Programul oficial de internship al Guvernului va fi lansat luni, la Biblioteca Naţională a României, în prezenţa premierului Dacian Cioloş şi a mai multor miniştri, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.
La program vor participa 200 de tineri, studenţi şi absolvenţi, care vor fi interni în ministere sau agenţii guvernamentale.
"Programul se desfăşoară atât la Guvern, cât şi la 43 de instituţii gazdă: 20 de ministere şi agenţii aflate în subordinea ministerelor", a detaliat Iolu, potrivit unor surse din presă.
El a spus că stagiarii provin din 20 de universităţi româneşti şi din alte 32 de universităţi din Europa.
"A fost o selecţie foarte riguroasă", a declarat Iolu, adăugând că 7.400 de tineri şi-au manifestat interesul de a participa la această ediţie a programului de internship. Scopul programului este "de a familiariza tinerii cu administraţia publică". "Salutăm interesul, pentru că este o surpriză ca studenţii să îşi dorească să vină în administraţie şi să lucreze în administraţia publică", a adăugat Liviu Iolu.