LIDERUL PPE: "Invadarea brutală, ilegală şi nejustificată a Ucrainei este un atac asupra libertăţii şi democraţiei"

G.D.
Internaţional / 11 iunie 2022

"Invadarea brutală, ilegală şi nejustificată a Ucrainei este un atac asupra libertăţii şi democraţiei"

Liderul Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a condamnat astăzi ceea ce a descris drept ''invadarea brutală, ilegală şi nejustificată a Ucrainei de către Rusia'', subliniind că este vorba despre un atac asupra libertăţii şi democraţiei, informează Hina, conform Agerpres.

Aflat la Zagreb ca invitat la congresul Uniunii Democrate Croate (HDZ), partid membru al PPE, Manfred Weber a spus că europenii ar trebui să lucreze împreună în domeniile apărării şi securităţii. În acest context, el a salutat anunţurile Suediei şi Finlandei privind intenţia lor de a adera la NATO.

''Europa a fost atacată. Miza este modul de viaţă european. Vremurile actuale sunt grave şi acum este momentul să luptăm pentru valorile europene. O Europă care nu poate decide asupra politicii externe comune va fi vulnerabilă. Europa trebuie să vorbească cu o singură voce puternică'', a spus liderul PPE, care a subliniat că Europa are nevoie de politici de centru-dreapta reale.

Pe de altă parte, el a felicitat Croaţia pentru iminenta intrare în zona euro şi în spaţiul Schengen şi a ţinut să accentueze că Balcanilor Occidentali trebuie să li se ofere o perspectivă clară de aderare la Uniunea Europeană.

''Este necesar un calendar clar şi trebuie făcuţi paşi concreţi astfel încât ţările din Balcanii Occidentali să se simtă binevenite în UE'', a afirmat eurodeputatul german.

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Bogdan Alexandru Duca: „Practic asistăm la trei războaie.”

    Practic asistăm la trei războaie. 

    Unul este războiul clasic, pe care Rusia îl câștigă în Ucraina, în ciuda eforturilor NATO de a alimenta mașina de război ucraineană până în ultimul moment. 

    Al doilea război este cel economic, pe care nu știu dacă îl câștigă Rusia, deși îi este avantajos (în sensul în care obligă economia rusească să devină cu adevărat suverană), dar în care sigur pierde Occidentul. 

    Fiecare dintre noi suntem mai săraci și fără perspective vesele, mai îngenuncheați, pentru că șefii noștri politici au zic că așa ”înfrâng Rusia”. 

    Toată iluzia prosperității occidentale s-a năruit. 

    Al treilea război este cel al șicanelor, pe care Occidentul îl poartă contra Rusiei. 

    Un război ieftin, în care Rusia pierde participarea în nu știu ce comitet de prin ONU, sau în nu știu ce tratat arctic, în care avioanele oficiale rusești nu sunt lăsate să survoleze spațiul aerian al unor țări subordonate încă Vestului. 

    Copilării menite, ca și strălucita victorie a Ucrainei la Eurovision în ziua în care pierdea definitiv accesul la Marea Azovului, să hrănească iluzii.

    E singurul război pe care sigur îl căștigă Occidentul. 

    1. Russia castiga intotdeauna dar nu ii foloseste la nimic ca tot niste coate goale raman.

      Rusul de rand este cel mai fericit! cand este un "coate goale"

      Părerea mea că toate părțile au de pierdut. Problema e că Ruși ...n au confort ...in aceasta situație dar au tot ce trebuie sa supraviețuiesca și să devină o ...forță mai mare decât sunt acum .și încă cu vârf și îndesat , pe când Occidentul....practic ..se sinucide. In special UE.. clar

      Russii sunt condamnati sa moara sperante, de sute de ani tot cauta tatuci salvatori providentiali si de fiecare data aleg niste criminali... practic... se sinucid... clar

    Declaratia ori e naiva ori e propaganda. Daca ei cred ca asta a fost "ilegal" nu stiu definitia de suveran. Suveranitate inseamna putere absoluta -- nu exista concepul de o actiune ilegala suverana, decat daca e acceptata de suveran insusi.

    Nejustificat iarasi e discutabil. Rusia a telegrafiat foarte clar ca nu se pune discutia ca Ucraina sa poata ajunge in NATO. Cei de la NATO i-au luat cu replici sforaitoare ca ei nu pot refuza pe nimeni. Ca si cum aia din NATO nu au diplomati si strategi sa priceapa ce se cere si ce inseamna raspunsul lor. Cand NATO a facut declaratia aia practic i-a provocat pe rusi sa atace -- ceea ce au si facut. 

    De asemenea, Europa nu a fost deocamdata atacata. Legarea asta foartata a sortii Ucrainei de cea a "Europei" e ridicola. Ucraina nu avea nici o relevanta pentru Europa in afara de stat buffer. 

    Pana sa luam tari noi in UE asteptam cu interes ca tari care sunt de decenii sa adera la Schengen si euro! 

    1. Mananca rahat - atacul e la drepturile si libertatile fundamentale ale omului, pe Planeta, si la nivelu de trai

      NATO e un cacat ! 

    De ce oare cenzureaza comentarii care aduc in atentie comunicate ale Biroului ONU despre cei peste 10 000 de civili ucisi sau raniti de armata ucrainiana?

    De ce se promoveaza ideea falsa ca Ucraina era o democratie si o tara libera? Cand partidele de opozitie si presa au fost inchise inainte de 2022? 

    De ce se musamalizeaza, de ce se ascunde rasismul si nationalismul extremist al conducerii politice de la Kiev care asuprea minoritatile?

    Cui serveste aceasta complicitate la crimele ucrainienilor? Cine poate dormi noaptea manipuland in acest fel realitatea din Ucraina? 

    1. Cui serveste propaganda ruseasca? Cine poate dormi noaptea manipuland in acest fel realitatea din Ucraina?

    ppe este echivalentul democratilor din sua , cancer !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb