LUCIAN ONEA, ŞEFUL DNA PLOIEŞTI: "Procurorii DNA Ploieşti nu vor ceda în faţa intimidărilor şi presiunilor"

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 13 februarie 2018

"Procurorii DNA Ploieşti nu vor ceda în faţa intimidărilor şi presiunilor"

Procurorul şef al DNA Ploieşti susţine că, în noiembrie 2017, a fost înregistrat un dosar de şantaj, după intervenţii ale unor persoane din anturajul familiei Cosma

Onea: "Nu am falsificat nicio probă"

Procurorul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, a declarat, ieri, că în instituţia pe care o conduce nu au fost niciodată falsificate probe şi nici nu au fost făcute înţelegeri ilicite cu inculpaţii.

Lucian Onea a declarat într-o conferinţă de presă: "În legătură cu afirmaţiile făcute de inculpatul Vlad Cosma, ieri (n.r. duminică), şi cu discuţiile care au apărut în mass-media (...), în toate cauzele pe care le instrumentăm la nivelul DNA Ploieşti am respectat întotdeauna legea şi o să o respectăm în continuare. Nu au existat niciodată metode ilegale de investigare şi nici înţelegeri ilicite sau neloiale cu inculpaţii. (...) Niciodată nu au fost falsificate probe în dosare. Sunt susţineri pe care le fac inculpaţii în dosarele în care sunt cercetaţi".

Acesta a arătat că, la nivelul instituţiei, au fost derulate mai multe controale ale CSM şi ale Inspecţiei Judiciare, în urma cărora s-a constatat că la această structură a fost respectată legea de fiecare dată. Procurorul a precizat: "Nu am falsificat nicio probă. Există situaţii în care, în condiţiile prevăzute de lege, se impune protejarea identităţii anumitor persoane şi protejarea demersurilor acestora în sprijinul aflării adevărului. Din când în când, procurorul verifică dacă aceste temeiuri se menţin sau nu şi poate să dispună ridicarea măsurilor. (...) La DNA Ploieşti nu există vreo situaţie deosebită în care probele să fi fost constatate ca fiind nelegal sau neloial administrate".

El a precizat că procurorii DNA Ploieşti nu vor ceda în faţa intimidărilor şi presiunilor, pe care le-a calificat ca fiind "din ce în ce mai agresive".

Lucian Onea a anunţat, totodată, că a sesizat Inspecţia Judiciară să facă verificări, punctând că reputaţia profesională a procurorilor este pusă în joc. El a susţinut că ceea ce s-a prezentat la televiziune este o variantă "denaturată" făcută de fostul deputat Vlad Cosma, care speră să "influenţeze" organele judiciare: "La acest moment pot să vă spun că acel înscris olograf şi acele tabele au fost depuse la dosarul cauzei de inculpatul Vlad Cosma. Tot ceea ce s-a prezentat la TV este o variantă denaturată, personală, făcută de inculpatul Vlad Cosma, care speră ca până la termenul din 19 februarie să influenţeze cumva organele judiciare".

Şeful DNA Ploieşti a mai spus că procurorii acestei structuri sunt independenţi şi acţionează conform legii: "La DNA Ploieşti procurorii sunt independenţi şi acţionează conform legii. Nimeni, nici doamna Kovesi, nici altcineva, nu intervine în activitatea lor şi procurorii nu sunt obligaţi şi nici nu informează pe nimeni în legătură cu ce fac în dosare ".

Întrebat dacă în înregistrările prezentate în spaţiul public este vocea sa, acesta a spus că este posibil, că vor fi făcute verificări şi că înregistrările sunt prezentate trunchiat: "Posibil să fie vocea mea (în înregistrări - n.r.). Sunt înregistrări prezentate în mod trunchiat, nu ştiu să vă spun în acest moment, o să se facă verificări şi o să vedem dacă sunt probleme sau nu sunt".

El a precizat, citat de Agerpres, că la nivelul acestei structuri a fost înregistrat, în noiembrie 2017, un dosar de şantaj, după intervenţii ale unor persoane din anturajul familiei Cosma: "Este o situaţie care durează de aproximativ două luni. Există un dosar înregistrat în luna noiembrie 2017. Am fost avertizaţi de persoane din anturajul familiei Cosma că va urma un atac în media (...). Nu am cedat presiunilor şi nu o să cedăm niciodată. Se fac referiri la fostul nostru coleg Negulescu, în condiţiile în care nu a lucrat în dosarul la care se face referire, iar discuţiile pe care el le-a făcut, dacă sunt autentice, nu sunt din perioada în care el lucra la DNA Ploieşti".

Întrebat dacă s-a întâlnit sau dacă a discutat cu Vlad Cosma sau sora acestuia, Andreea Cosma, Lucian Onea a precizat: "Niciodată nu m-am întâlnit cu ei în afară instituţiei şi niciodată nu am vorbit cu cei doi la telefon, nici pe WhatsApp nici pe altceva".

El a explicat, totodată, că persoanele care intră în sediul DNA Ploieşti sunt verificate până la un anumit nivel, iar procurorii nu s-au ferit niciodată să fie înregistraţi, pentru că nu au înţelegeri nelegale cu nimeni.

Vlad Cosma a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva a patru procurori de la DNA Ploieşti

Fostul deputat Vlad Cosma a depus, la finalul săptămânii trecute, la Parchetul General o plângere penală împotriva a patru procurori de la DNA Ploieşti, printre care Lucian Onea şi Mircea Negulescu (exclus recent din magistratură), pe care îi acuză de săvârşirea infracţiunilor de compromiterea intereselor justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat. Ceilalţi doi procurori sunt Giluela Diaconu şi Alfred Savu şi Mircea Negulescu.

În urma acestei plângeri, ieri a fost înregistrat un dosar pe rolul Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului General.

CSM va solicita Inspecţiei Judiciare să efectueze verificări

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Simona Marcu, va solicita Inspecţiei Judiciare să efectueze verificări cu privire la afirmaţiile procurorului Mihaiela Moraru Iorga şi ale fostului deputat Vlad Cosma. Un comunicat al CSM precizează: "Ca urmare a informaţiilor lansate în spaţiul public la data de 11 februarie, prin intermediul posturilor de televiziune Antena 3, în cadrul emisiunii «Sinteza zilei», respectiv România TV, în cadrul emisiunii «Ediţie de seară», doamna judecător Simona Camelia Marcu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, va solicita Inspecţiei Judiciare efectuarea de verificări în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii".

Duminică seara, într-o emisiune la Antena 3, procurorul DNA Mihaiela Moraru Iorga a susţinut că şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie a chemat-o şi a întrebat-o dacă ar putea urgenta dosarul unui fost ministru al cărui nume era vehiculat pentru postul de premier: "Trebuia desemnat la un moment dat premierul României. Era vehiculat numele unui fost ministru. Exista în lucru la mine un dosar cu acest fost ministru. Nu dau nume pentru că nu vreau să spună cineva că am stricat vreo anchetă. Am fost chemată şi întrebată dacă am putea să ieşim cât mai repede cu acel dosar. Explicaţia a fost de genul că, dacă acest domn va ajunge premier, doamna Dana Gîrbovan va fi ministru al Justiţiei, ceea ce ar însemna un dezastru pentru noi ".

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a precizat ieri, că nu a existat nicio discuţie cu vreun procuror din DNA sau cu Mihaiela Moraru Iorga despre un dosar referitor la un ministru care putea să ajungă premier.

Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu cu privire la afirmaţiile procurorului Mihaiela Moraru Iorga şi ale fostului deputat Vlad Cosma

Inspecţia Judiciară (IJ) s-a sesizat din oficiu cu privire la afirmaţiile procurorului Mihaiela Moraru Iorga şi ale fostului deputat Vlad Cosma, urmând să stabilească dacă există indicii referitoare la săvârşirea vreunei abateri disciplinare. "Conducerea Inspecţiei Judiciare a analizat informaţiile apărute în spaţiul public în seara zilei de 11 februarie 2018 şi a decis sesizarea din oficiu. Inspectorii judiciari urmează să efectueze verificări prealabile pentru a stabili dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare", a declarat purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Si Negulescu a cedat greu. Perseverenta este cheia.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb