Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, este de părere că moţiunea de cenzură care a fost supusă votului în această săptămână în Parlament a condus la "limpezirea apelor în partid", conform Agerpres.
El a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă la Botoşani, că, în urma votului, "nu mai există gri în partid", ci doar "alb şi negru".
"În acest moment s-au limpezit apele. Nu mai există gri în partid. Există alb şi negru. Cei care au votat moţiunea de cenzură şi au fost prezenţi să voteze moţiunea de cenzură şi cei care nu. Cine nu s-a prezentat din partea PSD a fost exclus din partid", a afirmat Ciolacu.
Liderul social-democrat a subliniat, de asemenea, că, în urma votului de la moţiunea de cenzură, PNL şi-a asigurat majoritatea în Parlament, cu susţinerea altor trei formaţiuni politice.
"În acest moment, PNL are majoritate în Parlament, susţinut de către USR, PMP şi UDMR. Le urez succes la putere", a adăugat Marcel Ciolacu.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, însoţit de preşedintele Consiliului Naţional al PSD, dar şi de secretarul general al partidului, Paul Stănescu, au vizitat, sâmbătă după-amiază, şcoala din localitatea Şendriceni, reabilitată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Ulterior, liderii social-democraţi au avut o întâlnire la Dorohoi cu primarii PSD din Botoşani şi cu conducerea organizaţiei judeţene a partidului. De asemenea, aceştia au participat la lansare pachetului social pentru stimularea natalităţii pentru municipiul şi judeţul Botoşani, care a avut loc în parcul Primăriei municipiului Botoşani
1. Asta
(mesaj trimis de sabin în data de 06.09.2020, 08:24)
nu-si da seama ce vorbeste: cum sa se limpezeasca apele cand in partidul ala e doar de noroi si gunoi, nicidecum apa...
1.1. esti naiv (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.09.2020, 10:58)
cum poti numi un partid noroi si gunoi, cind controleaza tot in Romania, de la, curtea prostitutionala pina la postul femei de servici de la Dilga
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.09.2020, 09:46)
mai mult negru decat alb , in frunte cu dancu , cu tine , stanescu , grindeanu , adica divizia sri , care am vazut ce bine a facut , a adus la putere o haita de hoti , mai mare ca , cea dinainte . si mai si urezi succes pnl , pontosule sau mai bine zis , prostule !
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.09.2020, 14:59)
Maiii Vipusca, Du-te si canta la alta masa. Cata vreme Veorica si Manduleasa sunt pe sofaua ta, PSD este si va fi o parodie. Cine oare va mai ia in seama? Dezintegrarea va paste.