Listarea fondului OTP Green Energy la Bursă se amână pe februarie

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 ianuarie 2010

OTP Asset Management, membră a grupului ungar OTP, a strâns peste 8 milioane de lei de la investitorii prin oferta publică a fondului OTP Green Energy, aceasta fiind subscrisă în totalitate.

OTP Asset Management, membră a grupului ungar OTP, a strâns peste 8 milioane de lei de la investitorii prin oferta publică a fondului OTP Green Energy, aceasta fiind subscrisă în totalitate.

Prima listare de la Bursa de Valori Bucureşti se lasă aşteptată, în condiţiile în care conducerea OTP Asset Management, care se pregăteşte să aducă cel de-al doilea fond de investiţii pe Bursă, spune că nu a primit încă toate autorizaţiile.

"În momentul de faţă avem toată documentaţia în vederea admiterii la tranzacţionare la cota la Bursei de Valori Bucureşti, depusă la CNVM si BVB. Având în vedere formalităţile necesare în vederea obţinerii autorizărilor, listarea va avea loc cel mai probabil în luna februarie", a declarat, pentru ziarul BURSA, Dan Popovici, directorul de investiţii al OTP AM.

OTP Asset Management, membră a grupului ungar OTP, a strâns peste 8 milioane de lei de la investitori prin oferta publică a fondului OTP Green Energy, aceasta fiind subscrisă în totalitate.

Green Energy este al treilea fond închis cu capital garantat din portofoliul OTP AM, după Garantis şi WiseRO, care deţin împreună active de peste 12 milioane de lei.

Potrivit informaţiilor furnizate de intermediarul ofertei, Intercapital Invest, investitorii instituţionali au manifestat un interes mai mare pentru acest fond, fiind înregistrate nouă subscrieri de valoare mare (peste 100.000 lei), cu o valoare totală de 26.666 de unitati (61,2% din total), 51 de subscrieri de valoare medie (20.000 - 100.000 lei) cu o valoare totală de 9.297 de unităţi (21,3%) şi 641 de subscrieri de valoare mică (sub 20.000 lei), cu o valoare totală de 7.620 de unităţi (17,5%).

Fondul OTP Green Energy urmăreşte performanţa indicelui ERIXP (European Renewable Energy Index Price return), care se calculează pe baza preţului acţiunilor celor mai importante companii europene din sectorul energiei regenerabile, fiecare cu o pondere de minim 5%, în funcţie de capitalizarea bursieră. Fiind un produs structurat, fondul nu investeşte direct în acţiunile acestui indice, 80% din activele fondului fiind plasate în instrumente cu venit fix, iar cu res-tul de 20% din active urmând a fi deschis un contract de tip opţiune pe indicele ERIXP.

Cu o durată de viaţă de trei ani şi jumătate, capitalul investit în fond este garantat la maturitate, investitorului asigurându-i-se o cotă minimă de participare la performanţa fondului de 12%, indiferent de evoluţia aces-tuia.

Anul trecut, OTP AM a adus pe Bursă singurele IPO-uri, reprezentate de fondul WiseRO şi Green Energy.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb