Macro Newsletter 31 Octombrie 2024

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 31 octombrie

Macro Newsletter 31 Octombrie 2024

Preţul mediu al locuinţelor din primele 20 de zone metropolitane din SUA a crescut cu o rată anuală de 5,2% în luna august 2024, după o creştere de 5,9% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,3%, după o stagnare în luna anterioară. Cele mai mari creşteri anuale s-au înregistrat în New York (+8,1%), Las Vegas (+7,3%) şi Chicago (+7,2%), iar cea mai redusă creştere anuală a fost în Denver, de 0,7%. În luna august 2024, indicele preţurilor locuinţelor a fost cu 62,1% peste nivelul maxim din perioada premergătoare crizei, înregistrat în iulie 2006. (S&P CoreLogic)

Încrederea consumatorilor din SUA a crescut în octombrie 2024, conform datelor de la Conference Board. Indicele agregat al încrederii a crescut până la 108,7 puncte, de la 99,2 puncte în luna anterioară, în condiţiile în care indicele situaţiei curente a crescut până la 138 de puncte, de la 123,8 puncte. Indicele aşteptărilor pentru următoarele şase luni a crescut cu 6,3 puncte, până la 89,1 puncte. (Conference Board)

Preţurile de consum din Australia şi-au temperat creşterea anuală în T3 2024, până la 2,8%, de la 3,8% în trimestrul precedent, pe fondul unei creşteri trimestriale de 0,2%, după un avans de 1% în trimestrul anterior. Preţurile alimentelor şi-au menţinut creşterea anuală la 3,3%, pe fondul unei creşteri trimestriale de 0,6%, iar preţurile utilităţilor şi-au temperat creşterea anuală până la 2,8%, de la 5,2%, pe fondul unei scăderi trimestriale de 0,1%. (ABS)

Creditul acordat gospodăriilor din Marea Britanie şi-a accelerat creşterea anuală în septembrie 2024, până la 1,7%, de la 1,5% în luna precedentă, pe fondul unei noi creşteri lunare de 0,2%. Creditul de consum şi-a temperat creşterea anuală până la 7,5%, de la 7,7%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,5%, iar creditul ipotecar a crescut cu o rată anuală de 0,9%, după o creştere de 0,7% în luna anterioară, pe fondul unei noi creşteri lunare de 0,2%. Creditul acordat companiilor nefinanciare a scăzut cu o rată anuală de 0,3%, după o creştere de 0,5%, pe fondul unei scăderi anuale de 3,7% a creditelor acordate IMM-urilor şi a unei creşteri anuale de 1,5% a creditelor acordate companiilor mari. (Bank of England)

Încrederea producătorilor industriali din Olanda a scăzut în luna octombrie 2024 până la cel mai redus nivel din ultimele 6 luni. Indicele încrederii a coborât la -3,2 puncte, de la -1,7 puncte, în condiţiile în care indicele aşteptărilor privind activitatea viitoare a scăzut până la 6,7 puncte, cel mai redus nivel din ultimele 6 luni, de la 11,9 puncte. Indicele comenzilor noi a crescut până la -11,7 puncte, de la -12 puncte, iar indicele stocurilor a crescut până la -4,6 puncte, de la -4,9 puncte. (CBS)

Volumul vânzărilor retail din Letonia a crescut în septembrie 2024 cu o rată anuală de 0,2%, după o creştere de 0,6% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,3%, după un avans de 0,2% în luna anterioară. Vânzările de produse alimentare au scăzut cu o rată anuală de 2,6%, după o scădere de 4,4% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 1,1%, iar vânzările de produse nealimentare au crescut cu o rată anuală de 1,7%, după o creştere de 3,4% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 1%. (Statistics Latvia)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb