Jose Socrates: Portugalia va cere asistenţă financiară UE

F. A.
Internaţional / 7 aprilie 2011

Portugalia va cere asistenţă financiară de la Uniunea Europeană (UE), după ce criza politică a împins costurile de finanţare la niveluri record, devenind al treilea stat din zona euro care solicită ajutor internaţional, potrivit Bloomberg.

"Am încercat totul, dar am ajuns într-un moment în care, dacă nu am lua această decizie, ar aduce riscuri pe care nu ni le putem permite", a declarat miercuri seara premierul demisionar Jose Socrates.

Tot miercuri, ministrul portughez de Finanţe, Fernando Teixeira dos Santos, a recunoscut că este "necesar" ca Portugalia să recurgă la "mecanismele financiare disponibile în cadrul european", într-un interviu acordat cotidianului economic Jornal de Negocios şi citat AFP. "Apreciez că este necesar să recurgem la mecanismele financiare disponibile în cadrul european", a declarat ministrul. "Ţara este împinsă de o manieră iresponsabilă spre o situaţie dificilă pe pieţele financiare", a continuat acesta, referindu-se la respingerea de către Parlament a noului program de austeritate al guvernului socialist, care a dus la demisia, în 23 martie, a premierului Jose Socrates.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5981
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3070
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9688
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6543

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb