională a României (BNR).
Printre bancherii vehiculaţi la conducerea Băncii Comerciale Carpatica s-au numărat Robert Rekkers, membru non-executiv în consiliul "Agricover" şi fost preşedinte al Băncii Transilvania şi Paul Prodan, vicepreşedinte Credit Europe.
Nicolae Petria, preşedintele Consiliului de Supraveghere al BCC, a declarat că aşteaptă cu interes începerea colaborării cu Johan Gabriels pentru dezvoltarea proiectelor prevăzute în strategia băncii.
Domnia sa a adăugat: "Într-un mediu economic volatil, Carpatica a încheiat anul 2012 cu rezultate pozitive. Anul 2013 va aduce noi provocări la nivelul economiei naţionale şi mondiale, dar în actuala componenţă suntem încrezători că le putem depăşi".
Directoratul băncii va avea următoarea structură: Johan Gabriels, director general şi preşedinte al Directoratului, Ion Dobrică, director general adjunct şi membru al Directoratului, Gheorghe Cismaru, director general adjunct şi membru al Directoratului, Georgiana Coandă, director general adjunct şi membru al Directoratului.
Johan Gabriels şi-a desfăşurat activitatea în organizaţii precum RBS, Arthur Andersen, Mars (Olanda, Rusia, Franţa), PepsiCo (Franţa, Italia, Spania), CapitalOne (Statele Unite, Marea Britanie).
Acţiunile BCC au închis şedinţa bursieră de vineri la preţul de 0,0535 lei/titlu, în creştere cu 2,88% faţă de şedinţa anterioară.