La Londra, mulţimea aşteaptă ore întregi pentru ''câteva secunde'' lângă catafalcul suveranei

În ciuda vântului rece, oamenii au aşteptat toată noaptea sub ploaia londoneză pentru a obţine în această după-amiază sau în seara care vine ''câteva secunde'' alături de regină, informează AFP, potrivit Agerpres.

Erau sute de persoane astăzi dimineaţă la coadă în faţa Palatului Westminster, unde sicriul închis al reginei Elisabeta a II-a, decedată joi, va fi expus pentru public începând cu ora locală 17:00 (16:00 GMT).

Unii sunt înfăşuraţi în pături, alţii au aţipit pe câte un taburet, rezemaţi de parapetul care mărgineşte Tamisa, iar alţii stau reuniţi în jurul unui ceai. În jurul lor, scaune de camping în mii de nuanţe, umbrele strânse pentru moment şi pachete cu gustări şi cafele.

''N-am dormit toată noaptea'', spune amuzat Rob Paige, un pensionar de 65 de ani care a sosit marţi seară împreună cu soţia sa, Maureen, de 67 de ani. A adăugat: ''Noaptea a fost puţin umedă. După ora 1:00 dimineaţă, a fost calm, am fost să facem un tur. Cei mai mulţi dintre oameni sunt tăcuţi, a dat câţiva stropi... Mai mulţi oameni au sosit în această dimineaţă spre ora 5:00'', a povestit Rob.

La primele ore ale dimineţii, coada era deja lungă, însă nu impresionantă. Pe întreaga lungime a traseului, agenţi în veste reflectorizante veghează la buna desfăşurare a evenimentului.

Cei prezenţi la coadă se lansează în conversaţii, discută şi cu poliţiştii prezenţi, oamenii se ajută reciproc într-o ambianţă prietenoasă. Unii se duc după cafea, alţii au împrumutat sacul de dormit.

''Aşa se întâmplă mereu la evenimentele astea regale'', glumeşte Rob. ''O vreme îngrozitoare, dar destul de simpatică!''

''Din nefericire, nu am văzut-o pe regina-mamă'' în 2002, explică Maureen. ''N-am fi putut să ratăm ocazia asta. Vreau desigur să fac o reverenţă în semn de respect''.

Brian Flatman a ratat şi el un eveniment esenţial, încoronarea reginei din 1953. ''Aveam 16 ani, aveam un loc foarte bun în Hyde Park Corner, dar m-am îmbolnăvit subit şi a trebuit să mă întorc acasă''. Nu se pune problema să mai rateze încă o dată: pensionarul, purtând o căciulă pe cap, a petrecut şi el noaptea la coadă.

Odată ajunşi în faţa sicriului, oamenii se aşteaptă să experimenteze un ''moment atemporal, suspendat. Voi fi eu şi trupul neînsufleţit al suveranei în faţa mea. Cred că va fi o experienţă de o profunzime imensă, de o puritate spirituală''.

''Fără îndoială că o să plâng'', anticipează, de asemenea, foarte emoţionată, June Allen-Westbrook. La 78 de ani, nu a ezitat să vină de la ora 5:00 ca să stea la coadă, chiar dacă este într-un scaun cu rotile. ''A fost regina mea în timpul vieţii mele şi chiar după!'', spune prietena ei, Janice Cook, de 67 de ani. ''Este o onoare să fim aici''.

''Este mai personal şi mai intim'' decât să vedem cum trece procesiunea funerară, speră la rândul ei Delilah Emerson, o traducătoare în vârstă de 26 de ani, venită de la Oxford, ''care încă nu a digerat şocul şi sentimentul de pierdere''.

Subliniază ce puţin înseamnă câteva ore de aşteptare în comparaţie cu viaţa pe care o celebrează.

''Este unul dintre lucrurile pe care trebuie să le trăieşti'' şi ''chiar dacă e vorba de câteva secunde, e important'', conchide Sam Gibbons, un antrenor personal în vârstă de 33 de ani, cu o vestă în culorile drapelului britanic pe umeri. ''A-i aduce acest mic, minuscul mulţumesc pentru ceea ce a realizat''.