Leşinul pieţei de capital se poate trata cu medicamente penale

În anul 2005, un grup restrâns de politicieni "tineri", dispuşi să facă bani din politică, au determinat trecerea prin Parlament, prin procedura asumării răspunderii Guvernului (adică, fără dezbatere), a unei legi care a imaginat un aberant mecanism de despăgubire pentru imobilele naţionalizate de comunişti, mecanism compus, la nivel instituţional, din ANRP şi Fondul Proprietatea (în linii mari, pentru că atribuţii în domeniu aveau şi Ministerul Finanţelor, primăriile şi prefecturile). Instrumentul legislativ care a generat actualul Fond Proprietatea este titlul VI din Legea nr.247/2005.

Între anii 2005-2008, mai ales în paginile ziarului BURSA, am spus şi argumentat că mecanismul de despăgubire imaginat de legea română nu este efectiv, nici cert şi nici coerent, ci e mai degrabă o loterie. CEDO de la Strasbourg a confirmat aceste lucruri în august 2010, decizia-pilot contra României din speţa Anastasescu şi alţii. În plus, am mai spus şi că respectivul mecanism nu va duce la despăgubiri pentru acei oameni furaţi de comunişti, ci la o masivă fraudă din bani publici, din care se vor fi îmbogăţit unii şi vor fi furaţi, din nou, cei furaţi deja de comunişti şi, alături de ei, noi toţi, cetăţenii plătitori de taxe şi impozite. Probele acestei realităţi deja uitate sunt nu numai enormele conflicte de interese în care s-au aflat, la timpul respectiv, aproape toţi şefii Fondului Proprietatea (care sunt acum acţionari semnificativi ai Fondului sau reprezentanţi pe România ai acţionarilor semnificativi), ci şi mult mai recentele dosare aflate pe rolul DNA, în care o serie de inculpaţi au recunoscut frauda şi au indicat şi mecanismele ei. De altfel, au fost arestaţi mulţi samsari de dosare de "despăgubiri", dar anchetele DNA încă nu îi vizează pe toţi cei implicaţi.

Fondul Proprietatea are, în prezent, o capitalizare bursieră de cca 3 mld euro.

După un lung şi intens şir de cesiuni care se originează în ceva foarte, foarte penal (cel puţin aşa spune DNA), masive pachete de acţiuni s-au acumulat în câteva mâini. Cam 55% din acţiunile emise de Fondul Proprietatea sunt deţinute de câteva fonduri de hedging, care au cumpărat acţiunile de la samsarii de dosare de despăgubiri. Statul român, în prezent, nu mai deţine decât un mic pachet de acţiuni, de sub 1% din total, ceea ce face ca resursele pentru despăgubirea proprietarilor de imobile naţionalizate de comunişti să se fi epuizat înainte ca măcar 5% din titulari să fie despăgubiţi.

Este posibil ca deţinătorii actuali ai acelor pachete de acţiuni care totalizează 55% din acţiunile fondului să nu aibă nicio implicaţie în faptele penale, dar bunurile pe care le deţin provin din infracţiuni, fiind supuse confiscării, indiferent dacă deţinătorul este responsabil penal sau nu. La fel şi dividendele încasate de la listare până în prezent. Dacă cineva le-a vândut produsul unei infracţiuni, atunci aceşti cumpărători, de bună sau rea-credinţă, nu au decât să se îndrepte contra vânzătorilor pentru despăgubiri.

Pentru DNA, care are acum inclusiv mărturisiri şi recunoaşteri ale vinovăţiei din partea unora dintre inculpaţi trebuie că este evident că aceste acţiuni nu puteau proveni decât din titlurile de despăgubiri emise de ANRP în urmarea unor cesiuni de drepturi litigioase practicate de samsarii din domeniu, în colaborare strânsă cu inşi foarte, foarte integri, din conducerea autorităţilor cu atribuţii în domeniu.

Pentru jurişti şi comentatori anonimi (dar, de regulă, foarte pricepuţi), reamintesc dispoziţia art. 112 Cpen, după care un bun, o valoare sau o sumă de bani care au fost obţinute prin săvârşirea unei fapte penale, se confiscă (vezi nota).

În urmarea confiscării, bunurile, valorile şi banii vizaţi devin proprietatea Statului român.

Confiscarea se poate dispune atât împotriva infractorului, cât şi împotriva celui care, fără vinovăţie, deţine bunul dobândit ca urmare a infracţiunii. Confiscarea specială nu este o pedeapsă penală, ci o măsură de siguranţă.

În vederea confiscării, acele bunuri, valori, sume de bani, se pun sub sechestru în vederea confiscării, aşa cum rezultă din art. 252 Cprpen.

Sechestrul penal are menirea, generic, de a indisponibiliza bunurile sechestrate, adică de a împiedica circulaţia lor juridică pe perioada procesului penal. În cazul Fondului Proprietatea, scopul unui astfel de sechestru ar trebui dublat de necesitatea de a bloca intenţiile acţionarilor de lichidare a Fondului, cu consecinţa evitării unui şoc enorm care ar surveni lichidării Fondului.

Bunurile puse sub sechestru pot fi vândute de urgenţă, chiar fără acordul proprietarului, dacă în termen de un an de la înfiinţarea sechestrului, valoarea lor se va fi diminuat cu minim 40% faţă de valoarea iniţială, aşa cum rezultă din art. 252(1) alin.2 lit.a), Cod de Procedură Penală. Fiind acţiuni listate la Bursă, aceste bunuri ar putea avea o astfel de involuţie într-un termen chiar mai scurt decât un an. Banii obţinuţi se depun într-un cont pe numele proprietarului bunurilor sechestrate şi vândute, urmând ca ei să se facă venit la bugetul de stat, după ce hotărârea penală care dispune măsura de siguranţă a confiscării va fi devenit definitivă.

În mod evident, atât acţiunile confiscate, cât şi banii rezultaţi din vânzarea acţiunilor vândute în procedura urgentă a vânzării bunurilor sechestrate, vor putea avea destinaţia despăgubirii persoanelor îndreptăţite, adică, a beneficiarilor iniţiali şi reali ai mecanismului de despăgubire iniţiat în 2005.

Efectul secund, dar nu secundar ca importanţă, ar fi menţinerea pe piaţă a acestor acţiuni sau valori, pentru o perioadă suficientă de timp pentru ca BVB, ea însăşi, să îşi revină din leşinul actual şi să se consolideze.

Este dur, seamănă cu o chimioterapie, dar poate fi eficient.

Mai trebuie şi voinţă.