LEGEA DĂRII ÎN PLATĂ, ÎN COMISIA DE BUGET DE LA SENAT Isărescu a pierdut prima bătălie cu Zamfir, prin neprezentare

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 17 februarie 2016

Isărescu a pierdut prima bătălie cu Zamfir, prin neprezentare

Cu o singură excepţie (care coincidea cu una din modificările iniţiatorilor), toate propunerile BNR au fost respinse de senatorii din Comisia de buget

BNR a fost reprezentată de viceguvernatorii Bogdan Olteanu şi Liviu Voinea

Deşi au reuşit să-i convingă pe senatori să amâne de două ori dezbaterea Legii dării în plată, băncile au primit o palmă, ieri, în Comisia de buget din Senat, unde au fost respinse toate propunerile făcute de Banca Naţională a României (BNR), cu o singură excepţie, care, de fapt, coincidea cu una dintre modificările făcute de iniţiatori (avocatul Gheorghe Piperea şi deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir) pe textul legislativ.

Banca Centrală a fost reprezentată de viceguvernatorii Bogdan Olteanu şi Liviu Voinea.

Dacă domnul Zamfir a ieşit mulţumit de la prima dezbatere din acest an pe marginea legii care permite stingerea datoriei odată cu cedarea garanţiei către bancă, avocatul Piperea s-a arătat puţin mai reţinut, subliniind că mai sunt mulţi paşi de făcut până la aprobarea finală şi că nu trebuie să ne entuziasmăm de la început.

Printre propunerile BNR respinse ieri se numără introducerea în proiectul de lege a unui plafon de 150.000 euro la valoarea creditului şi a unui nivel al ratei care să depăşească 65% din veniturile debitorilor.

Referitor la acestea două propuneri, deputatul Zamfir a declarat: "S-a discutat de plafoane de credite de 150.000 de euro. Putem gândi acum că cei cu credite de peste 150.000 de euro nu sunt şi ei supuşi abuzurilor băncilor? Adică până în 150.000 de euro e ok, îi iertam de datorii, iar pentru cei cu credite de peste le spunem «asta-i viaţa»? Foarte mulţi oameni au ajuns în situaţia nefericită de a nu-şi putea plăti ratele. De aici pleacă ipocrizia BNR. Pe de o parte au spus tot timpul că doresc ca legea să îi ajute pe cei care nu pot plăti, pe cei ajunşi în dificultate, dar pe de altă parte vor ca această lege să se aplice doar în viitor. Păi cum îi mai ajuţi atunci? (...) Stiţi ce face acum BNR? BNR, care avea rolul să supravegheze modul în care au dat băncile credit - deci BNR a închis ochii când băncile au mărit plafonul spre 70% -, acum vine şi ne cere nouă să legiferăm un prag. Ne cer adică nouă să băgăm sub preş mizeria lor".

Cătălin Zamfir ne-a precizat că "BNR vrea să excludă terenurile şi spaţiile comerciale din categoria bunurilor ipotecare", menţionând: "Un singur aspect a rămas nelămurit - cel privitor la persoanele deja executate, care ar trebui şi ele să beneficieze de această lege. Rămâne ca mâine (n.r. astăzi), în Comisia juridică şi economică, să clarificăm şi această prevedere".

Liviu Voinea a spus, printre altele, că BNR doreşte să îi protejeze pe cei care şi-a luat o locuinţă şi au ajuns în dificultate de plată, şi nu ca legea "să vizeze terenul, a doua, a treia casă, proiecte imobiliare".

Înlocuirea formulei "persoane fizice" cu sintagma "consumatori", propunere făcută atât de BNR, cât şi de iniţiatorii proiectului, a fost acceptată.

BNR propune trei variante: legea să fie voluntară, să nu se aplice retroactiv sau să fie identificaţi beneficiarii, prin criterii

La ieşirea din şedinţă, Bogdan Olteanu a declarat: "Un amendament care nu a fost însuşit, la limită, de Comisia de Buget, a avut 5 voturi din 10, a fost cel prin care urmărim să asigurăm că şi pe viitor creditele ipotecare vor putea fi acordate cu avans mic, oferind cetăţenilor posibilitatea de a opta pentru folosirea instrumentului dării în plată şi avans corespunzător mai mare sau renunţarea la instrumentul dării în plată şi beneficierea de un avans mai mic. Vom reitera această propunere mâine (n.r. miercuri) în comisiile de fond, urmând a ne susţine pe mai departe argumentele".

Potrivit viceguvernatorului, prin renunţarea la posibilitatea accesării dării în plată, clientul ar putea beneficia în continuare de un avans de 15%-20%, altfel băncile fiind nevoie să aplice avansuri de minim 40%.

Potrivit lui Bogdan Olteanu, Banca Centrală a propus mai multe variante de soluţii, dintre care una vizează şi aplicarea retroactivă a legii: "Dacă Parlamentul doreşte să aplice legea şi pentru trecut, noi am oferit soluţii pentru cei care s-au împrumutat, cei care acum au probleme. Toţi cei prezenţi la discuţii astăzi (n.r consumatorii din sală) se încadrau, aveau venituri mici, erau dintre cei care aveau o rată de îndatorare mare. Propunerile noastre tocmai la dânşii se referă. Din păcate, discuţia s-a dezvoltat foarte mult referitor la dânşii şi vizând pe alţii, pentru că, refuzându-se propunerea de a introduce plafoane, nu persoanele în dificultate erau protejate, dânşii intră în prevederile legii şi dacă se introduc plafoane. Sunt protejate persoanele cu credite de un milion (n.r. de euro)".

BNR propune parlamentarilor trei variante privind legea dării în plată, respectiv instituirea unui mecanism voluntar, neaplicarea legii la creditele acordate anterior intrării în vigoare sau, în cazul în care se aplică la stocul de credite, identificarea persoanelor care pot beneficia de lege, prin introducerea unor criterii.

"Aplicarea legii în România este opţională?", întreabă retoric Cătălin Zamfir, care nu este de acord ca legea să fie facultativă.

Proiectul legislativ urmează să fie discutat, astăzi, în Comisia economică şi în cea juridică din Senat, după care va fi supusă votului în plenul Senatului, forul decizional fiind Camera Deputaţilor, unde nu va fi dezbătută decât în Comisia juridică.

Reprezentanţi ai Grupului Clienţilor cu Credite (GCCC) în CHF organizează, în această săptămână, manifestări de protest pentru susţinerea Legii dării în plată şi împotriva sistemului bancar, fiind prezenţi, în grupuri mici, la sediile partidelor.

Despre iniţiativa legislativă care se află în dezbatere în Senat, cei din GCCC susţin, printre altele: "În primul rând acestă lege nu este doar pentru anumiţi clienţi bancari care au fost păcăliţi de creditarea toxică în CHF. Este o lege pentru toţi cei care au luat credite în orice valută, orice persoană/client bancar poate avea un necaz în viaţă. (...) Legea dării în plată este o lege pentru viitor, pentru copiii şi nepoţii noştri, pentru toţi care vor mai contracta credite în această ţară. (...) Această lege va opri abuzurile băncilor, va egala raportul dintre client şi bancă. Legea dării în plată este bazată pe un principiul drept/corect, este vorba despre împărţirea riscurilor într-un contract, nu este normal ca băncile să aibă toate drepturile, iar clienţii numai obligaţii.

Prin acestă lege vom putea avea drepturi în faţa băncilor, dreptul de a negocia cu banca, dreptul de a nu mai fi furaţi şi minţiţi, dreptul a fi oameni în faţa băncilor, nu doar cifre şi profit!".

Opinia Cititorului ( 135 )

  1. "avocatul Piperea s-a arătat puţin mai reţinut, subliniind că mai sunt mulţi paşi de făcut până la aprobarea finală şi că nu trebuie să ne entuziasmăm de la început".

    Alooooo, doamna "jurnalista", dvs trebuie sa fiti impartiala nu sa va "entuziasmati" alaturi de unii si altii :)))) 

    1. Aoleu!

      Prostii bancilor s-au trezit cu noaptea-n cap si se fac ca nu pricep citatul.

      Noapte in cap. 

      tu vorbesti [...] care iti versi balele tot la ore din astea? mars [...] la munca nu la mana intinsa.

      comentariu la nici 8 minute diferenta.tzeiss.aveti notificare prin mail sau faceti cu schimbul.sunteti de-ai lui cristi calugaru sau slujiti alt stapan?

      De ce o ai?

      Huh

      Sincer, nu inteleg, de unde reiese ca "doamna jurnalista" s-a "entuziasmat" - eu vad ca spune ca Zamfir a fost multumit si ca Piperea nu e la fel de incantat...pare o simpla relatare, nici macar nu isi da cu parerea, draga domnule Biberea!

      Nu mai stiu continuarea.

      Esti un mare destept, habar nu ai despre ce vorbesti

      Esti un mare destept, habar nu ai despre ce vorbesti

      CC o sa respinga legea...deoarece nu se poate aplica retroactiv. Va dati seama ce precedente ar crea aceasta lege...Nu mai exista nici o credibilitate in Romania...Faci legi cu aplicare retroactiva ??? suntem de rasul curci...ce investitor mai vine in Romania...

      Invitam sa se dezvolte sa iti dea tie credite supravegheate microbiologic!

      Ne explici in ce consta retroactivitatea legii acesteia?

    Postacii bancilor sa lase clanta jos: atata vreme cat legea ii priveste pe "consumatori" (asa cum au propus initiatorii proiectului de lege) inseamna ca niciun speculator imobiliar nu va beneficia de efectele legii.

    1. Consumatorul care cumpara teren sau casa pentru revanzare la pret mai mare e speculator. Cu credit ipotecar sau de nevoi personale cu ipoteca..

      Consumator cu credit de sute de mii de € ... al dreaqu consumator. Nea caisa, cine ia un astfel de credit, nu este consumator naiv. Este un securist smecher.

      prostacii chf sa taca [...] din gura. dupa ce ca vor sa isi traga pomenile din banii altora mai au si clantau mare.consumator e si fratele lui zamfir si hadareanu si toti smecherii cu cate 3,4 case si terenuri la activ care vor sa dea o tzeapa acum in prag de alegeri. consumator e apa de ploaie si daca trece legea cade la ccr tocmai din cauza asta. se va gasi vreunul sau mai multi din astia spurcati de voi la brat cu sektarul care sa reclame legea si s va vedem atunci ce faceti. au mai fost vreo 7 milioane de smenari din astia care cica votasera si reprezentau poporul si au luat o in bot tot la ccr.

      faceti manifestari la sediile partidelor. aveti autorizatie hotilor? sa vedem ce zice politia si primaria! aveti vreo hartie la mana sccarbelor, ati anuntat cu 3 zile inainte autoritatile sau sunteti infractori pana la capat?

      amenda sau dosar penal.sa vezi pe urma plansete.

      Ahaha

    "Batalia" a fost pierduta de cererea de reexaminare a Presedintelui, de fapt!

    1. Titlul articolului se vrea a fi inteligent? Era obligatoriu ca Isărescu să participe personal la circ?

    2. Ca simplu spectator, acum nu mai am dubii că sunt interese mari la mijloc. Orgasmul provocat inițiatorului legii de aprobarea proiectului e un indiciu. Cine a mai văzut parlamentar în România care să lupte pe moca pentru binele celor mulți și ... deștepți? Sau poate c-or fi și d-ăștia, minune mare. 

    3. Cel mai mare client (consumator) al băncilor este statul. Așa că din tot circul ăsta, băncile nu pierd decât praful de pe tobă.  

    4. Poate îmi spune și mie cineva ... Proiectul ăsta de lege definește termenul de consumator?

    Cel care ia credit de milioane să zicem, este consumator sau om de afaceri?  

    1. 3. Statul nu prea se mai poate imprumuta, interzice Germania; sa nu mai fie Grecia

      4. Consumator unul care a luat milionul de euro ca frumoasa blonda a avut venituri adecvate ca de aceea ia dat banca bani ca la altul pt o garsoniera pe minim pe economie, altul pt 2-4 camere la venit mai mare. 

      Notiunea de consumator nu tb definita in fiecare pr de lege . Are deja o definitie....

      Dar dacă in preambulul legii dării în plată s-ar preciza că termenul de consumator are sensul stabilit prin Legea X sau Y, atunci ar fi explicită aplicabilitatea.

      Ne-am lămuri și noi, ăștia de pe margine, dacă de lege ar beneficia numai amărâții sau, alături de ei, și băieții deștepți și imobiliari :) 

      S class in fata unui bloc de garsoniere muncitoresc peste noapte.

      Dimineata gaseste doar numerele ca amintire sa plateasca rca casco impozit? 

      Daca bancile nu pierd nimic de ce te mai platesc pe tine sa scrii pe aici???

      Raspuns la punctul 4 al opiniei 4: Termenul de "consumator" este o notiune fundamentala in sistemul de legi destinate a descuraja practicile comerciale abuzive. Orice judecator stie cu ce se mananca acest termen iar pretentia de a fi redefinit la fiecare lege in parte este o tampenie a postacilor bancari.

      cata nesimtire cum poti sa fi atat de josnic indiferent cati bani iti dau bancile si bnr sa iei viata romanilor sa le pui sare pe rana esti incredibil bai omule ...ai curaj sa privesti un om in ochi cand banca il executa si il da afara cu copii in strada SA ITI FIE RUSINE

      DIRECTIVE 2008/48/EC OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL

       

      2. This Directive shall not apply to the following: 

      (b) credit agreements the purpose of which is to acquire or 

      retain property rights in land or in an existing or projected 

      building; 

      (c) credit agreements involving a total amount of credit less

      than EUR 200 or more than EUR 75 000; 

      Nea Gica, las-o balta bre. In fiecare zi sunt oameni evacuati pentru datorii la intretinere, la vreun imprumut Provident sau pentru ca vreun bou a revendicat casa cu acte false. De aia nu va aud sa plangeti ca, deh, nu va folosesc propagandistic aia.

      Bai [...]gros tie iti convine sa te fure banca asta este caz penal sa te iau direct pe [...],abia astept sa va vad cu fermoar la gura....iti fac o propunere [...] vreau sa ne vedem face to face sa te vad batranule ce faci

      hai ma **** bleaga sa ne vedem. esti din Bucuresti? Unde si cand vrei?

      In meciul dintre Teasnea George, un nepriceput, un comunist care vrea mancare semidigerata de la stat si credite nereturnabile, si anonimul 4.9/11, castigator la ko tehnic este declarat anonimul. Prostacul chf este rugat sa paraseasca arena.

      Mai nasol e ca de-astia ca tine, care nu sunteti in stare sa numarati pana la 2 si sariti ca animalele la bataie, aveti drept de vot si il puneti pe Zamfir sa va reprezinte..

      Meritati sa traiti intr-o tara numai a voastra, condusi numai de hoti ca el.  

      mai nasol e ca din astia cu mintea tampa care sar la bataie de la un cuvant ar trebui sa fie in puscarie cu 5 lacate la usa. pe urma ne miram cand auzim ca un golan din asta a spart capul cuiva.

      Fumigena

      il vezi pe ala care a dat un comentariu de bun simt dar nu te deranjeaza gibonul bataus. sunteti un izvor nesecat de...

      De gunoi

    PROSTITI

    Merge la banca il inbarligati, semneaza seinbolnaveste , ramane fara loc de munca; INTERVINE BANCA, executat, executat pe diferenta pe viata , NU. 

    Cand intra l in aplicare, vorba multa saracia omului. 

    L votata in unanimitate.

    Nu uitati ca in fiecare zi poate unul e EXECUTAT. 

    1. nu-i nimic ... va sta in chirie pana la 35 de ani cand va strange (daca va strange, ca boborul prost nu este econom ... va toca banii in mall si pe tarfe) banii pentru 40-45% din casa.

      Cu mult mai bine decat sa FIE EXEVUTAT DE 2 ORI DE BANCHERI !

    Pe langa mizeriile din ultimii 15 ani cu creditarea sub supravegherea bnr asta cu Legea Voluntara mi se parea cea mai cea mai ..... monstra de gandire !

    Propun ca toate legile din Romania sa fie voluntare ! Sigur a venit din capul unui parlamentar !  

    1. E democratie ce d..., lumea a III-a?

      Pe MAIDAN in Ucraina au facut galagie circa 2000 de derbedei ,smecheri,vagabonzi,pacaliti de niste viitori profitori si au murit apoi peste 4000 de oameni nevinovati( (si mai mor )

      In Siria cati mor?

    ca domnul Isarescu. Normal ca a pierdut. Pai daca domnul Isarescu l a asteptat in Parlament la Chisinau si domnul Zamfir a venit la Bucuresti ce pretentii sa ai. Ce parca ar fi prima inadvertenta. Scrie negru pe alb ca micsorarea de capital la Oltchim a fost aprobata de Tribunalul VRANCEA. Alta data sa sscrie si pe invitatie unde sa se prezinte inteleptul domn Isarescu. Daca dansul supravegheaza BANCA COMERCIALA ROMANA CHISINAU S.A. trebuie sa fii bou ca sa l astepti pe domnul Isarescu la Bucuresti...

    1. Trebuia sa ii dea lupa, cred ca sria cu litere mici in josul pagini cu caractere de 6 -:)

      de ce cautand sa gasesc in tabelul cu rezerve minime obligatorii coloana unde era specificata durata mai mare de 2 ani nu gaseam . Estii un geniu. Multumesc....

    bursa ineamna cotatii libere, formate prin cerere si oferta.

    Darea in plata este o interventie brutala, socialista, in economia de piata. 

    Oare socialistii inainte de 1989 acceptau ca cei cu credite la stat sa primeasca casele inapoi ?

    Evident nu, cat erau ei de comunisti, fiindca iese din orice norma economica. 

    1. aia stiau cum sa te imbarlgice -) Adevarate brute

      Care economie de pe Bvb unde 99% din " firme " sunt de stat?

      Eu stiu ca in Pcr era ldp, si l ilicitului si s-aaplicat doar la unul pedeapsa capitala; de catva ani nu. 

      Strainii vreu Hidroelectrica, Electrica, Romgaz... sau Wolksbank?

      Da-ne o idee?

      scria ca esti un mare prost !

      Bine bancherule

      Acceptau, la 6 rate scadente art. 41-42 din L9/1968.

      Italienii sunt anticapitalisti feroci, darea in plata functionand la ei de prin '72

      Ce are bursa cu creditul ipotecar ? 

    BANCHER = HOT

    CONDUCERILE BANCILOR SA FIE SANCTIONATE CAND BANCILE AJUNG IN DIFICULTATE

    DE CE DAU CREDITE ALANDALA ? 

    1. si ar putea ei sa si dea credite singuri :-)

      Ei platesc o amenda daca se intampla ceva neprevazut din TIPARNITA, in cel mai rau caz tot din banii nostri( bail -in, ajutoare de stat, imprumut de la stat; sunt solutii!).

      alegerea cea mai buna: BAIL IN administrat de ERNST & YOUNG

      Cumpara

      Vorbesti fara tine, sunt cateva cazuri izolate de NPL -uri; tu crezi ca blonda nu a dus garantie la banca?

      Vreo 40%. :)))))))))

      vorbesti prostii precum un postard

      Bancherule

      Din 2014 au început să fie scoase neperformantele din bilanțuri. Oficial erau peste 20%, eu ziceam... practic. :))))

    Bancile sa plateasca pentru tot raul pe care l-au facut romanilor.Au externalizat creditele la o valoare de 20%, avand in acelasi timp tupeu sa-i execute pe oameni, sa-i dea afara din casa si sa ii jupoaie de vii pe ei si tot neamul lor.Afara cu acesti hotiiiiii.

    vreau sa spun ca bancile mint de ingheata apele sunt cei mai mari mincinosi uitativa pe siturile de executari si veti vedea cate imobile sunt la executare in fiecare oras din 2008 pana acum sunt mii de proprietati nu cum spun bancile 316 asta e manipulare

    Cam cum a fost certat de Bce?

    Buzele subtiri nu e lucru bun? 

    1. asteapta un pupic de la BCE, e tzuguiate, asa se spune :-)

    daca banca a evaluat acel bun care a fost ipotecat care e problema daca ea banca a incasat rate atatia ani si ramane si cu casa ce mai vrea si viata pai nu au evaluato cand sa luat creditu cum sa mai traiasca acel om fara casa cu familia pe drum urmarit de banca acel om nu mai trbuie sa se reabiliteze sa inceapa o viata noua sao ia de la capat trebuie sa ramana sclav pe viata. pact cu diavolu asta e banca

    1. Dooar trebuie sa platesti !

      Cine a inventat-o pt cine si mai ales CAND?

      ALUPIGUS pupincuristi de banci

      Hei eu am scris 13.1, banca te obliga la asigurare de viata dar daca patesti ceva NU iti platesc,

      Un cunoscut si-a rupt femurul, banca nu a platit ca ..... 10000 de motive. 

    aceasta lege a dari in plata va dovedi cate credite in chf sunt nu minciunile bancilor care spun ca sunt putine de aceea le este frica bancilor orice imprumutat in chf pe 30 ani se gandeste sa lase casa banci ptr ca au vazut ca nu e moneda stabila oricand pot sa clacheze din cauza clauzelor abuzive si a cursului dublat al chf .de ce nu impart povara sa vezi daca mai vrea cineva darea in plata

    1. Azi il cred, dupa ce intra ldp in vigoare compar datele.

      e adevarat ca multi sunt cu credite in chf eu am vrut un credit in euro dar a facut ce a facut acel angajat al banci sa ma dea peste cap ca nu ma incadrez si ca ma incadrez la franci tot la aceea suma si ma distrus pe viata

      Da casa banci.

      Libertatea e msi importanta 

    haideti sa aducem in discutie si responsabilitatea agentilor bancari in acordarea de credite. in 2007-2008 existau targete de vanzari, era o euforie de bancile dadeau credite pe banda rulanta. evaluatorul (agreat de banca) mi-a evaluat garsoniera atunci cu 15.000 de euro mai putin fata de pretul de vanzare, iar banca a raspuns ca nu intelege motivele subevaluarii si mi-a dat creditul fara nicio problema. cazurile de subevaluare vs pretul pietei in acea vreme erau frecvente, dar banca era interesata sa dea credite cat mai multe si le ignora. noi, creditatii, ne-am platit scump greselile, dar bancile?

    1. Urmaza.

      De moarte si de... nu scapi 

    cum e posibil dupa 8 ani de rate sa spuna ca ai platit numai dobanda in ce tara traim ce face bnr pentru aceasti imprumutati ce dracu e cu japca asta cine ne apara de acesti camatari

    1. Oare asa e si in tarile unde au sediul, Austria, Elvetia sau doar in Europa de est?

    vazand nivelul discutiei de ieri din Comisie, cred ca Isarescu a procedat foarte bine trimitand acolo doi oameni veniti din politic, care se pot angaja in discutia cu parlamentarii pe aceeasi limba. E o vorba, 'cu prostii nu te certi, ca te trag in jos si te bat cu experiena'. Isarescu are alte parghii de lobby, direct cu decidentii. In ce priveste retroactivitatea, sustin pozitia bancilor. In plus, oricine semneaza un contract, are obligatia sa il citeasca, si implicit isi asuma riscurile. Riscul de a scadea pretul casei si a ramane fara loc de munca, nu sunt niste riscuri greu de inteles. Aici nu vorbim de produse structurate, complexe, unde devine foarte importanta partea de prezentare a produsului, care trebuie sa explice in clar riscurile asumate. Pentru cineva care are notiuni elementare de economie si finante, toata aceasta discutie pare o incercare a politicului de a fi populisti inainte de alegeri, capitalizand pe emotia oamenilor, care poate nu vad in perspectiva si efectul de Domino al acestei masuri(scaderea pretului la apartamente, afectarea negativa a sectorului constructiilor...etc). Ar putea la fel de bine sa promoveze o initiativa prin care populatia sa nu mai plateasca taxe, ar afecta pozitiv foarta multa lume...pentru primele cateva luni.

    1. Sa mai crediteze putin !

      Unde sa se duca Isarescu frate? Aia a fost comisie ieri, ca atunci cand zicea careva ceva ce nu convenea le izbea plansul pe muierile chf-iste. Chiar si pe muierea numitului Robu Ion o plesnea plansul la secunda.Nu plange cand barbat-su ameninta cu moartea pe internet si e plin de tupeu. Aia nu a fost comisie ieri, a fost o panarama demna de nivelul analfabetilor reprezentati de Zamfir/Piperea/Dan.

      Au fost f putini prezenti dintre problema chf, trebuia sa fie si cei in $ si mai ales cei executati.

      Trebuiau sa fie si aia care vor da avansuri si dobanzi mai mari si deponentii cu banii carora se joaca Zamfir si din banii carora veti sifona voi legal daca trece DIP, asta inseamna exprima liber si democratic. Dar principiile democratice sunt cam greu de inteles pentru voi.

      cu banii deponentilor se joaca bancherii,vezi bail-in.

      scuza-ma ca iti spun dar esti total pe langa subiect. bail-in nu are nimic de a face cu sifonarea ratelor voastre din banii altora.

      esti prost informat ... nici macar nu stii ce este bail-in si nici nu stii ca nu se aplica in Romania

      daca nu se aplica in Romania,de ce a promulgat prietenul vostru de la Cotroceni cu repeziciune legea asta?P S crezi ca in Romania nu sunt conturi mai mari de 100000 euro?

      nu se aplica pentru ca nu exista banci de importanta sistemica ... citeste legea

      ia lumineaza-ma: ce inseamna banca de importanta sistemica?

      citeste legea, citeste contractul de credit, citeste si altceva decat horoscopul! Activele de pe 30 miliarde euro

      de peste 30

      O fi democratic?

    sunt uimit ce se intampla in ROMANIA se doreste ca populatia sa devina sclavi bancilor pe viata va spun ca am trait aceasta drama acum doi ani cand am ramas si eu si sotul fara servici si cu un credit la PIREUS BANK . banca aluat tot si am ramas pe drumuri si norocul nostru a fost ca aveam niste rude in GERMANIA si am plecat cu familia si din oameni cu studii am ajuns sa facem curatenie in aceasta tara dar bine platiti .dupa 6 luni am deschis propria afacere o firma de curatenie si primul lucru care am fost intrebati cand am facut firma a fost daca avem datorii la bancile din romania si daca vrem sa platim din datorie iar noi am spus ca nu si am explicat situatia si de asta am ales sa plecam .aici e diferenta mare fata de romania statul te ajuta te respecta ca contribuabil daca muncesti si iti vezi de treaba copii se duc la scoala si sunt educati iar statul german pentru fiecare copil minor iti da daca muncesti 198 de euro .de ce in romania acesta populatie nu este protejata de nimeni de ce acest presedinte pe care noi diaspora lam ales nu verifica si nu ia pulsul oamenilor sa vada adevarul adevarat ca acestia sunt in pragul sinucideri si nu mai au nici o speranta unde se va ajunge asa .SA LE DEA DUMNEZEU SANATATE LA TOTI CARE SUNT IMPOVARATI DE ACESTE BANCI CRIMINALE SA ABA CREDINTA IN DUMNEZEU SI LUCRURILE SEV VOR REZOLVA INTR-UN FEL SAU ALTUL.DOAMNE AJUTA

    1. in romania nu se doreste ca statul sa protejeze platitori de taxe si impozite acesti oameni ai ai munci au ordin din strainatate sa ii faca sa plece din tara uitativa pe statistici in 1989 erau 9.800.00 de angajati acum sunt 3.600.000 din care 1.200.000 sunt bugetari credeti ca o sa mai ia cineva pensie peste cativa ani daca numarul salariatilor scade si sigur va scadea pentru ca acesti oameni ramasi pe drumuri nu se pot reabilita in aceasta tara guvernul nu ia nici o masura de aceea tari precum germania se dezvolta si ii protejeaza pe cei care au un loc de munca si isi platesc taxele catre stat .numarul angajatilor in germania sa dublat din 1989 pana in prezent si de aceia bugetul acestei tari creste si oameni sunt protejati.suntem 100 ani in urma lor

      Nu mai veni in tara.

      La straini le trebuie pamantul nostru cat mai ieftin .

      Tineri afara ei pot cumpara fara probleme.

      In Ue nu mi se pare corect sa cumpere teren Sua, china..., vezi ungurii 

      usor de zis da cand ma ia un dor de parinti si de frati si de locul in care am stat 43 ani e foarte greu.imi sun zilnic frati si incerc sa ii conving sa vina dar au copii la facultate si nu vor sa le strice viitorul dar cred ca viitorul copiilor e aici nu in romania

      Te cred.

      Daca ai reusit sa pleci din tara voua ( tu cusotia ) va este greu dar pt copii e mai bine in viitor. 

      Cand sunt copii pe picioarele lor mai haideti.

      Am niste verisori tot in Spania au spus ca s-ar intoarce dar copii nu mai vor, platiti mai slab decat spaniol pt aceeasi munca, fata a fost profesoara aici acolo munca de jos dar e mai bine( intr-un fel). 

      Cu facultate aici si vine un sofer de tir care lucra pe international si o duce cu mult mai bine.

      Ma intreb ce rost a avut ca am facut facultate si nu m-am nascut la locul potrivit. 

      nu mai veni in tara, ramai in Europa acolo unde nu ai ldp si vei fi executat pana la sangele tai si alor tai

      este simplu ... nu ai fost foarte bun la facultate ... ai facut-o doar ca sa te afli in treaba... daca erai bun in acel domeniu, reuseai in Romania.

      Cand la facultate nu erau locuri cu plata.

      Am facut 2 spatii comerciale, cumparat, platit, DAR ...., puteam sa fiu in Sua, parca regret un pic;

      Nu am avut curaj sa o iau de la 0 ca la 20 de ani fara griji di fara bani 

    Pentru că legea nu se va aplica pentru sponsorii lui, cei cu milioane credite. Iată de ce.

     

    OUG 50/2010 indică termenul consumator. În directiva europeană era definit ca: "a natural person who, in transactions covered by this Directive, is acting for purposes which are outside his trade, business or profession" 

     

    "Art. 7  

    In sensul prezentei ordonante de urgenta, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:  

    1. consumator — persoana fizica ce actioneaza in scopuri care se afla in afara activitatii sale comerciale sau profesionale; " 

     

    Cine ia credit pentru a doua, a treia casă, este deja rentier. Acesta desfășoară o activitate profesională prin care obține un venit constant. Sau intenționează să devină. De ex: îmi construiesc o pensiune turistică, o fermă, cumpăr pământ mult sau scump pentru a construi 3 vile, etc. 

    Eu spun că Zamfir se bucură degeaba. Băncile vor acționa în instanță pe cei șmecheri, investitorii speculativi, și vor demonstra că aceștia nu sunt consumatori în sensul pe care și Directiva europeană, și OUG 50, îl definesc. 

    1. Consumatori sunt toți cei care au luat credite în vârful bulei creditării, 2006-2008.

      Dacă cei mulți au alternative, Zamfir și-a atins obiectivele ca om politic, mafia financiar-bancară, NU! :D 

      Vorbesc de consumatorii care considera legea darii in plata utila pentru ei.

      Pana la urma cat de grave pot fi situatiile celor indatorati daca se mai pot gandi la 10 ani de la contractarea creditelor sa renunte la case? 

      Stiti voi mai bine ce ati facut in piata! :)))))))) 

      Aceia care luau credite atunci, nu se aruncau la sume mai mari de 100-200 de mii €... cumva în limita pe care BNR încerca să o adauge legii. Nu-i nimic... un mare câștig al retrimiterii legii este faptul că s-a introdus termenul de "consumator" în loc de persoană fizică. Au trecut 7 ani de la vârful din 2008. Principalul a fost, probabil, plătit cam 15%. Prețurile au scăzut cam cu 40-50% și au recuperat vreo 10%. Pierderea lor, comparativ cu achitarea creditului, ar putea fi cam 20% din principal și 100% din dobânda viitoare. Dar, față de situația de astăzi, când au provizionat valoarea principalului la capitolul pierderi, executarea caselor datornicilor va aduce câștiguri băncilor.

      Piperea a scris textul legii, oare să nu fi știut el distincția dintre persoană fizică și termenul de CONSUMATOR (naiv).... ba da ... îl știa ... nu pot să cred decât că Piperea consideră că poate câștiga în instanță și o poate face pe Udrea, de exemplu, consumatoare naivă în contextul acelui credit de milioane (de care a scăpat până la urmă). 

      Udrea a obtinut creditul cu ajutorul mafiei financiar-bancare si l-a achitat cu ajutorul mafiei securiste.

      De ce sa se mai ocupe Piperea de cazul ei? :)))))))))) 

      Sorin Popa de la BRD i l-a aprobat, credit de nevoi personale mari, fara garantie, 3 mil euro, iar Faur, sluga lui Popoviciu, binecunoscutul filantrop care aprimit Baneasa cadou, i-a cumparat terenul la pretul pietei din Manhattan.

      Foarte bine sa se judece 1 an -20 de ani.

      neata 

      Se descurca.

      Voi nu o executati. 

      Face u n bloc de 100 de etaje?

      Va frige rau legea asta....haha o sa va opariti....haha

      Va frige rau legea asta hahaha...o sa va opariti pregatiti va spalati va si hai la p..a

      au venit golanii chf 19.9 si 19.10....

      Sa ne pupi mielul,tu si cu mamicuta ta si cu sorta,maimutoiule iubitor de banci.

      atat puteti (fara sa putiti), mafiotilor chf? ati semnat contractele de credit cu degetu'?

      Sunt saraci rau saracutii. Lasa ca o sa vada ei cand o sa vina vremea socotelii pentru toate populismele

      Vine vremea socotelilor pentru voi ,va tremura bikinii.

      Cu moti

      veti da casele ca prostii dupa ce ati platit 10-20% din ele ... succes

      Păi vezi, micuțule pupibăs, clienții au posibilitatea să-și refacă niște calcule, iar băncile sunt responsabilizate să evalueze corect prețurile de pe piața imobiliară.

      În 6-10 ani, au plătit 20-30% din credite, iar cloacele alea mai pot acoperi 10-20%. :))))) 

      apartamentele acelea pot acoperi azi 50-60% din pretul varfului - una peste alta BANCA NU PIERDE NICIODATA

      Azi e deja târziu. De mâine scade procentul. :))

      Banca nu pierde niciodată până dispare. :))) 

    Cel mai bine ar fi sa nu ajungi niciodata sa iei vreun credit. Daca esti mai pafarist, si te simt imediat, te fac de comanda, iti baga toate comisioanele posibile si imposibile.

    De ce nu au pe site modele de contract pentru fiecare tip de credit, la care sa bage doar datele particulare? La ei fiecare contract este unicat; mai au si pretentia sa-l semnezi pe loc, daca se poate fara sa-l citesti, nu mai zic sa-l discuti cu cineva avizat. Si au si obiceiul de a le face stufoase si imbarligate de te alegi cu parul cret instant.

    M-a ferit cel de sus pana acum si nu am decat un card de credit dar si pentru asta trebuie sa fii cu arma la picior in permanenta. Altfel te executa. 

    1. Cum sa puna modelul pe site?

      Ei ofera un model personalizat " tinerilor" sa plateasca 150 de ani. 

      Cum sa zica iti dau 100 ron tu imi dai inapoi dupa 12 luni 100 ron + 3 lei dobanda; e de porc ei au facut o scoala. 

      1+1= dobanda (-5 pana la1,9) 

      1+1 = credit (2,1 pana la infinit) 

      Matematica bancara nu seamana cu ce inveti in clasele 1-8; trebuie sa fii doctor honoris cauza in fizica quantica. 

      Crezi ca daca il fac transparent mai pot facee sedii de sticla stralucitoare de 20-

      100 de etaje? 

    VREAU SA SE PUBLICE TOATE DATELE PRIVIND CREDITUL IN CHF AL dl guvernator.

    IN CE CONDITII A FOST ACORDAT SI REFINANTAT 

    PRESA FACETI SAPATURI CA NE-AM SATURAT DE ACESTI OAMENI DE 20 ANI 

    1. A fost atat de marunt ca l-a platit asa cat ai pocni din degete.

    Inseamna ca s-au intamplat muuuulte azi, va citesc mai tarziu.

    cum poti sa spui asta "Isărescu a pierdut prima bătălie cu Zamfir, prin neprezentare" un guvernator de banca nationala poate da jos un guvern sau un parlament cind doreste,cum sa stea la discutii cu un "non name"

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb