LA ISTANBUL Erdogan a inaugurat un aeroport programat să devină cel mai mare din lume

Ziarul BURSA #Internaţional / 30 octombrie 2018

Recep Tayyip Erdogan

Recep Tayyip Erdogan

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a inaugurat, ieri, la Istanbul, un nou aeroport de dimensiuni faraonice care simbolizează apetitul său pentru proiecte uriaşe de infrastructură şi care ar urma să devină pe termen lung cel mai mare din lume, relatează AFP, conform Agerpres.

"Sper că aeroportul (...) va fi benefic pentru regiunea noastră şi pentru întreaga lume", a declarat Erdogan în cadrul unei ceremonii somptuoase, adăugând că noua construcţie se va numi pur şi simplu "Aeroportul din Istanbul".

Lideri din ţări din Balcani şi din Asia Centrală, precum şi emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al Thani, sau controversatul preşedinte al Sudanului, Omar al-Bashir, căutat pentru genocid de Curtea Penală Internaţională, au fost prezenţi la ceremonie.

Ceremonia de inaugurare de ieri este în primul rând simbolică şi a fost organizată pentru a coincide cu 95 de ani de la crearea republicii. Aeroportul nu va fi cu adevărat operaţional decât începând de la sfârşitul lunii decembrie, iar zborul comercial inaugural, cu destinaţia capitala Ankara, va avea loc miercuri.

În acest interval, numai cinci destinaţii vor fi deservite de pe noul aeroport, care va înlocui la sfârşitul lunii decembrie Aeroportul Internaţional Ataturk, ajuns la saturare.

Numărând şi Aeroportul Sabiha Gökçen, Istanbul va avea de acum trei aeroporturi internaţionale.

Cu o capacitate iniţială de 90 de milioane de pasageri pe an, noul aeroport va intra direct în primele cinci la nivel mondial.

Însă compania care îl administrează, IGA, nu vrea să se oprească aici şi vizează, până în 2028, să atingă o capacitate de 200 de milioane de pasageri pe an, adică dublul aeroportului american Atlanta, care ocupă în prezent primul loc.

Acest aeroport face parte din marile proiecte de infrastructură apărate cu tărie de Erdogan, care vrea ca Turcia să intre în clubul primelor 10 puteri mondiale până la centenarul republicii, în 2023.

"Această lucrare va marca istoria", a spus Erdogan în discursul său de ieri.

Însă construcţia a fost însoţită de mai multe polemici privind în special impactul său asupra mediului şi condiţiile de lucru pentru cei circa 34.000 de muncitori care au lucrat la foc automat pentru a fi respectate termenele.

O grevă care a avut loc luna trecută a fost reprimată prin sute de reţineri. Majoritatea greviştilor au fost eliberaţi, dar circa 20 de persoane sunt încă închise.

Conform autorităţilor, circa 30 de muncitori au murit pe şantier de la începutul lucrărilor în 2015. Sindicatele spun însă că cifra este mult subestimată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb