Producţia industrială din zona euro a scăzut peste aşteptări în septembrie 2013, cu o rată lunară de 0,5%, după un avans de 1% în luna precedentă, iar creşterea anuală a fost de 1,1%, după o scădere de 1,1% în luna anterioară. Producţia industrială din UE a crescut cu o rată anuală de 1,2%, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,2%. La nivelul statelor UE, cele mai mari creşteri anuale ale producţiei industriale s-au înregistrat în Irlanda (+11,7%), România (+8,9%), Slovacia (+7,5%) şi Polonia (+5,6%), iar cele mai mari scăderi în Luxemburg (-4,0%), Croaţia (-3,9%) şi Italia (-3,0%).
(sursa: Eurostat)
Creşterea anuală a preţurilor de consum din Finlanda s-a menţinut la 1,2% în octombrie 2013, pentru a treia oară consecutiv, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%, după un avans de 0,4% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au temperat creşterea anuală până la 4,4%, de la 4,6% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,5%, iar preţurile utilităţilor şi-au temperat creşterea anuală până la 0,4%, de la 0,5% în luna anterioară, pe fondul unei stagnări lunare.
(sursa: Statistics Finland)
Preţurile de consum din Franţa şi-au temperat creşterea anuală în octombrie 2013 până la 0,6%, de la 0,9% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare neaşteptate de 0,1%, după un declin de 0,2% în luna anterioară. Preţurile alimentelor au crescut cu o rată anuală de 0,2%, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,1%, iar preţurile produselor nealimentare au scăzut cu o rată anuală de 0,5%, pe fondul unei stagnări lunare. Preţurile serviciilor au crescut cu o rată anuală de 1,4%, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,1%.
(sursa: INSEE)
Comenzile industriale noi din Spania şi-au temperat declinul anual în septembrie 2013, până la 0,3%, de la 5,5% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 1,5%, după un avans de 2,8% în luna anterioară. Comenzile pentru bunurile de capital şi-au temperat creşterea anuală până la 8%, de la 19,3% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 6,9%, iar comenzile pentru bunurile de consum şi-au temperat declinul anual până la 1,2%, de la 6,1% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 1,1%.
(sursa: INE)
Vânzările retail din Marea Britanie au înregistrat un declin neaşteptat în octombrie 2013, cu o rată lunară de 0,7%, după un avans de 0,6% în luna precedentă, iar creşterea anuală s-a temperat până la 1,8%, de la 2% în luna anterioară. Vânzările de produse alimentare şi-au temperat scăderea anuală până la 0,3%, de la 1,1% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,1%, iar vânzările de produse nealimentare şi-au temperat creşterea anuală până la 2,7%, de la 3,9% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 1,3%. Vânzările de combustibil auto şi-au temperat declinul anual până la 2,4%, de la 3% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 2,1%.
(sursa: ONS)