Liviu Pop: "Există resurse financiare pentru asigurarea salariilor în acest an la Oltchim"

Paula Bulzan, Arad
Ziarul BURSA #Companii / 16 noiembrie 2012

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a declarat, ieri, la Arad, că Oltchim va lucra la o capacitate de 65% la mijlocul lunii decembrie şi că există resurse financiare pentru asigurarea salariilor în acest an. Într-o conferinţă de presă susţinută la Prefectura Arad, ministrul a spus că Oltchim lucrează în prezent la o capacitate de 15 la sută, urmând ca săptămâna viitoare să fie deschise alte trei secţii de producţie, "având asigurat capital de lucru".

"La mijlocul lunii decembrie, Oltchim va fi la 65 la sută din capacitatea de funcţionare. Până la finalul lunii se vor plăti salariile pe octombrie", a spus ministrul.

Angajaţii de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea au primit salariile restante pentru luna septembrie, iar conducerea sindicatului negociază cu muncitorii aflaţi în greva foamei, pentru a-i determina să renunţe la protest.

Angajaţii Oltchim au protestat timp de mai multe zile şi la sfârşitul lunii august, după oprirea producţiei combinatului, din cauza unor datorii de peste 500 de milioane de euro. Oamenii cereau să le fie achitate salariile restante, dar şi fonduri pentru reluarea producţiei. La un moment dat, pe parcursul protestelor, mai mulţi salariaţi au intrat în greva foamei. Muncitorii au renunţat la proteste după ce au primit asigurări că vor primi salariile restante pe lunile iulie şi august, precum şi bonurile de masă aferente, dar şi după ce au fost anunţaţi că va fi repornită producţia. Producţia la combinatul Oltchim a fost reluată, la începutul lunii octombrie, la instalaţia de electroliză cu membrană, reprezentanţii companiei spunând atunci că urmează să fie repusă în funcţiune şi electroliza cu catoni de mercur.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb