Elena Lasconi critică PSD şi pe premierul Marcel Ciolacu pentru lipsa de sprijin acordat pensionarilor vulnerabili. Într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, ea menţionează că peste 1 milion de pensionari cu pensii mici nu vor mai primi ajutor pentru alimente şi mese calde în 2025.
"Iar alte peste 800.000 de persoane, tot dintre cele mai vulnerabile din societate - printre care pensionari cu indemnizaţie socială (pensie minimă garantată), adulţi şi copii cu handicap grav, accentuat sau mediu cu venituri de până la 2.000 de lei şi familii beneficiare de ajutor de incluziune - vor primi în 2025, ca să-şi cumpere alimente, de 6 ori mai puţin decât au primit în 2024!" - continuă Lasconi mesajul.
Ea acuză reducerea sprijinului acordat pensionarilor vulnerabili prin programul "Sprijin pentru România". Tichetele sociale vor fi limitate doar la pensionarii cu indemnizaţie socială, excluzându-i pe cei cu pensii de până la 2.000 de lei. În 2025, valoarea acestora va scădea drastic, de la şase tranşe de 250 de lei în 2024, la doar două tranşe de 125 de lei fiecare. De asemenea, Guvernul a decis să nu mai indexeze pensiile şi indemnizaţiile sociale cu rata inflaţiei, a explicat liderul USR.
"În caz că aţi uitat, toate aceste drepturi ar fi trebuit să crească cu cel puţin 10,4%, aferent inflaţiei, dacă Guvernul PSD-PNL, aflat de mai bine de trei ani la butoane, nu ar fi prăduit bugetul statului în aşa hal încât să avem şi un deficit bugetar uriaş, şi datorii pe multe generaţii de acum încolo.
Soluţii există, se poate, dar trebuie să existe voinţă, competenţă şi respect. La Câmpulung am reuşit, în cel mai recent proiect, să atrag peste 11 milioane de lei pentru ca cei mai vulnerabili locuitori ai oraşului să aibă acces la servicii medicale, la educaţie, dar şi confort în spaţiile publice în zonele în care trăiesc." - transmite Elena Lasconi.
Într-un apel de încheiere, adresat direct premierului Marcel Ciolacu, ea evidenţiază lipsa de măsuri pentru sprijinirea milioanelor de români vulnerabili, confruntaţi cu dificultăţi economice severe, ironizand totodată guvernul: "Dumneavoastră ce le spuneţi milioanelor de români care nu au ce pune pe masă în al patrulea an de guvernare PSD-PNL? Sau, poate, le ziceţi povestea aceea de adormit copiii, cu datele de pe facturi care dispar prin copiere şi cu "aroganţa" de a merge cu avion privat Nordis la Nisa şi Monaco?"
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.01.2025, 16:53)
Doamna spune ceva dar nu spune tot.
De ce USR a dat , din nou, bir cu fugiții? în luptă doar lașii dau inapoi/ trădează.
Nu spune nimic de pensiile nesimțite , de ce nu se atinge nimeni de ele și nici de câți pensionari s-au infiltrat în sistem pe motiv de " handicap". Motiv cu care medicii care critică sistemul medical s-au îmbogățit pe seama " sistemului ticăloșit" care nu a fost în stare să reglementeze/să-i verifice pe pensionarii pe bază de handicap intrati în sistem cu plicul dat la medicii care au uitat de jurământul lui Hipocrate.
Cam așa că și cu "dotore" scoși de facultățile particulare.
Unde ești tu Țepeș, Doamne!?