Kaufland şi Ultragreens inaugurează prima seră verticală din ţara noastră

V.G.
Companii / 11 octombrie 2022

Kaufland şi Ultragreens inaugurează prima seră verticală din ţara noastră

Kaufland şi Ultragreens, cunoscut până acum ca Microgreens România, inaugurează prima unitate de agricultură verticală din România, a cărei producţii va fi integral direcţionată vânzării în magazinele retailerului, potrivit unui comunicat de presă transmis astăzi redacţiei.

Conform sursei citate, Green Hub Kaufland by Ultragreens este un proiect amplu de mediu şi agricultură inteligentă, orientat către noile tendinţe de consum sănătos şi în conformitate cu agenda ONU de dezvoltare sustenabilă.

Investiţia Ultragreens, principalul producător de microplante şi plante aromatice din România, pentru dezvoltarea Green Hub Kaufland by Ultragreens, se ridică la 350.000 euro.

Întreg ciclul de operare a unităţii a fost luat în calcul pentru a dezvolta o activitate sustenabilă pe termen lung, astfel că sera a fost construită în imediata apropiere a Centrului Logistic Kaufland Ploieşti, pentru a reduce lanţul logistic de transport şi impctul asupra mediului înconjurător.

"Green Hub Kaufland by Ultragreens este pentru noi mai mult decât un proiect sustenabil. Este o nouă etapă în parteneriatul pe care îl avem deja cu Ultragreens, prin care extindem sortimentul de microsere şi plante fresh din hipermarketurile Kaufland. Macrosera este dotată cu tehnologii de ultimă generaţie, eficiente energetic şi propune un model de agricultură responsabilă, în acord cu standardele internaţionale privind protejarea mediului. Producţia va fi direcţionată integral către 65 dintre magazinele noastre din România", a declarat Marco Hößl - CEO Kaufland România & Republica Moldova

"În urmă cu 2 ani instalam primele Microsere în magazinele Kaufland din Bucureşti, cu plante cultivate direct în incinta hypermarket-urilor - a fost primul nostru pas către agricultura urbană, hiper-localizată. Am crezut mereu în soluţiile de tip indoor vertical farming ca fiind un răspuns la unele dintre cele mai mari probleme cu care populaţia se confruntă în momentul actual: nevoie de alimente fără pesticide, instabilitate alimentară, poluare, risipa resurselor. Am găsit în Kaufland partenerul ideal, alături de care inovăm aici, chiar la noi acasă, pentru o agricultură durabilă şi sustenabilă, cu beneficiile unei alimentaţii sănătoase, pentru un viitor social responsabil", a declarat Cristian Tudor, Fondator Ultragreens (Microgreens).

Kaufland România este un puternic susţinător al producătorilor locali, astfel că producţia anuală de circa 60 de tone a hub-ului va fi distribuită integral în reţeaua de hypermarket-uri Kaufland. Pentru dezvoltarea acestui parteneriat şi a asigura un flux constant de plante proaspete în întreaga reţea de 157 de hipermarketuri, o a doua unitate Green Hub va fi construită în localitatea Turda de către Ultragreens.

Unitatea de producţie este instalată într-o hală industrială modernă, cu o amprentă la sol de 180 m2 şi o suprafaţă de cultivare de 1250 m2, obţinuţi prin suprapunerea a şapte suprafeţe de cultivare. Plantele sunt cultivate eficient tot timpul anului, cu un consum de apă cu 95% mai redus faţă de agricultura tradiţională. Ciclurile de producţie variază între 10 şi 20 de zile, fiind cultivate game de salate, ridichi, broccoli sau chives, precum şi plante aromatice, crescute în regim hidroponic.

De asemenea, plantele sunt crescute cu ajutorul razelor UV, fiind folosite becuri LED cu un consum energetic minim, în timp ce sistemul închis de cultivare verticală permite o agricultură sustenabilă, care exclude poluarea cu pesticide şi îngrăşăminte la sol.

La construcţia şi utilarea acestui Hub cu tehnologie de ultimă oră au contribuit partenerii Ultragreens: Signify - lider global în domeniul iluminatului, Helukabel - producător şi furnizor internaţional de top de cabluri, Gnosis - parte a grupului Ultragreens, specializat în inginerie mecanică avansată, Combridge (Deutsche Telekom)- solutii de telecomunicaţii şi IT&C personalizate, Amteh International - integrator instalaţii HVAC-R si sanitare industriale, se precizează în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce broccoli cultivati voi in 10-20 zile? Vorbiti prostii...

    Ok, acum stim sa nu mail cumparam legume verdeturi de la K. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb