LUDOVIC ORBAN DESPRE RESPINGEREA MINIŞTRILOR PROPUŞI:  Decizia preşedintelui Iohannis, corectă şi normală

T.A.
Politică / 4 ianuarie 2019

Ludovic Orban (Sursa fotoŞ Twitter)

Ludovic Orban (Sursa fotoŞ Twitter)

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, astăzi, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a respinge nominalizările de la Ministerele Dezvoltării şi Transporturilor este corectă şi normală, motivând că cele două propuneri nu au legătură cu domeniile respective.

"Este o decizie corectă şi preşedintele acţionează în conformitate cu prevederile Constituţiei şi nu este vinovat preşedintele că Dragnea nu are capacitatea să desemneze nişte miniştri care să aibă măcar studiile de specialitate, nemaivorbind de competenţă, experienţă managerială şi alte calităţi care sunt absolut necesare pentru conducerea unui minister. Niciunul dintre candidaţi nu are nicio legătură cu domeniul pentru care au fost propuşi, iar problema cea mai mare este că atât Ministerul Dezvoltării, cât şi Ministerul Transporturilor sunt nişte ministere extrem de importante, unde sunt foarte multe probleme nerezolvate care s-au adunat în timp tot datorită incompetenţelor celor care au fost puşi în funcţiile de miniştri şi care reclamă, pentru a repune lucrurile cât de cât într-o stare de normalitate, prezenţa unor miniştri care să cunoască bine problematica din domeniu, să aibă studiile în domeniul respectiv, experienţa profesională în zona respectivă, care să fi avut cât de cât o legătură, nu nişte candidaţi care să aibă nevoie de cel puţin trei luni de alfabetizare ca să se familiarizeze cât de cât cu problematica specifică din cele două ministere. Decizia preşedintelui este perfect normală şi aici este de criticat modul în care Dragnea şi coaliţia PSD-ALDE pune în funcţiile de miniştri oameni care nu au nici cea mai mică pregătire şi calificare", a declarat, pentru AGERPRES, Ludovic Orban.

El a reamintit că posturile de ministru al Dezvoltării şi ministru al Transporturilor au devenit vacante, ieri, prin emiterea decretului prezidenţial.

"Procedura constituţională a demarat după revocarea din funcţie care a avut loc. Preşedintele este în cadrul hotărârii Curţii Constituţionale care s-a dat în urma conflictului de natură juridică care a fost pornit în mandatul lui Băsescu pe speţa nominalizării Noricăi Nicolai. CCR a conferit dreptul constituţional al preşedintelui de a refuza prima propunere de ministru formulată de premier", a explicat Orban.

Despre blocajul la nivelul Guvernului invocat de PSD, preşedintele PNL a afirmat că social-democraţii trebuie să înveţe Legea fundamentală.

"Cei de la PSD trebuie să înveţe Constituţia, să citească Constituţia, hotărârile CCR şi trebuie să înveţe dacă au în rândurile lor să propună miniştri competenţi, miniştri care să aibă calităţile necesare, cunoştinţele necesare pentru a conduce ministerele, nu să se lamenteze că preşedintele refuză numirea în funcţie a unor indivizi care nu au nicio legătură cu ministerele pentru care sunt propuşi", a spus Orban.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, astăzi, că va refuza propunerile pentru Ministerele Dezvoltării şi Transporturilor, respectiv Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici.

"Nu am formulat încă un răspuns de refuz, fiindcă asta va fi, voi refuza propunerile înaintate de prim-ministru, fiindcă aici avem şi argumente de legalitate, dar avem şi argumente de oportunitate. Echipa mea lucrează la această analiză, însă până la mijlocul săptămânii viitoare voi da publicităţii inclusiv motivele pentru care voi refuza propunerile făcute de prim-ministru", a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb