LA FINALUL TRIMESTRULUI AL TREILEA 2022: Aquila înregistrează un profit net de 64 milioane lei

V.G.
Piaţa de Capital / 15 noiembrie 2022

Aquila înregistrează un profit net de 64 milioane lei

Aquila a înregistrat un profit net de 64 milioane de lei la 30 septembrie 2022, în creştere cu 47% (20 milioane lei) faţă de rezultatul înregistrat în trimestrul al treilea al anului trecut, arată un comunicat de presă transmis redacţiei.

Potrivit sursei citate, achiziţia companiei Trigor, din prima jumătate a anului 2021, a contribuit cu 2,6 milioane de lei la profitabilitatea Aquila, conform rezultatelor financiare consolidate.

Veniturile companiei au înregistrat o creştere consistentă în trimestrul al treilea al anului şi au atins 1,543 miliarde de lei, cu un avans de aproximativ 164 milioane de lei faţă de perioada ianuarie-septembrie din 2021. Principalele motoare ale evoluţiei sunt reprezentate de creşterea veniturilor din activitatea de distribuţie şi de achiziţia Trigor, ce a avut un impact de 36 milioane de lei, în acelaşi interval.

"Continuăm evoluţia pozitivă, cu un nou trimestru de creştere şi marje îmbunătăţite, deşi activăm, în continuare, într-un context imprevizibil al pieţei, cu influenţe macroeconomice şi geopolitice care aduc accente de instabilitate. Veniturile din distribuţie au avut un avans de 12% în primele nouă luni, determinat în principal de creşterea organică a acestei linii de business. Canalele Horeca şi GasStation au înregistrat creşteri substanţiale, de 32%, respectiv 14%, iar consolidarea Trigor a contribuit cu un plus de 3%. Veniturile din servicii complementare de logistică şi de transport au crescut cu 3%, respectiv 16%, odată cu alinierea tarifelor la contextul pieţei", declară Cătălin Vasile, CEO Aquila.

Marja brută din vânzarea mărfurilor a crescut cu aproximativ 59 milioane de lei, cu un avans de două puncte procentuale, în comparaţie cu rezultatul din septembrie 2021.

Versiunea integrală a Raportului privind rezultatele financiare aferente celui de-al treilea trimestru al anului 2022 ale Aquila Part Prod Com SA este disponibilă pe site-ul companiei, la https://www.aquila.ro/relatii-cu-investitorii, secţiunea Rapoarte şi Prezentări, şi pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, începând cu 15.11.2022.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb