Jurnal Bursier Pieţele europene fluctuează

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 27 mai 2015

Pieţele europene fluctuează

Acţiunile companiilor listate la bursele din Europa au fluctuat ieri, avansul fiind consemnat în sectorul transporturilor, iar declinul - în cel al producătorilor de ţiţei.

Titlurile grupului irlandez "Ryanair Holdings" Plc, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, au urcat cu 6,6%, la 11,60 euro. Operatorul de transport a avut rezultate financiare peste aşteptări în anul fiscal încheiat în 31 martie, ca urmare a sporirii numărului de pasageri şi a reducerii preţului combustibililor.

Acţiunile producătorului francez de cosmetice "L'Oréal" SA au consemnat un avans de 0,7%, la 175,45 euro. Compania a anunţat că va reduce preţurile produselor importate în China ca să-şi majoreze vânzările.

Titlurile "Vivendi" SA, companie franceză de media, s-au apreciat cu 1,6%, la 23,43 euro. "Bank of America" Corp. a adăugat acţiunile societăţii pe lista celor mai bune "idei de investiţii în Europa".

Acţiunile "Rolls-Royce Holdings" Plc, producător britanic de motoare pentru avioane, au coborât cu 0,1%, la 1.018 pence. Marea Britanie trebuie să organizeze cel târziu anul viitor referendumul planificat pentru rămânerea în UE sau părăsirea blocului, ca să evite o perioadă lungă de incertitudine, care ar crea pagube, potrivit Asociaţiei Industriaşilor din ţară.

Titlurile BP Plc, al doilea mare producător de ţiţei din Europa, au scăzut cu 0,8%, la 454,30 pence, iar cele ale rivalului mai mare "Royal Dutch Shell" Plc - cu 1%, la 1.951 pence, pe fondul declinului cotaţiilor petroliere.

Acţiunile "Banca Monte dei Paschi di Siena" SpA, cea mai veche bancă din Italia, au pierdut 15%, atingând 1.83 euro. Instituţia de credit a început să vândă, luni, acţiuni de 3 miliarde de euro.

Titlurile "UniCredit" SpA, cel mai mare creditor italian, s-au depreciat cu 0,2%, la 6,24 euro. Serviciile secrete ucrainene au efectuat, luni, percheziţii la o filială locală a "UniCredit", în cadrul unei investigaţii privind presupusa finanţare a insurgenţilor pro-ruşi din estul ţării.

La ora 17.00 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,4%, la 7.004,71 puncte, CAC 40 al celei din Paris a urcat cu 0,02%, la 5.117,95, FTSE MIB al Bursei din Milano - cu 0,4%, la 23.385,84.

Investitorii SUA pariază pe majorarea dobânzii Fed

La New York, acţiunile au scăzut ieri, în deschidere, pentru prima oară în ultimele trei săptămâni, investitorii pariind că Federal Reserve (Fed - banca centrală) va majora dobânzile anul acesta.

Titlurile "Wal-Mart Stores" Inc., cel mai mare lanţ retail din lume, au coborât cu 0,6%, la 75,39 dolari. "CtW Investment Group", un mic grup de acţionari, susţine că auditorul "Wal-Mart", "Ernst & Young", ştia despre posibilele practici de mită ale diviziei din Mexic a lanţului american, înainte ca acesta să dezvăluie situaţia autorităţilor americane.

Acţiunile "Charter Communications" Inc., companie de media, s-au apreciat cu 0,5%, la 176,29 dolari. Societatea a convenit preluarea "Time Warner Cable" pentru aproximativ 55 de miliarde de dolari, în numerar şi acţiuni. Titlurile "Time Warner" au urcat cu 4,4%, la 178,80 dolari.

La ora 10.06, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,7%, la 2.112,17 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,7%, la 18.101,36, Nasdaq Composite - cu 0,7%, la 5.052,82.

Creşteri în Asia

Acţiunile de pe pieţele asiatice au crescut în majoritate ieri, indicii majori din Japonia şi China încheind ziua la cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani.

Titlurile operatorului bursier "Hong Kong Exchanges & Clearing" Ltd. au urcat cu 5,4%, la recordul de 309,40 dolari HK, pe fondul optimismului legat de faptul că paşii pe care îi face China pentru deschiderea pieţei de capital vor impulsiona tranzacţiile (ca volum) peste graniţă.

Acţiunile "CITIC Securities" Co., societate de servicii financiare, au înregistrat un avans de 0,4%, la 34,39 yuani.

Titlurile "Nippon Paper Industries" Co., producător de hârtie din Japonia, au crescut cu 3,5%, la 2.195 yeni. Compania a anunţat că urmăreşte să-şi dubleze profitul operaţional în decurs de trei ani.

Acţiunile companiei miniere australiene "Fortescue Metals Group" Ltd. au câştigat 11%, ajungând la 2,40 dolari australieni, după apariţia unei informaţii potrivit căreia unele societăţi cu legături în China au solicitat permisiunea să investească în acest producător australian de minereu de fier.

Titlurile "Samsung Electronics" Co., cel mai mare producător mondial de telefoane mobile, au crescut cu 0,9%, la 1,362 milioane de woni. Compania sud-coreeană a anunţat că două dintre diviziile sale majore vor fuziona în cadrul planului de restructurare a grupului.

Acţiunile "Belle International Holdings" Ltd., producător chinez de încălţăminte de damă, au scăzut cu 5,9% pe piaţa din Hong Kong, la 10,50 dolari HK, înainte ca societatea să-şi anunţe rezultatele financiare.

Indicele Shanghai Composite al pieţei din Shanghai a crescut cu 2%, la 4.910,90 puncte (cel mai ridicat nivel din ianuarie 2008 până în prezent), Nikkei 225 al pieţei din Tokyo - cu 0,1%, la 20.437,48, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 0,9%, la 28.249,86.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb