Lista echipamentelor militare de care mai are nevoie Ucraina

G.D.
Internaţional / 13 iunie 2022

Lista echipamentelor militare de care mai are nevoie Ucraina

Înaintea summitului miniştrilor Apărării care va avea loc miercuri la Bruxelles, Ucraina face apel către Occident la "paritate" în privinţa armelor grele, astfel încât să poată câştiga războiul declanşat de Rusia în 24 februarie, conform CNN, notează Hotnews.

"Este simplu - pentru a pune capăt războiului avem nevoie de paritatea armelor grele", a scris pe Twitter Mykhailo Podolyak, consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Lista echipamentelor militare de care mai are nevoie Ucraina

Conform consilierului prezidenţial, Ucraina mai are nevoie de:

1.000 de obuziere calibrul 155 mm;

300 de sisteme de lansatoare multiple de rachete (MLRS);

500 de tancuri;

2.000 de vehicule blindate;

1.000 de drone.

Arme de miliarde de euro au fost trimise de Occident în Ucraina

Ţările membre ale NATO au trimis în Ucraina echipamente militare în valoare de peste 7,5 miliarde de euro, în timp ce ţările europene s-au angajat să cheltuiască încă 200 de miliarde de euro pentru apărare în următorii ani. Creşterea cheltuielilor militare va duce la un profit fabulos pentru producătorii occidentali de arme, spun experţii consultaţi de SkyNews.

De la începutul războiului din Ucraina, ţările membre ale alianţei militare nord-atlantice au alocat peste 7,5 miliarde de euro în echipamente militare pentru Ucraina, dintre care 4,3 miliarde de euro provin din SUA.

Marea Britanie a promis 880 de milioane de euro, în timp ce Uniunea Europeană a alocat 2 miliarde de euro.

Siemon Wezeman, cercetător la Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace din Stockholm, spune că majoritatea armelor trimise în Ucraina provin din stocurile militare pe care le avea fiecare ţară.

Unele ţări au trimis echipament mai vechi care era "pe cale de dispariţie deja", dar multe, precum SUA şi Marea Britanie, au trimis stocuri mai noi care vor trebui înlocuite, a declarat Siemon Wezeman pentru Sky News.

SUA au aprobat deja un pachet de cheltuieli de aproape 8,5 de miliarde de euro pentru a reface stocurile de echipament militar.

Care sunt producătorii care vor câştiga cel mai mult

Producătorii americani de echipamente militare probabil că vor fi cei care vor beneficia de pe urma conflictului din Ucraina.

Washingtonul trimite 6.500 de sisteme de rachete antitanc Javelin, care sunt fabricate de Raytheon şi Lockheed Martin.

Costul fiecărei rachete este de aproximativ 73.500 de euro, iar lansatorul reutilizabil este de încă 94.000 de euro.

Ucraina va primi mai multe sisteme din Franţa şi Estonia, iar alte 200 din Marea Britanie.

SUA donează, de asemenea, sisteme radar de contra-artilerie produse de aceleaşi companii, împreună cu gigantul american de apărare Northrop Grumman.

Raytheon va profita şi în urma deciziei SUA de a trimite 1.400 de lansatoare de rachete anti-aeriene Stinger.

Compania a primit deja un contract de 588 de milioane de euro pentru a reface stocurile.

Germania dă Ucrainei 500 de sisteme şi mai multe vin din Danemarca, Italia, Letonia, Lituania şi Ţările de Jos.

Lockheed Martin câştigă şi ea din planul SUA de a oferi Ucrainei patru sisteme de lansatoare multiple de rachete HIMARS. Compania produce, de asemenea, lansatoarele de rachete M270 cu rază lungă de acţiune, trimise de Marea Britanie.

Un alt element cheie în războiul din Ucraina este sistemul aerian fără pilot Switchblade realizat de AeroVironment, cunoscut ca drona kamikaze. SUA a promis că va trimite 700 de astfel de drone.

Ucraina primeşte, de asemenea, 50 de miliarde de cartuşe de muniţie din SUA, o decizie în urma căreia probabil va beneficia Olin, cel mai mare furnizor de muniţii pentru arme de calibru mic al armatei americane.

Beneficiari vor fi şi în Europa

Lista marilor câştigători din Europa include producătorii BAE Systems şi Thales.

BAE Systems din Marea Britanie produce aproape toată muniţia pentru arme de calibru mic din regat şi urmează să înlocuiască cele 400.000 de cartuşe trimise în Ucraina.

Compania produce, de asemenea, cele 108 tunuri-obuzier de 155 mm trimise de SUA, precum şi rachetele ghidate antitanc MILAN furnizate de Franţa şi Italia, care sunt produse în ascociere cu Airbus şi Leonardo.

O altă piesă cheie de echipament produsă de BAE Systems, care are fabrici în Marea Britanie, este vehiculul blindat Stormer. Marea Britanie furnizează Ucrainei un "număr mic" de astfel de vehicule.

Vehiculele sunt echipate cu rachete antiaeriene Starstreak, care sunt fabricate în Marea Britanie de către Thales, o companie franceză.

Thales este totodată unul din producătorii NLAW, un sistem de rachete lansate de pe umăr lăudat pentru succesul său în aruncarea în aer a tancurilor ruseşti, sistem dezvoltat la origini de către de Saab. Marea Britanie oferă Ucrainei peste 5.000 de astfel de arme asamblate în Belfast iar un astfel de sistem ar costa 35.000 de euro, cred experţii.

Compania germană Dynamit Nobel produce cele 3.000 de arme antitanc Panzerfaust 3 trimise de nemţi, împreună cu 5.100 de arme antitanc MATADOR.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb