Sectorul aviaţiei civile din Rusia se confruntă cu dificultăţi, în pofida cererii crescute pentru călătorii aeriene interne şi internaţionale, pe fondul sancţiunilor occidentale care limitează accesul la aeronave şi piese de schimb, transmite Reuters.
Deşi sancţiunile nu au reuşit să paralizeze economia rusă, acestea au redus semnificativ capacitatea Moscovei de a-şi moderniza flota de avioane.
Aproximativ 80% din aeronavele comerciale din Rusia sunt de fabricaţie străină, majoritatea produse de Airbus şi Boeing. După retragerea acestor companii de pe piaţa rusă, producţia internă, inclusiv a modelului Sukhoi Superjet şi viitorul MS-21, nu a putut compensa pierderile, potrivit Reuters.
Datele Rosaviatsia arată o creştere a traficului intern şi o orientare către destinaţii internaţionale "prietenoase", precum Turcia, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Thailanda.
Totuşi, numărul zborurilor către Europa a scăzut drastic, de la aproape 10 milioane de pasageri în 2019 la câteva sute de mii, notează Reuters.
În acest context, Rusia a apelat la ţările din Asia Centrală pentru a opera unele rute interne şi a solicitat sprijin din partea Indiei şi Chinei. Beijingul devine un partener tot mai important pentru Rusia, atât în comerţ, cât şi în sectorul tehnologic şi turistic.
Cheltuielile guvernamentale masive, inclusiv subvenţii şi împrumuturi de 13 miliarde de dolari pentru aviaţie, subliniază ambiţia Kremlinului de a construi peste 1.000 de aeronave până în 2030, deşi producţia efectivă întâmpină întârzieri semnificative, mai scrie Reuters.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2024, 09:43)
Alt semn de întărire a economiei ruse…
Slavă Puțin și Rusia!
:)))))