Marea Britanie doreşte ca schimburile de date cu Uniunea Europeană să rămână "deschise" după ce ţara va părăsi blocul comunitar, a indicat Ministerul pentru Brexit, prezentându-şi joi poziţia cu privire la acest subiect, transmite AFP.
"Fluxurile de date între Marea Britanie şi UE sunt cruciale pentru prosperitatea noastră economică comună şi pentru o cooperare mai largă, inclusiv între forţele de ordine", afirmă ministerul, într-o notă de lucru.
Londra consideră că, "din acest motiv, este esenţial ca, în cadrul viitorului parteneriat al Marii Britanii cu UE, să ne înţelegem pentru a permite continuarea unei circulaţii deschise a datelor, bazată pe încrederea reciprocă în normele noastre exigente în materie de protecţie a datelor".
Documentul mai arată că legislaţia britanică în materie "va fi conformă legislaţiei europene" în momentul ieşirii efective a ţării din UE, în martie 2019, şi că cele două vor fi "practic identice", astfel încât "un model Marea Britanie - UE cu privire la schimbul şi la protecţia datelor personale ar putea (...) să aducă o stabilitate firmelor şi autorităţilor".
Ministerul pentru Brexit consideră, de asemenea, că ar fi "în interesul Marii Britanii şi al UE să se înţeleagă la începutul procesului pentru recunoaşterea reciprocă a cadrelor legislative în materie de protecţie a datelor".
Conform documentului, potrivit Agerpres, economia digitală în UE este estimată la 272 miliarde de euro în 2015, reprezentând aproape 2% din PIB-ul blocului comunitar, însă cifra ar putea urca la 643 miliarde de euro în 2020, respectiv peste 3% din PIB.
Tot potrivit estimărilor citate de minister, 75% din schimburile de date ale Marii Britanii se fac cu ţări din Uniunea Europeană.
Negocierile între Bruxelles şi Marea Britanie privind ieşirea acestei ţări din UE au început în iunie asupra a trei subiecte cheie: drepturile viitoare ale cetăţenilor europeni instalaţi în Regatul Unit, reglementarea financiară a Brexit-ului şi frontiera irlandeză. O nouă sesiune de negocieri va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles.