Kremlinul refuză să comenteze acuzaţiile conform cărora ar fi lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei

S.B.
Internaţional / 21 noiembrie

Kremlinul refuză să comenteze acuzaţiile conform cărora ar fi lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei

Rusia a lansat în premieră o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) în Ucraina, joi dimineaţa, au anunţat forţele aeriene ucrainene, însă Kremlinul a reacţionat spunând că nu comentează aceste "acuzaţii", informează news.ro.

"Nu am nimic de spus pe această temă", a reacţionat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Racheta intercontinentală a fost "lansată din regiunea Astrahan", a precizat comunicatul ucrainean, adică în apropiere de Marea Caspică şi la peste 1.000 de kilometri depărtare de ţinta sa.

Tipul rachetei ICBM nu a fost precizat şi nici ce fel de focos avea. Este "evident" că arma folosită joi nu transporta un focos nuclear, a declarat pentru AFP o sursă militară ucraineană.

Cu toate acestea, Ukrainskaia Pravda a scris, citând surse anonime, că a fost vorba de o rachetă Rs-26 Rubej. Acest model a fost testat pentru prima dată în Rusia în 2011.

Niciodată până acum o rachetă intercontinentală, o armă dezvoltată în timpul Războiului Rece pentru descurajarea nucleară, nu a fost folosită pe câmpul de luptă, nici de Rusia, nici de oricare dintre puţinele alte ţări care dispun de acest tip de sistem de lansare.

Dacă Rusia a folosit rachete hipersonice Kinjal de la începutul invaziei sale în Ucraina, în martie 2022 - 134 mai exact, potrivit Ministerului ucrainean al Apărării -, acum ar face un pas mai departe, dacă acest atac se dovedeşte a fi adevărat.

"Este mai mult un avertisment decât orice altceva", a declarat o sursă militară franceză pentru Le Figaro, pe baza unor informaţii open-source.

"Dacă este adevărat, este grav. Le-ar permite ruşilor să îşi sublinieze atât determinarea, cât şi credibilitatea (operaţională, tehnică şi politică - cele trei ingrediente ale descurajării nucleare)", a adaugat un alt ofiţer superior.

"Dacă acest lucru se confirmă, va fi un simbol foarte puternic. Este fără precedent", a comentat şi un expert în domeniu.

Aceste rachete, care au o rază de acţiune de peste 5.500 km, conform clasificării internaţionale, şi ating viteze ameţitoare - peste 20 Mach - pot transporta atât focoase convenţionale, cât şi nucleare.

Rachetele intercontinentale, lansate de pe uscat din silozuri sau de pe platforme mobile, sunt una dintre principalele componente ale descurajării nucleare a Rusiei, alături de rachetele balistice lansate de submarine şi de armele desfăşurate de bombardierele strategice.

Armata rusă a tras şi alte câteva rachete, a informat joi aviaţia ucraineană, enumerând o rachetă supersonică Kinjal trasă de un avion de vânătoare MiG-31K şi şapte rachete de croazieră Kh-101 trase de bombardiere Tupolev 95MS, dintre care şase au fost doborâte de apărarea aeriană ucraineană. "Celelalte rachete nu au avut consecinţe semnificative", se arată în comunicatul care menţiona că nu dispunea în acel moment de informaţii privind posibilele victime ale raidului.

Pe reţelele sociale a apărut joi dimineaţă o înregistrare video a unui atac în oraşul Dnipro, aflat pe malul Niprului, care pare să fie în concordanţă cu lansarea unei rachete intercontinentale. Ceea ce se vede clar este ceea ce ar putea fi intrarea în atmosferă a focoaselor multiple deţinute de aceste aşa-numite rachete MIRV (Multiple Independently Targeted Reentry Vehicle).

Forţele aeriene ucrainene nu au precizat care a fost ţinta rachetei ICBM sau dacă aceasta a provocat pagube, însă guvernatorul regional Serhii Lîsak a declarat că atacul cu rachete de joi a provocat pagube unei întreprinderi industriale şi a declanşat incendii în Dnipro. Două persoane au fost rănite.

Alte cincisprezece persoane au fost rănite într-un alt atac în Krivoi Rog, un oraş situat la aproximativ o sută de kilometri sud-vest de Dnipro, potrivit lui Lîsak.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Piticul actor poate acum, pe baza acestor informatii proprii neconfirmatre si neverificate, sa treaca la pasul urmator: ii cere senilului Bidon sa traga cu o racheta nucleara asupra Rusiei, ca asa nu se mai poate. Senilul dupa ce spune de 3 ori ca nu se poate, o va trage totusi pana la urma, deoarece acest razboi e nu numai nedrept dar si sangeros

    1. De de neapărat nucleară ? O lovitură echivalentă ar fi un Minuteman cu o incărcătură convențională drept in scăfârlia piticului botoxat in reşedința lui din Valdai - ocolo unde-și ține moștenitorii adolescenți.

      Low Life

      Respira putin ca te sufoca geostrategia,se vad clabucii.

    Dragă redacție, a apărut filmarea de la brifingul de astăzi a purtătoarei de cuvânt a MAE-ului putinist Mașa Zakharova in care i se comunică in direct (microfoanele fiind pornite) la telefon că Ucraina a fist lovită cu rachete intercontinentale și i se poruncește să NU comenteze subiectul. În absolută concordanță cu ce zice Peskov aici - no comment. Racheta fiind dezvoltată in pofida faptului că dezvoltarea acestui tip e interzisă.

    1. Ha ha ha, aia cu microfoanele ramase pornite e gluma anului, daca nu a secolului, ha ha ha

      "Masha, să nu faci vreun comentariu față de lovitura cu rachete balistice. Occidentalii deja au început să vorbească de ea.":-)

      Alio, da, sunt intr-un briefing.. :)))

      ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb