Manipularea dobânzilor, între "profesionişti" şi "vrăjitori"

Cine ar fi crezut că şi dobânzile pot să sufere de pe urma bolilor psihice? Sindromul dublei sau multiplei personalităţi este caracterizat prin disocierea completă a personalităţilor la nivelul aceluiaşi individ.

"Libor s-a dislocat faţă de sine însuşi", conform declaraţiei din 2008 a unui trader de la o mare bancă britanică. Declaraţia apare într-o scrisoare anonimă recentă trimisă cotidianului britanic The Telegraph, iar autorul a precizat că nu este vorba despre Barclays, care se află, deocamdată singură, în centrul atenţiei.

Dobânzile Libor sunt calculate zilnic de către BBA (n.a. British Bankers' Association) pe baza estimărilor zilnice a 18 bănci internaţionale. Rezultatul îl reprezintă dobânzile etalon pentru 15 maturităţi, între ON (n.a. overnight) şi 12 luni, care stau la baza evaluării unor active financiare cu o valoare cumulată de circa 800 de trilioane de dolari, după cum scrie Wall Street Journal.

La puţin timp după colapsul Lehman Brothers, Commodity Futures Trading Commission (CFTC) a început o anchetă în SUA pe fondul sus-piciunilor privind manipularea dobânzilor Libor de către marile bănci internaţionale. Instituţiile de supraveghere din Marea Britanie, Japonia, Canada, Elveţia, precum şi Comisia Europeană s-au alăturat curând anchetei declanşate de CFTC.

A urmat o perioadă de acalmie de circa 3 ani, care a fost curmată de ştirea potrivit căreia Barclays a fost amendată de către CFTC, Departamentul Justiţiei din SUA şi Financial Services Authority (n.a. FSA, autoritatea de supraveghere a pieţei financiare din Marea Britanie) cu 290 de milioane de lire sterline pentru manipularea Libor.

Oare cum poate fi justificată întârzierea autorităţilor în acest caz deosebit de grav? În vara anului trecut, Biroul pentru Investigarea Fraudelor Majore din Marea Britanie a hotărât să nu înceapă o anchetă penală a cazului de manipulare a dobânzilor Libor. Motivul? Bugetul limitat, după cum arăta recent un articol din Financial Times.

Cum rămâne, atunci, cu misiunea Biroului pentru Investigarea Fraudelor Majore, prezentată cu litere mari pe site-ul instituţiei? "Obiectivul nos-tru este să protejăm societatea faţă de frauda extinsă şi deliberată, care poa-te ameninţa încrederea publicului în sistemul financiar" se arată în misiunea Biroului, dar acţiunile sale reflectă, în cel mai fericit caz, o incompetenţă neputicioasă chiar şi în faţa cazurilor de alba-neagra de pe malurile Tamisei.

Acum marele scandal Libor a reizbucnit şi ameninţă să distrugă liniştea unor pieţe financiare "îmblânzite" cu atâta trudă şi hârtie de băncile centrale.

Guvernatori ai băncilor centrale, în special Mervyn King de la Banca Angliei, şi reprezentanţi ai instituţiilor de reglementare s-au declarat şocaţi de ceea ce au făcut băncile din comitetul Libor. Un comunicat de presă de pe site-ul BBA arăta că "British Bankers" Association este şocată de raportul privind LIBOR".

Îl mai ţineţi minte pe căpitanul Renault din "Casablanca", care se declara şocat de existenţa jocurilor de noroc în cafeneaua lui Rick, dar îşi încasa liniştit câştigurile?

Învăţam în facultate după articolele scrise de Mervyn King şi i-am urmărit evoluţia la Banca Angliei, dar nu mi-aş fi închipuit niciodată că va ajunge la un nivel al ipocriziei mai mare decât al trilioanelor tipărite de băncile centrale în numele luptei anticriză.

Din 1986 până în prezent, evoluţia dobânzilor Libor şi a dobânzii efective de politică monetară a Federal Reserve arată o corelaţie aproape perfectă (vezi grafic). Este greu de crezut că dobânzile de pe piaţa interbancară s-ar fi încadrat pe aceeaşi traiectorie descendentă fără "ajutorul" băncilor centrale.

Accesul aproape nelimitat la facilităţile de lichiditate oferite de băncile centrale au pemis marilor bănci internaţionale să ignore efectul dobânzilor interbancare scăzute asupra pasivelor şi le-a făcut să se concentreze pe valoarea activelor, ca indicator al stabilităţii financiare. Iar tocmai această "valoare" se dovedeşte, pe zi ce trece, tot mai golită de conţinut.

Dar ceea ce fac băncile centrale nu poate fi considerată manipulare, nu-i aşa? Nu, ceea ce fac băncile centrale este politică monetară, cu scopul creşterii bunăstării populaţiei, iar "vrăjitorii" banilor de hârtie sunt dincolo de orice suspiciune. Şi, mai ales, independenţi.

Dar mai sunt şi ziarişti cârcotaşi, cum este Damian Reece de la The Telegraph, care scrie că "manipularea Libor este nimic faţă de marea manipulare a randamentelor pentru obligaţiunile de stat ale Marii Britanii". În opinia lui Reece, "piaţa obligaţiunilor de stat din Marea Bitanie este manipulată sis-tematic de mai mulţi ani, iar costul pentru populaţie ajunge la ordinul miliardelor de lire sterline".

Bineînţeles că ziaristul britanic se referă la programul de relaxare cantitativă al Băncii Angliei, condusă de "revoltatul" Mervyn King, în cadrul căruia şi băncile sunt obligate să cumpere obligaţiuni guvernamentale pentru a menţine costurile de finanţare ale guvernului cât mai jos. Se pare că Damian Reece nu vrea să facă diferenţa între "manipularea rea" a "profesioniştilor" şi cea "bună" a "vrăjitorilor monetari" din băncile centrale.

Să mai amintim de operaţiunile similare ale Federal Reserve, Băncii Japoniei sau ale Băncii Centrale Europene, a căror magnitudine este infinit superioară?

În plin scandal Libor, The Telegraph mai scrie că marile bănci britanice se confruntă cu o posibilă interdicţie de vânzare a unor derivate financiare către firmele mici şi mijlocii. Va urma, probabil, amendarea acestora de către Financial Services Authority şi o promisune sinceră din partea băncilor că vor fi cuminţi în viitor.

De unde vine noul scandal? Băncile au fost acuzate că şi-au forţat clienţii să cumpere produse derivate de tipul contractelor swap pe rata dobânzii, cu scopul protejării împotriva unor eventuale creşteri ale dobânzilor. Şi cum am văzut că dobânzile au fost împinse artificial în jos, rezultatul a fost catastrofal pentru aceste companii mici şi mijlocii, cărora nici măcar nu li s-au explicat bine riscurile "investiţiilor".

După cum observăm, nu este vorba de un nou scandal, ci doar de o nouă iteraţie a programelor globale de relaxare monetară, în încercarea disperată de a susţine o piramidă a banilor de hârtie al cărui nucleu este putred şi gata să se prăbuşească.

Cotidianul The Telegraph mai scrie, tot pe baza aceloraşi surse confidenţiale din marea bancă londoneză, că "manipularea dobânzilor Libor a fost instituţionalizată", "toată lumea ştia" şi "toată lumea o făcea". Echipele de vânzări ale băncii au fost trimise pe teren să explice clienţilor motivele pentru care creşteau dobânzile: "adevăratele rate Libor erau mai mari decât cele raportate".

Cu toate că s-au declarat şocaţi de amploarea scandalului Libor, membrii BBA se opun unei revizuiri exhaustive a modului în care se calculează dobânzile de referinţă, deoarece "schimbările structurale riscă să invalideze contracte financiare cu o valoare de ordinul trilioanelor de dolari".

Ei nu sunt singurii. Autorităţile de supraveghere din Marea Britanie şi-au exprimat aceeaşi opoziţie. Dar cum este posibil, când tocmai s-au angajat într-un spectacol public încărcat de lumini, umbre şi perdele de fum groase, prin care răzbate indignarea? Poate că tot anonimul de la marea bancă britanică are răspunsul: "Valorile trans-mise către BBA aveau un singur scop, ascunderea problemelor pe care le avea banca".

Dar dacă banca se confruntă cu aceleaşi probleme şi în prezent, iar acestea sunt multiplicate la nivelul marilor bănci internaţionale? Atunci avem o explicaţie simplă pentru "psihoza" dobânzilor Libor, care au ajuns, se pare, în pragul "sinuciderii" şi sunt gata să renască într-o formă "reglementată".

Băncile centrale şi autorităţile guvernamentale au la îndemână o soluţie simplă pentru rezolvarea scandalului Libor, dar aceasta nu va fi folosită niciodată de bunăvoie, pentru că renunţarea la "manipularea bună" a pieţelor va dezvălui iluzia redresării economice şi adevărata valoare a contractelor de trilioane de dolari.

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.