Lira sterlină, în declin după demiterea ministrului britanic de Finanţe

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 octombrie 2022

Lira sterlină, în declin după demiterea ministrului britanic de Finanţe

Lira sterlină a scăzut vineri, în urma apariţiei informaţiilor privind demiterea ministrului de Finanţe de la Londra, Kwasi Kwarteng, în condiţiile în care prim-ministrul Liz Truss continuă o revizuire a politicii fiscale a guvernului său.

Potrivit Reuters, Kwasi Kwarteng a confirmat vineri că a fost demis de premier la mai puţin de şase săptămâni de la numirea sa în funcţie. Kwasi Kwarteng a declarat, într-o scrisoare către premierul Liz Truss, publicată pe contul său de Twitter: "Mi-aţi cerut să demisionez din funcţia de ministru al Finanţelor. Am acceptat".

Tot vineri, fostul ministru britanic al Afacerilor Externe, Jeremy Hunt, a fost numit de premierul Liz Truss în postul de ministru de Finanţe. Hunt, care anterior a condus şi portofoliile Sănătăţii şi Culturii, devine al patrulea ministru de Finanţe al Marii Britanii în tot atâtea luni.

Luna trecută, premierul Truss şi ministrul Kwasi Kwarteng au prezentat un pachet de reduceri de taxe menit să diminueze povara fiscală atât pentru angajaţi, cât şi pentru angajatori iar în paralel au anunţat o creştere semnificativă a împrumuturilor. Însă, acest plan a declanşat o criză de încredere în Guvernul britanic. În acest context, pe lângă demiterea lui Kwasi Kwarteng, Guvernul de la Londra a anunţat vineri şi alte schimbări în echipa de conducere a Finanţelor, în speranţa de a linişti pieţele financiare. Edward Argar îl va înlocui pe Chris Philp în postul de secretar-şef al Trezoreriei, a doua cea mai importantă poziţie din cadrul departamentului.

În aceste condiţii, lira a coborât cu 0,9% faţă de euro, la 0,8708 unităţi/moneda europeană, în a doua parte a zilei de vineri, respectiv cu 1,2% faţă de dolar, la 0,89 unităţi.

Până joi, moneda britanică se apreciase.

BCE aşteaptă recesiune în zona euro, anul viitor

Activitatea economică în zona euro este susceptibilă să intre în recesiune în 2023, pe fondul prelungirii războiului din Ucraina, au declarat vineri doi importanţi oficiali ai Băncii Centrale Europene (BCE), transmite AFP.

"Perspectivele de creştere sunt orientate în principal în jos, în special din cauza consecinţelor economice ale războiului din Ucraina", a explicat preşedintele BCE, Christine Lagarde într-un discurs ţinut în faţa Comitetului Monetar şi Financiar International (IMFC), instanţa politică a FMI.

Lagarde, fost director general al FMI, nu a pronunţat cuvântul recesiune, dar a subliniat că "perspectivele s-au înrăutăţit" în ultimele luni din cauza unei "inflaţii ridicate" în zona euro, care în luna septembrie a atins nivelul record de 10%. "Diminuarea efectelor redeschiderii după criza Covid-19, slăbirea cererii mondiale şi scăderea încrederii" afectează, de asemenea, activitatea economică în zona euro, a apreciat Lagarde. Toţi aceşti factori "sunt susceptibili să provoace o încetinire semnificativă a ritmului de creştere a PIB în zona euro, în al doilea semestru şi la începutul lui 2023", a concluzionat preşedintele BCE, potrivit Agerpres.

Banca Centrală Europeană a pus la punct, în luna septembrie, mai multe ipoteze cu privire la creşterea economică în zona euro în 2023 şi "ceea ce consideram drept scenariul nostru pesimist se apropie de scenariul de bază", a declarat, la rândul său, vicepreşedintele BCE, Luis de Guindos, citat de cotidianul lituanian Verslo Zinios.

Conform scenariului pesimist, Produsul Intern Brut al zonei euro se va contracta cu aproape 1% anul viitor, în timp ce scenariul de bază prognozează o creştere de 0,9%.

Diferenţa este generată de "modul în care evoluează livrările de energie din Rusia", a precizat Luis de Guindos. În scenariul de bază, 20% din livrările de energie din Rusia către zona euro vor continua să fie furnizate, faţă de o întrerupere completă în cel mai grav scenariu, care este în prezent scenariul cel mai probabil. În concluzie, zona euro se confruntă cu "o combinaţie foarte dificilă de creştere economică slabă, inclusiv posibilitatea unei recesiuni tehnice, şi o inflaţie ridicată", a subliniat Luis de Guindos.

Înainte ca riscul de recesiune să se materializeze, BCE a început, în luna iulie, să majoreze, abrupt, dobânzile de referinţă ca să-şi poată atinge mandatul de a aduce inflaţia aproape de obiectivul de 2%.

Următoarea reuniune a Consiliului guvernatorilor BCE, prevăzută să aibă loc în data de 27 octombrie, ar putea să se încheie cu o nouă majorare istorică cu 0,75 de puncte de bază a dobânzilor de referinţă, la fel ca în luna septembrie, potrivit declaraţiilor mai multor bancheri şi observatori din zona euro.

Cotaţia futures a gazelor naturale cu livrare în luna noiembrie era de 150 de euro pentru un Megawatt-oră vineri, în deschiderea sesiunii de la Bursa din Amsterdam. Preţul a coborât ulterior la 142,6 euro, iar la ora 14.46 atingea 143 de de euro.

Liderii statelor din Uniunea Europeană ar putea sprijini, la reuniunea de săptămâna aceasta, planurile de lansare a unui nou indice de referinţă pentru preţul gazelor, în încercarea de a reduce preţurile energiei pentru consumatori şi industrie, conform unui document consultat de Reuters.

Reuniunea liderilor UE este programată în perioada 20-21 octombrie, după ce Bruxelles-ul ar urma să propună măsuri suplimentare pentru ţinerea sub control a crizei energiei.

-----------------------------------

Preţul futures al barilului de petrol Brent cu livrare în luna decembrie a scăzut cu 2,9% în a doua parte a zilei de vineri, la ICE Futures Europe, atingând 91,87 dolari. La Nymex SUA, preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în noiembrie a coborât cu 3,4%, la 86,06 dolari barilul la ora locală 10.47.

Guvernul olandez a îngheţat patentele companiilor de gaze şi petrol Gazprom, Rosneft şi Transneft, ceea ce face dificil ca aceste companii ruseşti să poată face afaceri în Ţările de Jos, şi le permite celor olandeze că recreeze produsele care fuseseră brevetate, fără consecinţe legale, conform EFE.

-----------------------------------

Cotaţia futures a aurului cu livrare în decembrie a scăzut cu 1,4%, la 1.653,20 dolari uncia vineri, la Comex New York, la ora 10.47, cea spot - cu 1%, la 1.650,26 dolari/uncie.

-----------------------------------

Preţul grâului cu livrare în luna decembrie a scăzut cu 2,1% vineri, la Bursa din Chicago (CBOT), ajungând la 8,74 dolari/buşel la ora locală 10.45, cotaţia porumbului cu livrare în decembrie - cu 0,6%, la 6,93 dolari/buşel.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Sa curga banii si armele la Zelenski,

    britanicii sa stranga cureaua si si sa doneze

    25 % din venit lunar la enervarea rusilor 

    1. nu are treaba cu rusii ma sau cu donatiile de arme... au probleme structurale dpdv economic si mai fac si experimente fiscale pe deasupra

      nu mai politiza o realitate economica... nu se invarte toata lumea in jurul rusilor... sunt si aia un neam (prost) si atat. :)  

    0.726 gbp/usd pana in 2025/2026

    ultimul suport posibil, cel mai jos dpdv istoric SI UNDE LIRA MAERITA CUMPARAT SI TINUTA LONG-TERM 

    MAI E MULT PANA DEPARTE.

    evitati lira sterlina.... acum e in curs de putrezire 

    1. si daca faceti o mica analiza tehnica pe graficul gbp/usd ca sa verificati tinta mea...

      ascultati pe fundal imnul inimii mele (mai nou) pe care il ascult pe replay de-mi sar boxele :D :D :D ... StradaVarius feat. Puya - Ma plac banii ... minunate versuri! :) :D  

      exceptional videoclip ! :) se apropie de stilul meu de viata (partile de birou) ! :D  

      si am postat acest comment pentru a atrage atentia asupra unui semnal din media... atunci cand golanasii de cartier se ocupa de forex si bursa si tranzactionare (chiar si la misto intr-un videoclip) ... stiti ce inseamna asta nu ?

      semnal de topping long term. ;)

      dar melodia e beton, e pe inima mea (si videoclipul) ! :D  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb