Macro Newsletter 01 Noiembrie 2024

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 1 noiembrie

Macro Newsletter 01 Noiembrie 2024

Preţurile de consum din Belgia şi-au accelerat creşterea anuală şi în octombrie 2024, până la 3,2%, de la 3,1% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,5%, după o scădere de 0,5% în luna anterioară. Preţurile alimentelor au crescut cu o rată anuală de 1,1%, după o creştere de 1,8% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,8%, iar preţurile utilităţilor şi-au temperat creşterea anuală până la 9,9%, de la 10,3% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%, în condiţiile unui avans anual de 23,5% a preţurilor energiei. (Statistics Belgium)

Indicele încrederii în perspectivele economice ale zonei euro a scăzut şi în luna octombrie 2024, până la 95,6 puncte, cel mai redus nivel din ultimele 8 luni, de la 96,3 puncte în luna precedentă, în condiţiile în care indicele încrederii consumatorilor a crescut până la -12,5 puncte, de la -12,9 puncte. Indicele încrederii pentru UE a scăzut cu 0,7 puncte, până la 96 de puncte, pe fondul unei creşteri a încrederii consumatorilor până la -11,2 puncte, de la -11,7 puncte. Indicele încrederii în economia României a înregistrat o creştere de 2 puncte, până la 105,9 puncte, în condiţiile unei scăderi a încrederii consumatorilor până la -12,2 puncte, de la -11,7 puncte. (Comisia Europeană)

Increderea în economia Suediei a scăzut în luna octombrie 2024, pe fondul creşterii încrederii la nivelul gospodăriilor. Indicele agregat al încrederii a scăzut până la 93,6 puncte, cel mai redus nivel din ultimele 7 luni, de la 94,6 puncte în luna precedentă, în condiţiile în care indicele încrederii companiilor a scăzut până la 95 de puncte, de la 96,3 puncte, iar indicele încrederii consumatorilor a crescut până la 101,3 puncte, de la 99,7 puncte în luna anterioară. (KI Sweden)

Preţurile producătorilor industriali din Italia şi-au accelerat declinul anual în septembrie 2024, până la 2%, de la 0,8% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,6%, după un avans de 0,7% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare au scăzut cu o rată anuală de 1,5%, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,2%, iar preţurile energiei au scăzut cu o rată anuală de 3,7%, pe fondul unei scăderi lunare de 2%. (Istat)

Preţurile producătorilor industriali din Austria şi-au accelerat scăderea anuală în septembrie 2024, până la 2,6%, de la 2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,2%, după o creştere de 0,2% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare au crescut cu o rată anuală de 0,9%, după o creştere de 1,4% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,2%, iar preţurile energiei au scăzut cu o rată anuală de 14%, după o scădere de 13,3% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 0,2%. (Statistik Austria)

Activitatea economică din China a înregistrat o expansiune neaşteptată în luna octombrie 2024, pe fondul expansiunii din industrie şi servicii. Indicele agregat al activităţii a crescut cu 0,4 puncte, până la 50,8 puncte (o valoare sub 50 arată contracţie), în condiţiile în care indicele sectorului serviciilor şi construcţiilor a crescut până la 50,2 puncte, de la 50 de puncte în luna anterioară. Indicele activităţii din industria prelucrătoare a crescut până la 50,1 puncte, de la 49,8 puncte, în condiţiile unei creşteri a indicelui producţiei cu 0,8 puncte, până la 52 de puncte, şi a creşterii indicelui comenzilor noi cu 0,1 puncte, până la 50 de puncte. Contracţia sectorului industrial a avut loc pe fondul creşterii costurilor de producţie şi a preţurilor produselor finite. (CFLP)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb