Kristalina Georgieva va candida pentru al doilea mandat la conducerea FMI

F.D.
Bănci-Asigurări / 9 martie

Kristalina Georgieva va candida pentru al doilea mandat la conducerea FMI

Şefa Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, va candida pentru un al doilea mandat de cinci ani, după ce a fost nominalizată de o serie de ţări europene pentru a conduce organizaţia, relatează The Guardian.

Economistul bulgar şi campioana politicilor de abordare a crizei climatice va primi sprijinul ţării sale de origine, care a anunţat că a acceptat nominalizarea pentru un alt mandat începând din septembrie.

Bruno Le Maire, ministrul francez al Finanţelor, a declarat la o reuniune la nivel înalt al G20 din weekendul trecut că Georgieva a făcut o "treabă grozavă" la conducerea instituţiei şi că Franţa o va sprijini pentru un al doilea mandat. Dimitar Radev, guvernatorul Băncii Centrale a Bulgariei, a declarat că a câştigat "mult respect şi încredere" din partea ţărilor membre ale FMI în primii cinci ani în organizaţia cu sediul la Washington.

Miniştrii de Finanţe din Spania, Polonia şi Ţările de Jos sunt aşteptaţi să se alăture Bulgariei şi Franţei pentru susţinerea Kristalinei Georgieva. Sprijinul ţărilor europene, care se aşteaptă să includă şi Marea Britanie, se va dovedi crucial pentru realegerea ei, având în vedere că acestea desemnează în mod tradiţional un candidat la conducerea FMI, deşi toţi membrii Uniunii Europene trebuie să fie de acord. Decizia finală este luată de consiliul de administraţie al instituţiei.

Georgieva, care va împlini 71 de ani în august, a fost directorul executiv al Băncii Mondiale din 2017, înainte de a prelua conducerea FMI în octombrie 2019.

A fost aproape forţată să plece în 2021, după ce a fost acuzată că a fost implicată în manipularea unor date în timpul mandatului său la Banca Mondială. Ea a respins orice acuzaţie şi ulterior a fost absolvită de vină, dar numai după ce consiliul de administraţie al FMI s-a întrunit de şapte ori pentru a analiza cazul ei.

Georgieva este a doua femeie care conduce FMI şi prima persoană dintr-o economie de piaţă emergentă. Ea s-a confruntat cu critici pentru că nu a reuşit să pună capăt ciclului datoriilor ş ratelor mari ale dobânzilor care limitează perspectivele de creştere în mare parte din zonele în curs de dezvoltare.

Georgieva a anunţat că a supervizat împrumuturi de 305 de miliarde de dolari către economiile de piaţă emergente şi o creştere de cinci ori a împrumuturilor fără dobândă pentru economiile în curs de dezvoltare.

Descriindu-se drept "o eternă optimistă", Georgieva a făcut comentarii dure cu privire la ţările membre.

Dimitar Radev, guvernatorul Băncii Centrale a Bulgariei, a declarat: "Sub conducerea ei, FMI a sprijinit economia globală cu finanţare pe scară largă pentru aproape 100 de ţări membre, în timp ce s-au confruntat cu pandemia de Covid, războiul din Ucraina şi criza costului vieţii".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Vai de noi.

    1. /??????

    FMI,Banca Mondială, FEDul,UE, Lagarde,etc toată lumea a fost grozavă!

    Doar Rusia e de vină !

    Ce noroc pe noi ! 

    Bravo Kristaleva, sustin... !

    Cine mai trage semnale de alarma daca pleci ? 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb