JUSTIŢIE ŞI REVOLUŢIE, APROPO DE HOMOSEXUALITATE A fost Dumnezeu la Sodoma? (6)

• F. Dumnezeu nu a greşit

• 15. A treia şi a patra generaţie

Extincţia întregii populaţii a oraşelor câmpiei probabil că va fi cuprins nu mai mult de trei generaţii trăind concomitent (37) , (este o deducţie dintr-o informaţie fără niciun filon mistic - speranţa de viaţă în acele timpuri se situa la nivelul a 35 de ani).

Faptul devine semnificativ, sub perspectiva unui verset din Exodul: "Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam" (Exodul, 20:5).

În TM, versetul foloseşte noţiunea de "cercetare", caracteristica judecăţii: "Să nu te închini lor şi să nu le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt Dumnezeu gelos, care cercetez fărădelegea părinţilor asupra copiilor, până la a treia şi a patra generaţie asupra celor care mă urăsc". [s.n.]

Exegeza găseşte aici logica întârzierii pedepsei Dumnezeieşti:

Dumnezeu aşteaptă pocăinţa de-a lungul a trei-patru generaţii, ceea ce completează explicativ observaţia lui Rashi, că lui Dumnezeu păcatele Sodomei "deja" îi sunt cunoscute.

"Strigarea Sodomei şi a Gomorei a devenit, deja, mare [...]", poate să însemne că sodomiţii au ajuns la limita a patru generaţii succesive de păcătoşi. (38)

Dar, dacă aceasta este situaţia, atunci nu poate fi vorba nicidecum de păcate individuale şi/sau involuntare, ci de o societate care păcătuieşte sistematic şi care îşi transferă caracterul luciferic de la o generaţie la alta, dezvoltând mecanisme de reproducere şi conservare.

Poporul din Sodoma, Gomora, Adma şi Teboim dispreţuieşte Poruncile lui Dumnezeu şi pe El însuşi, edificând o ierarhie de valori opusă celei promovate de Porunci.

"[...] să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi". (Leviticul, 19:18), este Porunca pe care o socotim drept generatoare a valorilor caracteristice religiilor abrahamice, iar sodomiţii, în legile lor, pe care judecătorii le aplică, exact asta condamna: compasiunea, solidaritatea omenească, iubirea aproapelui sunt pedepsite cu moartea.

Dumnezeu însuşi explică asta, în Iezechiel, 16:49: "Iată care au fost fărădelegile Sodomei, sora ta, şi ale fiicelor ei: mândria, îmbuibarea şi trândăvia; iar mâinile săracului şi ale celui nevoiaş nu le-au sprijinit".

Nu este vorba nici de idolatrie, nici de închinarea la alţi Dumnezei, ci despre o ierarhie de valori inversată, disponibilă (în duşmănia faţă de Dumnezeu) atât la idolatrie, cât şi la închinarea în faţa altor Dumnezei.

• 16. Altă răscruce

Pârjolirea celor patru cetăţi a urmărit să întrerupă lanţul păcatelor perpetuate de un sistem duşmănos faţă de om (şi Dumnezeu).

Prin urmare, am ajuns într-o nouă răscruce, în care ne-am mântuit de la a spune "Dumnezeu a greşit", căci din perspectiva acestui al doilea final de eseu, (acceptabil şi ateilor care fuseseră satisfăcuţi cu primul), Dumnezeu a distrus oraşele câmpiei, pe bună dreptate.

Este adevărat, El pornise cu intenţia să-i dea lui Avraam un exemplu de judecată, iar pe parcurs exemplul s-a transformat într-o înăbuşire sângeroasă a unui inversionism axiologic.

Este de reamintit aici că, în cronologia biblică, faptele sodomiţilor nu ar putea fi apreciate drept păcate, deoarece Poruncile încă nu fuseseră transferate omenirii.

În cursul evenimentelor, Dumnezeu a trecut de la lecţia judecătorească la lecţia pentru ziua următoare - lecţia apărării unui întreg sistem de valori contra infestării antiumaniste (în cazul de faţă, extincţia societăţii duşmănoase, lipsită de potenţialul căinţei).

Dacă ar fi continuat prima lecţie (şi dacă Scriptura realmente ar tăinui că Dumnezeu, întrupat în bărbat, va fi fost agresat personal, la Sodoma), atunci Dumnezeu, conform cu standardele actuale, ar fi fost recuzat, ca fiind "parte vătămată".

De aceea, trecerea la "lecţia revoluţiei" - impunerea unei ierarhii de valori morale prin forţa unei calamităţi pustiitoare, Îl menţine în demnitatea Sa autoritară, dar nu în sensul judecătoresc.

Deci, în ce constă lecţia arderii Sodomei?

În asta constă: revoluţia are loc "în mânie" şi "în iuţime", sfărâmând sistemul judecătoresc injust al societăţii răsturnate, făcând ca "Tetragrama să îşi schimbe locul", din Îndurare, în Severitate, pentru ca societatea vicioasă să nu mai poată germina vreodată.

De aici decurge că sancţionarea homosexualităţii nu este subiectul principal al pedepsirii Sodomei, ci doar declanşatoare a Severităţii şi se săvârşeşte implicit sub cataclismul biblic, laolaltă cu păcatele principale.

Post Scriptum la 16. Altă răscruce

Totuşi, totuşi...

Pare că nimeni nu mai este preocupat ca această pedeapsă grozavă şi exemplară, dimpreună cu salvarea lui Lot şi a fiicelor sale, concomitent cu transformarea soţiei lui Lot în stâlp de sare - acest întreg complex de factori are drept consecinţă incestul nepedepsit din familia lui Lot.

Şi întrucât din incest fiicele lui Lot nasc copii, rezultă că, vorba Sarei, "va fi fost plăcere pentru ele".

Dar Leviticul 18:10 încă nu fusese scris (de unde a extras Maimonide Porunca cu numărul 335, împotriva incestului cu nepoata, pe baza căreia rabinii interpretează că este interzis şi incestul cu fiica proprie).

Timpurile, se pare ca erau tolerante cu păcatele de natură sexuală, de vreme ce însuşi Avraam, despre care se spune că aflase Tora încă înainte de transferul ei pe Muntele Sinai, era căsătorit cu Sara, care îi era soră vitregă (el nu minţea când o prezenta drept soră); urmau să mai treacă vreo trei mii şase sute de ani până Maimonite să extragă Porunca cu numărul 333, bazată pe Leviticul 18:11, contra incestului între fraţi.

• 17. Strigătul

Una dintre fiicele măritate ale lui Lot - Paltith - este arsă de vie, în "Sefer HaYashar", pentru că a miluit un cerşetor străin locului.

O fetiţă care a ajutat un alt necăjit este dezbrăcată şi unsă cu miere pe tot corpul, după care este expusă înţepăturilor albinelor de stupă până corpul i se umflă şi moare strigând de durere.

Am dislocat acest episod din "Sefer HaYashar", ca să îl reproduc aici, deoarece unii susţin că "strigătul" care ajunge la Dumnezeu este strigătul fetiţei din această poveste:

" Şi în cetatea Adma era şi o fată, fiica unuia dintre cei mai bogaţi bărbaţi din poporul lui Adma, şi i-au făcut astfel: Un bărbat a trecut în cetate ca să stea acolo peste noapte şi să-şi continue călătoria dimineaţa următoare spre casă. Şi s-a aşezat în faţa casei tatălui acelei fete, căci soarele bătea peste el în acel loc şi acolo a hotărât să stea şi peste noapte; iar fata l-a văzut stând înaintea uşii casei ei. Iar bărbatul i-a cerut să bea apă, ea l-a întrebat: "Cine eşti?" Iar el a răspuns: "Sunt în drum spre casă şi acum ziua s-a întunecat peste mine în acest loc şi voi rămâne aici noaptea şi dimineaţa îmi voi continua călătoria". Şi fecioara a intrat în casă şi i-a adus omului pâine şi apă să mănânce şi să bea. Iar chestiunea a devenit curând cunoscută poporului din Adma şi toţi s-au adunat şi au adus-o pe fetiţă înaintea judecătorilor lor, ca să o pedepsească pentru acea greşeală. Iar unul dintre judecători a spus: «Fecioara aceasta este sub judecata morţii, căci aceasta este pedeapsa pentru cei care calcă legea noastră». Şi toţi oamenii din cetate s-au adunat şi au luat-o pe fetiţă şi, după ce au dezbrăcat-o de toate veşmintele ei, au uns-o cu miere de la coroana capului până la talpa piciorului, după cuvintele judecătorului şi au pus-o înaintea unui roi de albine în jurul stupilor lor. Şi toate albinele au venit peste ea şi au înţepat-o, că tot trupul i s-a umflat. Şi biata fată a strigat în durerea ei cauzată de albine, dar nimeni nu i-a luat în seamă strigătele şi nimeni nu s-a îndurat de ea. Şi ţipetele ei de agonie s-au urcat la cer.

Şi Domnul S-a înfuriat din cauza asta, ca şi din cauza tuturor celorlalte fapte de răutate practicate în Sodoma. Căci aveau hrană din belşug şi trăiau în pace şi în siguranţă, şi totuşi nu voiau să dea ajutor celor nevoiaşi şi săraci, iar păcatele şi crimele lor erau uriaşe în ochii Domnului".

Exegeţii au avut divergenţe, dacă "strigătul" din Geneza 18:20 este de durere sau este unul acuzator, dacă este al oraşelor sau contra lor, dar povestea din "Sefer HaYashar" a redus controversa la acustica unui ţipat.

Coranul este cel care, însă, a recuperat înţelesul mistic al "strigătului", căci la ayah 15:73, (despre nimicirea Sodomei) este scris: "Strigătul îi lua la răsăritul soarelui".

Răsăritul soarelui este momentul pentru "Shema" - "Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?" (Cartea lui Iov, 38:7).

Este clipa rugăciunii zilnice a iudeilor "Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn" (Deuteromonul, 6:4), împletită cu slava cântată de îngeri "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!" (Isaia, 6:3).

Strigătul este concomitent omenesc şi divin, în momentul sfârşitului nopţii şi al răsăritului zorilor neprihănirii.

Varianta unui al doilea final al acestui eseu tocmai a fost scrisă şi după cum avertizasem, decurge din prima variantă de final (Vezi 12. Crucea adevărului), deşi i se opune.

• G. Autonomia omului faţă de Dumnezeu

• 18. Interpretarea omenească a Legii

Unele filme sunt succedate de câte un film despre cum a fost făcut filmul, în care sunt incluse dublele ratate sau secretele trucajelor şi ale cascadoriilor, fără alt scop decât să satisfacă interesul spectatorului, care regretă despărţirea de poveste, personaje şi actori.

Dar un echivalent în acest eseu, despre cum a fost el făcut, pare de fapt necesar, furnizând, cu adevărat, un alt final decât primele două prin care am răzbătut până aici.

Al treilea final se trage exclusiv din iudaism şi exegeză iudaică, referindu-se la dezbaterea felului în care rabinii antici au înţeles să se raporteze la Halacha - setul de norme de comportament care guvernează viaţa iudeilor în colectivitate, dar şi a fiecăruia, individual.

Halacha ("calea de urmat"/Legea iudaică) cuprinde:

A. Mitzvot (Poruncile Dumnezeieşti)/singular "mitzvah" - tradiţia a acceptat calculul speculativ din care rezultă că, în Tora (primele cinci cărţi ale Bibliei), ele ar fi în număr total de 613;

B. Gezerot/singular "gezeirah" - legislaţie instituită de rabini (prin derivare din mitzvot) în forma interdictiilor care să prevină încalcarea accidentală a vreunei "mitzvah Torah";

C. Takkanot/singular "takkanah" - legi locale sau vremelnice, în antiteză cu gezerot - nederivate -, instituite de rabini pentru necesităţi specifice, inclusiv pentru revizuirea uneia care nu mai satisface cerinţele vremurilor sau împrejurărilor;

D. Minhagim/ singular "minhag" - legi derivate din obiceiuri (unele provin din takkanot intrate în uzajul general, pierzându-şi raţiunea originară).

Respectarea tuturor acestor genuri de norme este obligatorie, singura diferenţă o constituie asprimea pedepselor pentru încălcarea lor, care descreşte ierarhic, de la A la C. (într-o coferinţă în limba română relatată pe YouTube, Moshe Idel afirma că respectarea legilor este privită, îndeobşte, drept principal aspect al religiozitatii membrilor comunităţii iudaice, fără ca perspectiva aceasta socială să mai ridice, neapărat, şi problema individuală a credinţei).

Deşi se spune că takkanot nu pot modifica mitzvot, acest lucru a avut loc, totusi, în timpul cât Hillel a funcţionat ca Nasi ("prinţ" / preşedinte, probabil între 30 î.e.n. - 10 e.n ") al Sanhedrinului, când a adoptat takkanah numită "Prosbul", prin care permite colectarea datoriilor în anul sabatic şi după el (mereu al şaptelea an), care suspendă aplicarea unei mitzvah / Poruncă Dumnezeiască, ca parte a unui complex corp de mitzvot, a căror respectare face subiectul Legământului Mozaic (pentru o prezentare ceva mai explicită, vezi cartea mea "Tâlcul dobânzii"/pag. 30-40/Editura BURSA/2017).

Făţişa anulare a unei mitzvah a generat dezbateri ample privitoare la dreptul rabinilor să se desprindă din autoritatea Dumnezeiască a interpretării mitzvot, încredinţate de Dumnezeu lui Moise, pe Muntele Sinai - Tora orală - care la rândul său a fost transferată de la o generaţie la alta (cu pretenţia că a rămas, mii de ani, în forma primită iniţial de la Dumnezeu).

În plus, această mitzvah anulată de Hillel nu este o regulă nutriţionistă sau de structurare militară, ori privitor la viaţa sexuală sau a modului în care se petrece succesiunea averii părinţilor, ci modifică întreaga organizare economică a împrumuturilor, având consecinţe majore în organizarea socială, (pe care lumea de astăzi a moştenit-o).

• 19. Zâmbind, Dumnezeu îngăduie independenţa omului

Talmudul consemnează revoluţia rabinică în interpretarea Legii, relatând înfruntarea dintre Rabbi Yehoshua (39) şi Eliezer ben Hyrcanus (40) , ca reprezentanţii de frunte, în generaţia lor, ai celor două linii de interpretare a Legii, cea liberală promovată de Beit Hillel, contra celei conservatoare, promovată de Beit Shammai (ele poartă numele întemeietorilor, ultimii zugoţi de la conducerea Sanhedrinului - Hillel şi Shammai - din primii zece ani ai mileniului întâi).

Conform cu relatarea talmudică (41) , niciuna dintre opiniile lui Eliezer nu a fost adoptată în Sanhedrin, în acea fatidică zi, chiar dacă, în sprijinul său, au avut loc minuni şi chiar Bat Qol (Vocea Divină) a întărit că el este cel care are dreptate.

Rabbi Yehoshua, însă, a argumentat că Tora a fost dată pentru respectare pe pământ şi, prin urmare, Cerul nu are dreptul să se amestece în disputele care au loc pe pământ, invocând în câteva cuvinte - "Nu este în cer" -, următoarele versete din Deuteromonul 30:

"11. Căci porunca aceasta care ţi-o poruncesc eu astăzi nu este neînţeleasă de tine şi nu este departe.

12. Ea nu este în cer, ca să zici: Cine se va sui pentru noi în cer, ca să ne-o aducă şi să ne-o dea s-o auzim şi s-o facem?

13. Şi nu este ea nici peste mare, ca să zici: Cine se va duce pentru noi peste mare, ca să ne-o aducă, să ne facă s-o auzim şi s-o împlinim?

14. Ci Cuvântul acesta este foarte aproape de tine; el este în gura ta şi în inima ta, ca să-l faci."

În felul acesta, Rabbi Yehoshua a impus decizia rabinică majoritară, în dauna interpretării divine moştenite de la Moise.

În mod paradoxal, Rabbi Yirmeia (42) explica autonomia deciziei rabinice, invocând versetul 2, din Capitolul 23 al Exodului: "Să nu te iei după cei mai mulţi, ca să faci rău; şi la judecată să nu urmezi celor mai mulţi, ca să te abaţi de la dreptate", care, în mod evident, ar justifica încăpăţânarea lui Eliezer, împotriva întregului Sanhedrin, dar intenţia lui este să justifice poziţia Sanhedrinului contra opiniei majoritare a iudeilor de rând, părtaşi ai lui Eliezer.

Fragmentul talmudic încheie apoteotic, susţinând că profetul Eliyahu/Ilie relatează că Dumnezeu a acceptat, zâmbind, argumentaţia lui Yehoshua, în dauna lui Eliezer, spunând "Copiii mei au triumfat asupra Mea".

Este evident că relatarea este scrisă din perspectiva liniei hilleliene victorioase prin forţă, iar nu prin argumentaţie, căci logica ei este stigmatizată de numeroase autocontradicţii, de tipul paradoxului megaric al Mincinosului, căutându-şi confirmarea divină, exact în clipa când o contestă.

Este evident că acest paragraf din Talmud este redactat politic si manipulator.

Contestarea autorităţii Dumnezeieşti în problemele omeneşti contemporane reprezintă preluarea eroică a responsabilităţii omului asupra propriilor decizii.

Dar anularea unor Porunci Dumnezeieşti, alterând un întreg proiect economic şi social (pe care Iisus l-a numit Împărăţia lui Dumnezeu), nu este de competenţa vreunuia, nici măcar a lui Hillel, în pofida imaginii sale de înţelepciune şi sfinţenie care a ajuns până la noi.

În realitate, Hillel a fost un colaboraţionist al ocupaţiei romane în Iudeea, căreia, prin takkana Prosbul, i-a autorizat colectarea dajdiei, în mod neîntrerupt de anul sabatic.

A fost începutul insidios al sclaviei generate de civilizaţia creditului - edificând o ierarhie de valori înşelatoare, sub care a germinat lipsa de compasiune specifică Sodomei, fără ca Dumnezeu să o mai pedepsească.

Dar aceasta este o altă poveste, care ar putea fi intitulată "Împărăţia lui Dumnezeu" şi care ne va servi drept Epilog.

• NOTE

(37) Prezentând "Jewish Marriage in Antiquity" de Michael L. Satlow, Tawny Holm notează: "În Palestina, bărbaţii se căsătoreau la aproximativ treizeci de ani cu femei care erau cu zece sau cincisprezece ani mai tinere, în timp ce în Babilon, se aştepta ca bărbaţii să se căsătorească la aproximativ douăzeci de ani cu femei în adolescenţă. [...] Aranjamentul ideal al unei căsătorii se petrecea prin intermediul părinţilor; totuşi, având în vedere vârsta la căsătorie a bărbaţilor şi speranţa lor probabilă de viaţă, este probabil ca mai puţin de jumătate dintre fiice să fi avut un tată în viaţă pentru a aranja prima căsătorie, în timp ce puţini fii (care s-au căsătorit la o vârstă mai înaintată) ar fi avut un tată în viaţă când au căutat o pereche."

https://bmcr.brynmawr.edu/2002/2002.07.37/

(38) Sforno: " תובא ןוע דקופ , motivul pentru care uneori aştept atât de mult înainte de a-i pedepsi pe unii dintre cei răi din această viaţă este că, aşteptând şi observând că urmaşii lor, adică a doua şi a treia generaţie continuă în căile lor rele, măsura vinovăţiei lor va deveni atât de plină încât Voi extermina întreaga familie din viaţa de pe această lume".

(39) Rabbi Yehoshua / Joshua ben Hananiah (decedat la anul 131 e.n.), a fost un tanna/învăţător de frunte din prima jumătate de secol după distrugerea Templului. (vezi Wikipedia, Sefaria etc.)

(40) Eliezer ben Hyrcanus a fost unul dintre cei mai proeminenţi învăţători/tannaim de la cumpăna secolelor I şi II din Iudeea, discipol al lui Rabban Yohanan ben Zakkai şi coleg cu Gamaliel al II-lea (cu a cărui soră Ima Shalom s-a căsătorit) - (vezi Wikipedia, Sefaria etc.)

A nu se confunda cu Gamaliel I, preşedintele Sanhedrinului, care l-a condamnat pe Iisus la moarte (maestrul apostolului Pavel).

(41) Bava Metzia 59b: "În acea zi, când au discutat această problemă, rabinul Eliezer a răspuns la toate răspunsurile posibile din lume pentru a-şi susţine opinia, dar rabinii nu au acceptat explicaţiile lui de la el.

După ce nu a reuşit să-i convingă pe rabini în mod logic, rabinul Eliezer le-a spus: Dacă halakha este în concordanţă cu părerea mea, acest roşcov o va dovedi. Roşcovul a fost smuls din locul lui o sută de coţi, iar unii spun că patru sute de coţi. Rabinii i-au spus: Nu se citează dovada halahică din roşcov. Rabinul Eliezer le-a spus atunci: Dacă halakha este în conformitate cu părerea mea, fluxul o va dovedi. Apa din pârâu s-a întors înapoi şi a început să curgă în direcţia opusă. Ei i-au spus: Nu se citează dovada halahică dintr-un pârâu.

Rabinul Eliezer le-a spus atunci: Dacă halakha este în concordanţă cu părerea mea, pereţii sălii de studiu o vor dovedi. Pereţii sălii de studiu s-au aplecat spre interior şi au început să cadă. Rabbi Yehoshua a certat zidurile şi le-a spus: Dacă cercetătorii Torei se luptă între ei în chestiuni de halakha, care este natura implicării voastre în această dispută? Gemara relatează: Pereţii nu au căzut din cauza respectului datorat rabinului Yehoshua, dar nu s-au îndreptat din cauza deferenţei datorate rabinului Eliezer şi rămân încă înclinaţi.

Rabinul Eliezer le-a spus atunci: Dacă halakha este în concordanţă cu părerea mea, Raiul o va dovedi. O Voce Divină [n.n. - Bat Qol] a ieşit din Rai şi a spus: Cand halakha este în conformitate cu opinia lui în fiecare loc în care îşi exprimă o părere, de ce sunteţi in dezacord cu rabinul Eliezer?

Rabbi Yehoshua s-a ridicat în picioare şi a spus: Este scris: «Nu este în cer» (Deuteronomul 30:12). Ghemara întreabă: Care este relevanţa expresiei «Nu este în cer» în acest context? Rabbi Yirmeya spune: Întrucât Tora a fost deja dată la Muntele Sinai, nu acceptam o Voce Divină, aşa cum a scris deja la Muntele Sinai, în Tora: «Să nu te iei după cei mai mulţi» (Exodul 23:2). Deoarece majoritatea rabinilor nu au fost de acord cu opinia rabinului Eliezer, halakha nu este reglementată în conformitate cu opinia lui. Ghemara relatează: La câţiva ani, rabinul Natan l-a întâlnit pe profetul Ilie şi i-a spus: Ce a făcut Sfântul, Binecuvântat să fie El, în acel moment, când rabinul Yehoshua şi-a dat declaraţia? Ilie i-a zis: Sfântul, Binecuvântat să fie, a zâmbit şi a zis: Copiii Mei au biruit peste Mine; Copiii mei au triumfat asupra Mea".

(42) Rabinul Yirmeyah (sau R. Jeremiah sau Jeremiah ben Abba) a fost un amoraim din Eretz Israel, din a patra generaţie (secolul al IV-lea).