Kronospan România şi-a majorat capitalul social cu 7,5 milioane de euro

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii / 1 martie 2017

Producătorul de plăci pe bază de lemn Kronospan România, care deţine şi o fabrică la Braşov, şi-a majorat în luna ianuarie capitalul social cu 7,5 milioane de euro, arată datele Oficiului Naţional al Regsitrului Comerţului. Majorarea de capital a fost efectuată de acţionarul unic al societăţii, Kronospan Holdings PLC. În urma majorării, capitalul social a ajuns la valoarea de 402,525 milioane de lei RON, reprezentând echivalentul a 98,123 milioane de euro.

Kronospan a raportat anul trecut o creştere a afacerilor cu 15%, până la aproximativ 120 de milioane de euro. Oana Bodea, directorul general al Kronospan România, declara săptămâna trecută că societatea Kronospan România are pierderi din cauza infrastructurii rutiere şi feroviare deficitare. "Noi livrăm în Constanţa, unde avem depozitul, iar trenurile ajung destul de greu. De asemenea, camioanele noastre fac mai mult pe drumul până la graniţă decât de la graniţa cu Ungaria până în Franţa, la clientul final", a explicat aceasta.

Compania austriacă intenţionează ca în toamna acestui an să demareze construcţia unui parc industrial în Braşov. "Noi avem în zona fabricii 100 de hectare de teren, din care folosim momentan 40. Pe restul de 60 intenţionăm să facem un parc industrial pentru companii din domeniul lemnului. De asemenea, intenţionăm să investim şi în zona şcolarizării, deoarece se găsesc tot mai greu oameni pregătiţi în acest domeniu", a declarat Oana Bodea. Deocamdată suma necesară investiţiei nu a fost încă anunţată. "Vrem să aducem firme care să facă din OSB, plăcile pe care noi le producem la Braşov, grinzi, case, mobilă etc", a mai spus Bodea.

Fabrica de la Braşov are 200 de angajaţi, iar numărul acestora va rămâne constant în acest an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb