Liderul PSD Marcel Ciolacu susţine că, până la 1 iunie, va fi realizată rotativa guvernamentală şi vor fi aleşi noii preşedinţi al Senatului şi ai Camerei Deputaţilor. El a adăugat că, în maxim o lună, social-democraţii vor veni cu propuneri cu privire la un nou program de guvernare, după ce va fi făcută o analiză ce a fost îndeplinit şi ce nu în program, informează News.ro.
"Nu am zis o zi - 25 mai (privind rotaţia premierilor - n.r.). Este posibil poate şi mai devreme şi mai târziu în funcţie de a nu deranja totuşi funcţionarea atât a Guvernului, cât şi a Parlamentului. Vom alege şi la Senat şi la Camera Deputaţilor pentru preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei, cât şi alegerea noului Guvern, lucruri care am dori, dintr-un respect pentru români să le facem într-un termen foarte scurt atât cât e minimul prevăzut de Constituţie. În maxim o săptămână se va încheia tot acest ciclu. Este posibil ca până la 1 iunie să avem totul desfăşurat", a explicat Marcel Ciolacu.
El a mai anunţat că în cel mult o lună se vor veni cu propuneri pentru noul program de guvernare.
"Încerc să explic, este evident că tot ce ţine de această rotaţie să le discutăm înainte astfel încât când intrăm în linie dreaptă ele să le meargă foarte repede: programul de guvernare, ceea ce este foarte important. Vom face o analiză ce s-a îndeplinit în programul de guvernare îndeplinit. Cred că într-un timp foarte scurt, maxim o lună, vom veni şi unele propuneri pentru noul program de guvernare ceea nu a funcţionat până acum şi trebuie îndreptat", a mai transmis liderul PSD.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2023, 21:02)
Si daramatorul de ministere Rareș Bogdan nu zice nimic? A stat în dreapta a 3 prim-ministri fluturandu-si batistuta degeaba ?
El care de la pașopt luptă și luptă?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2023, 07:35)
Rares Bogdan e tot un comunist nenorocit ca si multi din PNL. Uitat-te ce declratii veninoase are la adresa Petrom(care- i plateste salariul pana la urma, impreuna cu alte companii private).
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2023, 22:32)
1 iunie? Parca era 1 mai
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2023, 22:36)
1 iunie 2025
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2023, 06:36)
Intre psd si psd2(pnl) se respecta protocolul. De ce oare tradatorii pnl-isti nu au respectat protocolul cu usr . Voi cei din pnl vreti sa va mai voteze romanii? Pnl in intelegere cu iohanis i-ati tradat pe romani acum mergeti la iohanis si la rares bogdan sa va voteze . Acum este clar ca pnl lupta impotriva psd doar inainte de alegeri si doar de fatada iar dupa alegeri pnl-ului ii place sa guverneze impreuna cu psd . Din partid de dreapta v-ati transformat in partid comunist ! RUSINE , TRADATORILOR!
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2023, 07:57)
PROGRAMUL DE GUVERNARE PSD. Adica : indatoram tara cat mai mult, dam pomeni la clientela noastra de partid, fostii securisti si magistrati care te bagau la puscarie pt un banc cu ceausescu, de pe vremea lui ceasca,acum pensionari SPECIALI, bugetari ce taie frunza la caini pe salarii duble decat la privati, cu ore de munca intre 9-11 si 12- 14 si zile libere fara numar.
In plus facem licitatii trucate sa ne umplem noi buzunarele(vezi 1 miliard de euro cheltuiti in 2022 pe vaccine anticovid, cate 4 de persoana, in 2021 la fel cumparate vaccine de 10 ori cat populatia tarii care au expirat sau le-am donat la coreea de n, logan la 20000 eur, pt ca "au dotari" etc). Asta e programul de guvernare PSD.
Si mai nou, pt ca nu mai se pot imprumuta asa de usor, cresc taxele, vezi taxa de 1% pe CA, practic un fel de 20% tva pe ca care o vom plati tot noi, taxe duble pe case etc, cine stie ce mai inventeaza.
6. O țară tristă
(mesaj trimis de Neamțul53 în data de 13.02.2023, 11:12)
Fără perspectivă de viitor condusă de două partide corupte vânduți corporațiilor și băncilor occidentale și intereselor americane și a conducerii UE, după alegeri tot ei vor guverna evident,in tot acest timp Romania incepe sa fie inundată de sute de mii de oameni din lumea a treia,greu integrabili și foarte primitivi, pentru ca patronii sa aibă sclavi ieftini,peste 15 ani vor fi cel puțin un milion și jumătate de imigranți din astea, mulți vor aveau deja rezidență permanentă în timp pentru români singura alternativa este sa emigreze Intr o țară civilizată ca măcar să aibă o viață decentă, viitorul sună sumbru