LA JUMĂTATEA ANULUI Peste 3,6 miliarde lei - datoriile marilor contribuabili la stat

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 august 2014

Peste 3,6 miliarde lei - datoriile marilor contribuabili la stat

Companiile mari din ţara noastră înregistrau datorii la stat de peste 3,6 miliarde lei, la jumătatea anului în curs, potrivit Listei contribuabililor cu obligaţii restante la bugetul consolidat, publicată pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

În topul marilor datornici se "menţine" Compania Naţională a Huilei, aflată în lichidare voluntară, cu mai mult de 1,2 miliarde lei, urmată de Regia Autonomă de Transport Bucureşti, care datorează statului 224,79 milioane de lei, fiind deschisă procedura de executare silită, după cum apare în documentul ANAF.

Următoarele două locuri în top sunt ocupate de Complexul Energetic Hunedoara, aflat în administrare specială, cu restanţe de 97,37 milioane lei şi, respectiv, Rompetrol Downstream, ce apare cu o datorie de 95,96 milioane de lei, pentru care au fost acordate înlesniri la plată.

Aceeaşi facilitate a fost acordată şi Companiei Naţionale Poşta Română, care datorează bugetului consolidat peste 83,87 milioane de lei.

Companiile European Drinks şi European Food, controlate de fraţii Ioan şi Viorel Micula, apar cu arierate la stat, la jumătatea anului, de 86,66 milioane de lei, şi, respectiv 2,66 milioane de lei. În cazul ambelor societăţi a fost începută procedura de executare silită, potrivit Listei ANAF.

Cu sume importante pe care le datorează statului mai apar şi companiile Interagro (39,4 milioane lei), fiind acordate înlesniri la plată, Jolidon Import Export (16,55 milioane lei), Electrificare CFR (peste 25 milioane lei), Societatea Comercială de Reparaţii Locomotive Braşov (64,38 milioane lei), Societatea Comercială Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje (43,85 milioane lei), Upetrom 1 Mai (circa 26 milioane lei), Telecomunicaţii CFR (aproximativ 73 milioane lei), Mediafax Group (3,9 milioane lei), pentru care au fost acordate înlesniri la plată.

Din sectorul energetic, o serie de companii sunt datornice la bugetul consolidat. Printre acestea se numără Electrocentrale Bucureşti (65,4 milioane lei), Hidroelectrica Serv (14,23 milioane lei), companiile de servicii energetice Banat (circa 23 milioane lei), Dobrogea (17,25 milioane lei), Moldova (46 milioane lei) şi Muntenia (395.220 de lei), Electrica SA (25,63 milioane de lei), Termoelectrica (aproximativ 13 milioane lei), Electrica Serv (22,17 milioane lei).

Un alt domeniu cu datorii la stat este cel al transporturilor, aici numărându-se, pe lângă RATB, Regiile Autonome de Transport Iaşi, Braşov şi Timişoara.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb