Secretarul de stat pentru analiză politică şi relaţia cu Parlamentul, Alexandru Victor Micula, a participat astăzi la deschiderea celei de a IX-a ediţii a Şcolii Române de Dezvoltare, eveniment care are ca temă centrală implementarea noilor Obiective de Dezvoltare Durabilă, adoptate în cadrul Agendei 2030 a ONU, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.
Secretarul de stat a evidenţiat existenţa unui moment favorabil la nivel internaţional, marcat de numeroase evenimente care contribuie la conturarea noului cadru global de cooperare pentru dezvoltare, printre care Summit-ul ONU pentru adoptarea Agendei 2030 (New York, septembrie 2015), Conferinţa privind reducerea riscului de dezastre (Sendai, martie 2015), Conferinţa pe tema finanţării dezvoltării (Addis Abeba, iulie 2015), Conferinţa privind schimbările climatice (Paris, decembrie 2015), dar şi Summitul Umanitar Mondial (Istanbul, mai 2016).
Oficialul MAE a subliniat angajamentele UE de aliniere la noile evoluţii globale, prin elaborarea unei Strategii globale pentru politica externă şi de securitate.
"Acest proces reprezintă o oportunitate de reflecţie asupra modalităţii de implementare la nivel mondial a Obiectivelor Globale, având în vedere strânsa legătură dintre preocupările de securitate şi dezvoltare", a afirmat demnitarul.
"Acestui demers i se alătură revizuirea Consensului European pentru Dezvoltare, adoptat în 2005, şi susţinerea coerenţei între politicile interne UE şi Obiectivele de Dezvoltare Durabilă", se mai arată în comunicat.
Totodată, secretarul de stat în MAE a relevat intenţia de revizuire a cadrului legislativ naţional şi de elaborare a noii strategii privind cooperarea internaţională pentru dezvoltare pentru următorii cinci ani, în vederea adaptării acesteia la obiectivele Agendei 2030 de dezvoltare durabilă.
Alexandru Victor Micula a evidenţiat, totodată, importanţa promovării României ca donator inovator şi predictibil de Asistenţă Oficială pentru Dezvoltare (AOD), pentru statele partenere din ariile geografice prioritare.
De asemenea, Micula a menţionat obiectivul României de a împărtăşi experienţa tranziţiei la democraţie cu statele beneficiare din regiune care se confruntă cu provocări similare, conform sursei citate.