MAREA BRITANIE: Ministrul Justiţiei a fost acuzat de hărţuire faţă de personalul său

V.G.
Internaţional / 12 noiembrie 2022

Ministrul Justiţiei a fost acuzat de hărţuire faţă de personalul său

Ministrul britanic al Justiţiei, Dominic Raab a fost acuzat de hărţuire faţă de personalul său, alegaţii care ridicau semne de întrebare, astăzi, asupra alegerilor făcute de premierul Rishi Sunak, în contextul în care un alt ministru a demisionat din motive similare în cursul acestei săptămâni, potrivit AFgerpres.

În timp ce Rishi Sunak şi guvernul său conservator şi-au preluat atribuţiile de mai puţin de trei săptămâni, doi miniştri au făcut deja obiectul unor acuzaţii de hărţuire.

Ultimul în cauză este ministrul Justiţiei şi adjunct al premierului, Dominic Raab. Publicaţia The Guardian a informat ieri seara că unor funcţionari ai ministerului li s-a oferit o "portiţă de ieşire", pentru că unii se temeau să lucreze din nou cu Raab, care fusese ministru al Justiţiei şi în guvernul condus de Boris Johnson, între septembrie 2021 şi septembrie 2022.

Potrivit cotidianului britanic, personalul ministerului a descris o "cultură a fricii" în cadrul serviciului condus de un bărbat "nepoliticos şi agresiv". "Nu era doar neprofesionist, era un tiran", arată sursa citată.

Publicaţia informează că noua sa numire în postul pe care îl părăsise în timpul guvernului condus de Liz Truss a devenit o sursă de nelinişte pentru mulţi funcţionari, unii intenţionând să demisioneze.

La rândul său, tabloidul The Sun arată că Raab ar fi aruncat cu roşii într-un acces de mânie în cursul unei reuniuni, ceea ce purtătorul său de cuvânt a calificat drept un "nonsens", subliniind că "Dominic lucrează dur şi aşteaptă mult de la echipa sa şi de la el însuşi".

Aceste acuzaţii provoacă semne de întrebare asupra alegerii echipei lui Rishi Sunak, într-un moment al numirii echipei sale guvernamentale, opoziţia laburistă cerând explicaţii premierului.

Şefa adjunctă a laburiştilor, Angela Rayner a cerut o anchetă "în mod urgent şi independent".

Marţi seara deja, ministrul britanic fără portofoliu Gavin Williamson îşi anunţase demisia după acuzaţii de hărţuire.

El l-ar fi insultat pe fostul responsabil cu disciplina deputaţilor conservatori, plângându-se că nu a fost invitat la funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Alţii susţin că el ar fi spus unui funcţionar "să-şi taie gâtul" şi "să se arunce pe fereastră".

Serviciile premierului, partidul conservator şi comisia responsabilă de hărţuire în Parlament au deschis anchete vizându-l pe acest ministru controversat, destituit deja din două guverne, sub Theresa May, iar apoi sub Boris Johnson.

Rishi Sunak a denunţat "presupusul comportament inacceptabil", dar a asigurat că nu era la curent cu astfel de preocupări specifice în momentul în care îl numise.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pestele de la cap se impute

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb