Liviu Dragnea rămâne în fruntea PSD, după condamnarea în dosarul "Referendumul"

Ziarul BURSA #Politică / 25 aprilie 2016

Liviu Dragnea rămâne în fruntea PSD, după condamnarea în dosarul "Referendumul"

Victor Ponta, ironic: "Lucian Isar este ofiţerul acoperit"

---------

Actualizare 18:30 Rădulescu: "I-am spus lui Zgonea că ar fi decent ca până la CEx să-şi dea demisia"

Liderul PSD Diaspora, deputatul Cătălin Rădulescu, a anunţat că în cadrul reuniunii grupului deputaţilor social-democraţi i-a cerut demisia lui Valeriu Zgonea din funcţia de preşedinte executiv al formaţiunii, precum şi din cea de şef al Camerei Deputaţilor, motivând că "niciodată nu s-a manifestat ca un bun coleg", potrivit unor surse din presă.

"Da, am fost a doua organizaţie care am cerut. După noi, Prahova a cerut demisia, Caraş a cerut demisia, doamna Rovana Plumb a cerut demisia. Sunt o mulţime de lideri care au cerut demisia. Acelaşi lucru i-am spus astăzi că decent ar fi ca până la Comitetul Executiv să facă gestul ăsta să-şi dea demisia pentru a da dovadă că, într-adevăr, devine un bun coleg", a declarat Cătălin Rădulescu la finalul reuniunii deputaţilor PSD.

(D.P.)

------

Actualizare 18:25 Vasile Blaga: "Victor Ponta să spună cu subiect şi predicat care sunt ofiţerii din PSD şi PNL"

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a afirmat că Victor Ponta trebuie ''să spună cu subiect şi predicat'' cine sunt ofiţerii acoperiţi din PNL şi PSD, dacă are aceste informaţii, subliniind că persoana care ''a aruncat cu piatra trebuie chemat să o ridice'', transmit surse din media.

''Eu cred că prima dată cine a aruncat cu piatra trebuie chemat să o ridice. Îmi aduc aminte că domnul Ponta a făcut acest demers, să vină domnul Ponta dacă tot ştie şi are atâtea surse să şi spună cine este. Pe mine mă interesează, în primul rând, să spună cu subiect şi predicat pe cei din cele două mari partide dacă îi ştie, din PSD şi PNL, în primul rând din PSD că acolo s-a referit ca să scape partidul şi să facă curăţenie şi din acest punct de vedere'', a afirmat copreşedintele PNL.

Vasile Blaga a reamintit că şi Victor Ponta a fost acuzat că este ofiţer acoperit.

''Dacă ne luăm după poveşti cineva spunea că chiar domnia sa ar fi fost pe acolo. Ceea ce eu nu am afirmat niciodată'', a spus Blaga, făcând referire la acuzaţiile pe această temă lansate de fostul preşedinte Traian Băsescu.

Alina Gorghiu a criticat la rândul său PSD, afirmând că nu ştie "ce este mai la modă în PSD - să fii condamnat sau să fii ofiţer sub acoperire''.

(D.P.)

-----

Actualizare 17:51 Ponta, ironic: "Lucian Isar este ofiţerul acoperit"

Victor Ponta a declarat astăzi, ironic, că soţul Alinei Gorghiu, Lucian Isar, este ofiţerul acoperit la care se referea, când a amintit despre preluarea PSD de către "ofiţeri" sub acoperire.

"La cine, domn`le? La Calimente (Mihăiţă Calimente, preşedintele Comisiei de control a activităţii SIE, n.r.)? La SRI nu m-au chemat. La Calimente, un păcălici, ştiţi foarte bine. O să-i spun: Lucian Isar e. Despre el vorbeam. De Isar. Preia tot. A preluat PNL şi...", a afirmat Victor Ponta, întrebat dacă va merge la comisiile parlamentare pentru a spune la ce ofiţer acoperit se referea.

Fostul premier a scris, vineri, pe pagina sa de Facebook, că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nu ar trebui să îşi dea demisia din fruntea partidului, întrucât trebuie să ţină formaţiunea unită şi să o ferească de toţi "ofiţerii" acoperiţi sau descoperiţi care vor să o preia.

(S.A.)

-----------

Actualizare 15:35 Zgonea: "Suntem solidari cu omul Dragnea; îmi doresc un PSD modern în care un om cinstit să preia conducerea"

Preşedintele executiv al PSD, Valeriu Zgonea, a declarat că rămâne în continuare alături de "omul Liviu Dragnea", dar îşi doreşte un PSD modern, în care "un om cinstit şi corect" să preia conducerea.

"Suntem solidari cu omul Liviu Dragnea. Eu mi-am exprimat... şi cu toţi colegii mei discutăm despre funcţia de preşedinte al PSD. Ea trebuie să fie o funcţie frecventabilă, să fie o funcţie care să ne reprezinte, să ne insufle speranţă şi încredere că PSD ceea ce promite, de la criteriile de integritate până la programul politic şi politicile publice, îşi ţine întotdeauna cuvântul. S-a făcut un amestec între cele două, s-a creat o emoţie, este vorba de o decizie clară cu privire la leadership-ul pe care ţi-l asumi. Eu am fost alături de Liviu Dragnea şi rămân în continuare, dar aici nu e vorba de o chestiune emoţională a mea personală, este vorba de acest partid care trebuie să câştige alegerile. Am promis colegilor că mă voi abţine până miercuri de la orice comentariu", a susţinut Zgonea la Palatul Parlamentului, potrivit unor surse din media.

El a adăugat că îşi ştie limitele şi doreşte doar un singur lucru: "Un PSD modern, în care un om cinstit şi corect, decent şi responsabil şi integru să preia conducerea acestui partid într-o perioadă în care putem să câştigăm cu un scor zdrobitor alegerile locale".

"Nu vreau ca vreunul dintre miile de candidaţi să fie în defensivă atunci când vin şi îşi prezintă proiectele pe care le au în faţa cetăţenilor. Este o opinie pe care mi-am exprimat-o, este parte a discursului preşedintelui PSD de la congres. Eu mi-am exprimat un punct de vedere şi am dreptul la opinie. Dacă în partidul pe care îl reprezint este un delict opinia, cei care m-au propus pentru cele două funcţii sunt cei care trebuie să ia o decizie", a menţionat Zgonea.

(D.P.)

--------

Actualizare 15:30 Dragnea: "Zgonea nu mai este o prioritate; acum avem ca prioritate zero pregătirea campaniei"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că nu i-a cerut demisia lui Valeriu Zgonea, şeful executiv al partidului, şi că acesta nu este o prioritate pentru partid, ci organizarea campaniei electorale pentru alegerile locale.

"Eu nu i-am cerut lui Valeriu Zgonea să demisioneze din nicio funcţie. Pot spune, chiar cu riscul să vă dezamăgesc, pentru mine, din acest moment, şi pentru cea mai mare parte a partidului, Valeriu Zgonea nu mai este o prioritate. Acum avem ca prioritate zero pregătirea candidaţilor, pregătirea campaniei electorale şi câştigarea alegerilor locale. Pentru mine, ziua de vineri a fost extrem de importantă, după decizia Înaltei Curţi, pentru că - şi nu a fost numai opinia mea - ziua de vineri putea să fie ziua în care în PSD ar fi putut începe lupte interne pentru conducere, care ar fi avut un efect devastator pentru tot partidul", a spus Dragnea într-o conferinţă de presă la sediul PSD.

El a arătat că despre situaţia din partid se va mai discuta şi la Comitetul Executiv Naţional, care va fi convocat miercuri.

"Le-am prezentat colegilor mei decizia de a convoca Comitetul Executiv Naţional pentru miercuri, am stabilit ora 11,00, la grupul PSD din Camera Deputaţilor, intenţia era deja luată de mai mult timp, s-a stabilizat miercuri. Astăzi şi mâine sunt ultimele zile în care se pot depune candidaturile şi imediat după asta toţi colegii din ţară vor veni să facă o scurtă informare despre candidaţi, despre pregătirea pentru campanie, care va începe imediat după sărbătorile de Paşti, şi am mai discutat şi astăzi, o să mai discutăm şi la CEx, despre situaţia politică actuală generată de decizia instanţei de judecată", a mai spus Dragnea.

Şeful PSD a adăugat că, în urma discuţiilor cu membrii din teritoriu, s-a conturat o reacţie de sprijin pentru păstrarea continuităţii şi stabilităţii partidului.

"Ceea ce m-a interesat pe mine a fost să depăşim ziua de vineri şi am depăşit-o bine, în acest moment membrii noştri de partid, simpatizanţii sunt reconectaţi la pregătirea campaniei electorale, am vorbit cu foarte mulţi colegi şi astăzi discuţiile au durat mai mult pentru că foarte mulţi dintre colegii noştri au relatat discuţii, întâmplări, păreri, acţiuni pe care le-au aflat în teritoriu (...) şi ceea ce a apărut şi pe reţelele de socializare, şi în presă, s-a observat că sunt şi cei care ne susţin, dar sunt şi din cei care nu ne susţineau până acum şi au început să-şi manifeste dorinţa să ne susţină, şi anume o reacţie de sprijin pentru PSD, în sensul păstrării unităţii şi stabilităţii acestui partid", a afirmat Liviu Dragnea.

El a reiterat faptul că nu îi va retrage sprijinul politic lui Valeriu Zgonea pentru că doreşte ca, în cele două zile rămase până la CEx, membrii partidului "să se reconecteze" la acţiunile legate de campanie.

(D.P.)

-------

Actualizare 15:25 Zgonea: "Funcţia mi-a fost dată de colegii de partid - o decizie, miercuri, la CexN"

Preşedintele executiv al PSD, Valeriu Zgonea, a declarat, astăzi, că o decizie în ceea ce îl priveşte va fi luată miercuri la Comitetul Executiv al partidului, adăugând că funcţia i-a fost dată de colegi.

''Se va decide miercuri la Comitetul Executiv. Mi se pare normal. Le-am spus colegilor (...) şi cred, ca om de stânga, este sinonim cu ce spun şi cred şi ei, ca oameni de stânga, în Congres, în grupul parlamentar - sunt cei care trebuie să decidă. Eu mă supun deciziei lor. Mandatul este al Comitetului Executiv şi, copiind modelul preşedintelui, în momentele în care suntem solidari pe aceleaşi principii şi valori ca la Congres, bineînţeles că am apreciat această idee şi mi se pare cel mai corect. Nu eu am venit cu această funcţie de acasă, funcţia mi-a fost dată de colegii de partid. Dacă principiile şi valorile mele corespund cu ale lor, ei sunt cei care decid'', a spus Zgonea, potrivit unor surse din media.

El a susţinut că nu-şi doreşte să ''pericliteze'' şansele celor care candidează la viitoarele alegeri.

''Eu mă concentrez pe campania electorală, mă concentrez pe colegiul pe care încă îl mai am până în noiembrie, să câştigăm alegerile. Sunt solidar cu toţi cei care astăzi candidează şi nu vreau să le periclitez nici eu, nici altcineva din conducerea partidului candidatura, punându-i în defensivă. Rămân fidel şi consecvent în ceea ce am afirmat şi respect şi apreciez foarte mult sfaturile pe care colegii mei mi le-au dat astăzi'', a adăugat Zgonea.

(D.P.)

------

Actualizare 14:26 Dragnea: "Puţin probabil ca după locale să mai fiu în fruntea partidului"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus luni că este puţin probabil ca după alegerile locale din 5 iunie să mai fie liderul partidului, afirmând că modernizarea partidului şi câştigarea alegerilor sunt obiectivele care "încă" îl mai ţin activ în această funcţie.

Liviu Dragnea a fost întrebat, în timpul unei conferinţe de presă, dacă va continua să fie liderul partidului şi după alegerile locale.

"Puţin probabil! Puţin probabil, dar sunt câteva obiective pe care mi le-am asumat şi care mă interesează să se întâmple, anume modernizarea partidului care este în plină desfăşurare - eu neavând stilul altor politicieni, care să facă din orice operaţiune spectacol mediatic, dar şi pregătirea unei noi generaţii de lideri în partid, care să preia din 2017. De asemenea, câştigarea alegerilor locale şi parlamentare. Aceste două obiective sunt cele încă mă mai ţin active în poziţia asta", a declarat Liviu Dragnea.

El a fost întrebat dacă va demisiona din funcţie.

"Am spus că e puţin probabil să doresc să mai continui după alegerile locale. Puteţi să traduceţi din română în română cum doriţi. Eu am spus puţin probabil şi sunt foarte sincer", a conchis liderul social-democraţilor.

(I.D.)

------

Actualizare 14:15 Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi: "PSD îl apără pe Dragnea ca să păstreze intactă maşinăria de fraudare a votului pentru alegerile locale"

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi consideră că social-democraţii au făcut zid în jurul lui Liviu Dragnea pentru ca maşinăria de fraudare a votului a partidului să nu fie afectată şi să fie folosită şi la alegerile locale de pe 5 iunie.

"Faptul că PSD îl apără pe Dragnea e o dovadă că vrea să-şi păstreze intactă maşinăria de fraudare a votului, pentru a o putea folosi în 5 iunie. Dacă Dragnea îşi dă demisia, aşa cum ar fi normal să facă un politician condamnat penal, maşinăria PSD de fraudare a votului ar rămâne fără cel mai important om al ei. PSD-ul nu vrea să rişte alegeri corecte în 5 iunie, de aceea a făcut zid în jurul lui Dragnea", a precizat liberalul.

Ovidiu Raeţchi a punctat şi lipsa de curaj a liderilor PSD: "PSD se află într-o criză profundă de lideri pentru că, în ciuda situaţiei în care se află şeful partidului, aproape nimeni nu este în stare să îl conteste pe Liviu Dragnea, condamnat definitiv de către Înalta Curte".

-----

Actualizare 13:44 Liviu Dragnea: "Nu i-am cerut lui Valeriu Zgonea să demisioneze"

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a spus luni, după şedinţa BPN a partidului, că nu i-a cerut demisia lui Valeriu Zgonea din nicio funcţie, explicând că acesta nu mai este pentru el o prioritate acum.

"Pentru mine, Valeriu Zgonea nu mai e o prioritate acum. Prioritatea zero este pregătirea candidaţilor, a campaniei electorale şi câştigarea alegerilor locale!", a spus, luni, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, după şedinţa BPN.

(I.D.)

------

Actualizare 13:10 Liviu Marian Pop (PSD): "Zgonea şi Dragnea ar fi trebuit să aibă o discuţie"

Senatorul PSD Liviu Marian Pop a declarat, luni, pentru Agerpres, că Valeriu Zgonea şi Liviu Dragnea ar fi trebuit să aibă o discuţie înaintea unor declaraţii publice.

"Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele PSD ar fi trebuit să stea la o discuţie în doi, o discuţie internă, care apoi să fie urmată de un mesaj extern. Dacă totuşi o asemenea discuţie a avut loc, înseamnă că cineva n-a respectat termenii acelei întâlniri şi doreşte să destabilizeze partidul acum în preajma campaniei electorale. E o situaţie neplăcută momentul prin care trecem", a afirmat Liviu Marian Pop.

(I.D.)

-----

Actualizare : 12:00 Ovidiu Raeţchi: "Valeriu Zgonea, fii bărbat!"

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi îi cere lui Valeriu Zgonea să îşi pună în aplicare promisiunea de a demisiona din PSD, dar şi de la şefia Camerei Deputaţilor, conform unui comunicat remis redacţiei.

"Valeriu Zgonea, fii bărbat! Demisionează şi din PSD şi de la şefia Camerei, altfel doar ne minţi cu promisiuni", a declarat deputatul.

De asemenea, Raeţchi îi solicită lui Dragnea demisia de urgenţă din funcţia de preşedinte al partidului, argumentând că orice zi petrecută de acesta la şefia PSD este o insultă la adresa social-democraţiei şi aduce prejudicii imaginii României.

"Dragnea să plece şi el, aduce prejudicii României. "Înţeleg că Valeriu Zgonea a afirmat că se gândeşte să demisioneze din PSD dacă şeful său, Liuviu Dragnea, nu pleacă de la conducerea partidului după sentinţa de vineri. Mai întâi pe surse, apoi a recunoscut cu jumătate de gură după ce a fost luat la întrebări de jurnalişti. Lansez o provocare pentru Valeriu Zgonea: dacă e bărbat atunci să nu se limiteze la a ne promite demisia, ci să şi treacă la fapte. Mai mult, e puţin relevant dacă va demisiona din funcţiile din PSD, ar trebui să plece şi de la şefia Camerei. Până la urmă, are această poziţie în stat pentru că este susţinut de partidul condus de Liviu Dragnea", a adăugat Raeţchi.

Deputatul PNL susţine că liberalii care au probleme cu legea au făcut singuri un pas în spate, exemplu pe care Partidul Social Democrat ar trebui să îl urmeze.

"Impresia mea este aceea că atitudinea lui Valeriu Zgonea nu are nicio legătură cu grija sa pentru democraţie, ci asistăm la o simplă luptă pentru putere în interiorul PSD. Să nu uităm că Valeriu Zgonea a fost cel care a inventat votul separat pe cererile de reţinere şi arestare de la Camera Deputaţilor, o găselniţă pe care şi domnul Tăriceanu este probabil, invidios. Indiscutabil, Liviu Dragnea trebuie să plece de urgenţă de la şefia PSD. Orice zi pe care o petrece în continuare la conducerea partidului este o insultă la adresa electoratului social-democrat şi nu numai. Inclusiv imaginea României este afectată. Nu în ultimul rând, îi invit pe liderii social-democraţi să ia exemplu de la PNL şi să observe că liberalii care au probleme cu legea au făcut un pas în spate, chiar dacă sunt doar în faza cercetării penale", menţioneză Raeţchi în comunicat.

(R.J.)

--------

Actualizare 11:51 Zgonea:"PSD se îndreaptă către prăpastie"

Preşedintele executiv al PSD, Valeriu Zgonea a declarat astăzi la sediul partidului că formaţiunea "se îndreaptă către prăpastie", susţin surse din presă.

"PSD se îndreaptă cu paşi repezi şi cu ochii închişi către prăpastie. (...) Sunt suficient de mulţi oameni cinstiţi şi corecţi care pot prelua astăzi conducerea partidului. (...) Îmi cunosc foarte bine limitele. (...) PSD trebuie să fie condus de oameni integri, decenţi şi responsabili. Când ai cele mai multe voturi exprimate în toate alegerile ai o anumită responsabilitate. (...) Sunt un membru şi rămân un membru fidel, chiar dacă voi fi demis, dacă mi se va retrage sprijinul'', a spus Valeriu Zgonea.

Acesata a adăugat că nu intenţionează să reununţe la funcţiile pe care le deţine şi că îi lasă pe colegii săi să ia o hotărâre în privinţa retragerii sprijinului politic. "Nu eu am venit şi nu m-am ales singur în funcţia de preşedinte executiv sau preşedinte al Camerei Deputaţilor. Am fost ales într-un congres şi apoi în plenul Camerei. Principiile şi valorile mele au corespuns atunci cu principiile şi valorile PSD. Dacă azi nu mai corespund, este de datoria colegilor mei să ia o decizie. De aceea eu mă supun deciziei lor, în aşa fel încât ei să decidă ce trebuie să facă şi cine trebuie să fie în funcţia de preşedinte executiv sau preşedinte al Camerei Deputaţilor", a mai menţionat preşedintele executiv al social-democraţilor.

(R.J.)

--------

Actualizare 10:50 Liviu Dragnea a convocat Biroul Permanent pentru a discuta situaţia lui Valeriu Zgonea

Valeriu Zgonea a declarat că azi că va anunţa dacă demisionează din PSD, după ce Liviu Dragnea a hotărât să rămână în fruntea partidului, deşi a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului, anunţă Antena 3.

Liderii social-democraţii se întâlnesc azi la ora 11, în cadrul Biroului Permanent Naţional (BPN).

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, îl acuză pe preşedintele executiv al PSD, Valeriu Zgonea, că are interese ce nu corespund cu cele ale partidului şi consideră ca ar trebui să îşi dea demisia de la şefia Camerei Deputaţilor.

(R.J.)

---------

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la finele săptămânii trecute, că, în urma discuţiilor cu colegii săi de partid, a decis să rămână preşedintele PSD, după ce, vineri, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, în dosarul "Referendumul".

Amintim că, potrivit procurorilor, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, Liviu Dragnea a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid "în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale".

La finele săptămânii trecute, Liviu Dragnea a declarat, conform Agerpres: "Am avut o discuţie colegială (...) M-a interesat să am această discuţie cu colegii preşedinţi de organizaţii judeţene şi din Biroul Permanent Naţional pentru a asculta punctul lor de vedere generat de această sentinţă pe care eu o consider profund nedreaptă. (...) Decizia sau părerea majorităţii aproape unanimă a fost că o retragere a mea poate să destabilizeze toate activităţile de campanie. Am decis să rămân în continuare în această funcţie", a spus Dragnea, menţionând că o retragere a sa, în preajma campaniei pentru alegerile locale, ar aduce, conform colegilor săi din conducere, deservicii partidului.

Liviu Dragnea a menţionat că după scrutinul din iunie va exista o analiză mai profundă în formaţiunea social-democrată, cu referire la conducerea acesteia.

Preşedintele ţării, Klaus Iohannis, consideră că Liviu Dragnea ar trebui să se retragă din funcţie, "pentru sănătatea sistemului politic românesc". Domnia sa a afirmat: "Liviu Dragnea ar trebui să se retragă. Pentru sănătatea sistemului politic românesc, nu este în regulă ca un mare partid politic să fie condus de un lider condamnat penal prin sentinţă definitivă. I-am comunicat această opinie".

La rândul său, co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, afirmă că prin rămânerea la conducerea PSD, Liviu Dragnea alege să îşi vulnerabilizeze partidul, candidaţii în alegeri, dar şi imaginea României, iar o reacţie "potrivită" după decizia ÎCCJ ar fi fost demisia.

"Situaţia de la PSD nu este despre persoana lui Liviu Dragnea, este despre preşedintele celui de-al doilea partid din România. Şi nu, nu cadrează cu normalitatea. Dacă eşti condamnat definitiv de o instanţă, scrie în fişa postului de lider de partid care este reacţia potrivită: demisia", a declarat Alina Gorghiu.

Şi preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, i-a cerut preşedintelui PSD să demisioneze "în urma condamnării pentru fraudă electorală", menţionând că "în democraţia Uniunii Europene nu este loc pentru fraudă".

Călin Popescu-Tăriceanu: "Procesul intentat preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, dar şi decizia ÎCCJ în cazul acestuia sunt acţiuni eminamente politice. Principiile statului de drept ne obligă să respectăm decizia oricărei instanţe judecătoreşti, cu precădere atunci când este una definitivă, dar, în acelaşi timp, avem dreptul şi chiar obligaţia să exprimăm un punct de vedere politic, mai ales că o facem pentru apărarea democraţiei şi a pluralismului, aflate de mai multă vreme în România într-un pericol vizibil şi notoriu".

Fostul premier Victor Ponta susţine că Liviu Dragnea nu trebuie să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte al PSD, ci "trebuie să ţină partidul unit, să câştige alegerile locale şi parlamentare şi să ferească PSD de toţi «ofiţerii» acoperiţi sau descoperiţi care vor să îl preia".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Dragnea merta să i se ridice o statuie, ptr. tot ce i se întâmplă pe plan personal, este consecința activității pur politice ce cu nimic nu diferă de a altora ( ocoliți) de acest fals justițiar DNA mai infect și nociv ptr. societatea românească.

    Implicațile președintelui sunt mult mai " murdare (bani din meditați neimpozitați; case obținute in mod fraudulos ,cu acte false,...trafic de copiii,... case in străinătate,... risipa bugetului președenției), sunt doar o parte ptr. care se impune, in mod automat și imediat : DEMISIA !!!!!

    1. Da. Merita o statuie de cacat la care sa va inchunari toti pesedistii!

      Si poate si struto-camila P.N.L+P.D.L CATOTI SUNT DE......CAT

      Asa au zis si comunistii in '46! Ce daca masluim putin voturile si ne scoatem pe noi castigatori? Doar n-am omorat pe nimeni! SPER din tot sufletul ca in spatele lui Tinu se ascunde un fost securist caruia I-a mers foarte bine pe timpul Raposatului si acum regret... Ca daca e tanar...e GRAV! Istoria care se uita, se poate repeat oricand!

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb