Kremlinul afirmă că nu există încă detalii concrete despre o posibilă întâlnire Trump-Putin

A.B.
Internaţional / 21 februarie

Kremlinul afirmă că nu există încă detalii concrete despre o posibilă întâlnire Trump-Putin

Kremlinul a declarat vineri că există o înţelegere reciprocă cu privire la necesitatea unei întâlniri între preşedintele american Donald Trump şi liderul rus Vladimir Putin, dar că detaliile unei astfel de întâlniri nu au fost încă stabilite, relatează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că cele două părţi au căzut de acord la discuţiile de săptămâna aceasta de la Riad - prima lor întâlnire asupra modului de a pune capăt războiului din Ucraina, înainte de negocieri mai formale - că cei doi lideri ar trebui să se întâlnească, dar "nu există încă detalii" în acest sens. El a subliniat că cei doi lideri au afirmat că doresc să se întâlnească pentru discuţii.

"Există o dorinţă a celor doi preşedinţi, pe care şi-au exprimat-o, şi există şi un ordin de a pregăti bine această întâlnire, astfel încât să fie cât mai productivă. În timpul pregătirii, vor fi discutate toate nuanţele", a spus Peskov.

Trump a declarat, după întâlnirea de marţi din Arabia Saudită, că probabil se va întâlni cu Putin până la sfârşitul lunii.

La rândul său, Putin a declarat miercuri că întâlnirea trebuie pregătită cu atenţie pentru a se obţine rezultate.

Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat joi că o întâlnire Putin-Trump va depinde în mare măsură dacă s-ar putea înregistra progrese pentru încheierea războiului, iar Trump a vrut să ştie dacă Putin este serios în această privinţă, potrivit Reuters.

Peskov a reafirmat că Putin este deschis să negocieze o soluţionare a conflictului.

"Avem obiectivele noastre, legate de securitatea noastră naţională, de interesele noastre naţionale şi suntem gata să atingem aceste obiective prin intermediul negocierilor de pace", a spus el.

El a negat o informaţie publicată de Financial Times conform căreia Rusia, la discuţiile din Arabia Saudită, a cerut retragerea forţelor NATO din estul Europei - ceea ce Moscova a încercat să obţină în negocierile cu Statele Unite în lunile dinaintea începerii războiului din Ucraina.

Luni se împlinesc trei ani de război în Ucraina şi, întrebat în legătură cu aceasta, Peskov a spus că este prea devreme pentru a rezuma rezultatele a ceea ce Moscova numeşte o "operaţiune militară specială".

"Operaţiunea militară specială continuă. Toate obiectivele stabilite de şeful statului şi comandantul suprem al forţelor armate trebuie atinse", a mai spus el.

Opinia Cititorului ( 4 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Ca doi indragostiti....

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    nu se grabesc.mai are balta rusia peste de trimis pe front.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Peștele vine din Coreea de Nord.

      Din Iran vin undițele.

      Și restul din China. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    "Putin a început acest război. Putin a comis crime de război. Putin este dictatorul care şi-a asasinat opozanţii", a scris pe X congressmanul Don Bacon, din Nebraska.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb