5 to go anunţă startul unui parteneriat valoros cu Ana Bogdan, jucătoare profesionistă de tenis şi o sportivă cu abilităţi remarcabile şi obiective îndrăzneţe, care a reuşit să obţină numeroase rezultate notabile pe plan intern şi internaţional, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
Ana Bogdan devine brand ambassador LEMONVITA, limonada by 5 to go din gama pentru retail, atât pentru sortimentul clasic, cu zmeură şi lămâie, cât şi pentru LEMONVITA lămâie & zmeură cu magneziu şi vitaminele B. Ambele produse vor beneficia de etichete speciale cu imaginea Anei Bogdan, care se vor regăsi pe ambalaje pe parcursul unui an calendaristic.
Noua colaborare a fost anunţată în cadrul Conferinţei Internaţionale a Francizaţilor 5 to go, un eveniment de amploare, dedicat celebrării a 10 ani de prezenţă pe piaţă şi rezultate spectaculoase, care a reunit la începutul lunii februarie peste 500 de participanţi, inclusiv francizaţi din România, Republica Moldova, Ungaria şi Bulgaria, furnizori şi parteneri.
Originară din Sinaia, tenismena Ana Bogdan, în vârstă de 32 de ani, a câştigat până în prezent două turnee WTA 125 şi a moştenit pasiunea pentru sport din familie, ambii ei părinţi fiind foşti schiori de performanţă.
"Am acceptat cu bucurie invitaţia 5 to go, un brand cu care rezonez şi pe care îl apreciez pentru evoluţia sa şi valorile pe care le promovează. Pentru sportivi, ca şi pentru toţi cei care pun preţ pe un stil de viaţă sănătos, LEMONVITA este o alegere excelentă, un produs cu gust bun şi puţine calorii, care furnizează hidratare optimă şi energie. Sunt recunoscătoare pentru acest parteneriat şi nerăbdătoare să împărtăşesc, odată cu pasiunea pentru sport, mesajul importanţei alegerilor sănătoase pe care le avem mereu la îndemână", a declarat Ana Bogdan.
"Parteneriatul cu Ana s-a legat firesc şi este o onoare să o susţinem şi să o avem alături ca ambasador. LEMONVITA este un brand bine primit încă de la lansarea lui, care va ajunge astfel la noi categorii de public, consolidând legătura cu consumatorii şi inspirându-i pe pasionaţii de sport şi obiceiuri sănătoase să descopere noi oportunităţi şi opţiuni benefice de consum", spune Dumitru Iliescu, managing director retail 5 to go, cu privire la obiectivele de brand.
În sport, ca şi în business, pasiunea şi perseverenţa sunt esenţiale pentru succes şi performanţă, iar acest parteneriat dintre LEMONVITA by 5 to go şi Ana Bogdan demonstrează angajamentul brandului faţă de sport şi faţă de oamenii care au crescut prin muncă proprie, cu ambiţie şi dăruire, reprezentând o modalitate de a celebra determinarea şi dedicarea necesare pentru depăşirea limitelor şi atingerea potenţialului.